Da, acest loc are o frumuseţe atipică. Pe care o descoperi şi o apreciezi dacă iubeşti natura şi dacă eşti genul explorator. Lanzarote este insula celor peste 100 de vulcani. Peisaje selenare cenuşii-roşiatice, cu cratere și conuri vulcanice, câmpuri de lavă în formă aproape intactă, cel mai mare tunel vulcanic subacvatic din lume, alături de plaje cu nisip auriu şi ape smarald sau turcoaz. Patrimoniul natural de aici este atât de spectaculos şi bine conservat, încât întreaga insulă a fost declarată Rezervație a Biosferei de către UNESCO. Iar în 2015 Lanzarote a devenit una dintre primele destinații din lume care a primit certificare pentru turism responsabil. Pe care, serios, o merită din plin. Totul este “nature friendly”, arhitectura este unitară, regulile se respectă, oamenii sunt civilizaţi.
Nimic nu este artificial, nici forţat. Peisajele pure, simplitatea şi naturaleţea sunt cele care fascinează. În topul meu, o sa vedeţi, se află şi ineditul mod de a face agricultură în lavă, dar şi micile localităţi cu case albe şi cactuşi uriaşi. Multe locuri din Lanzarote poartă amprenta César Manrique, cel mai cunoscut artist din Canare. Care, de altfel, este şi autorul uneia dintre emblemele insulei – The Timanfaya Devil.
Localnicii zic că ultima dată a plouat acum câţiva ani. Temperatura nu depăşeşte 27-28 de grade, dar vântul bate continuu. Te obişnuieşti cu el, mai ales când realizezi că, dacă ar înceta, real-feel-ul celor 27 de grade ar sări spre 40. În lunile de vară soarele este foarte puternic, Lanzarote fiind relativ aproape de Ecuator. Iarna temperatura nu scade sub 18 grade.
Ca să vezi cât mai mult din ce iţi oferă Lanzarote, ai nevoie de maşină. Benzina costă cam ca la noi. Drumurile sunt bune şi bine semnalizate. Cu maşina poţi traversa insula în aproximativ o oră. Noi am stat o săptămână şi nu am ajuns de două ori în acelaşi loc. Din păcate nici nu am văzut tot ce ne-am propus. Am însă, clar, nişte recomandări, câteva locuri care nu ar trebui ratate, odată ajuns aici.
PUNTA DEL PAPAGAYO
Papagayo, Mujeres, El Pozo, Playa de la Cera. Sunt câteva dintre plajele care formează Punta del Papagayo. Sunt printre cele mai spectaculoase de pe insulă. Fac parte dintr-o zonă protejată, Monumentul Natural Los Ajaches, considerată cea mai veche parte a insulei. Accesul în rezervaţie se face contra unei taxe de 3 euro de maşină. Pentru cei care vin pe jos, intrarea este gratuită. La prima vedere zona este aridă şi complet neatractivă. Cum te apropii de coastă însă, descoperi bijuteriile săpate de ocean.
Apa în nuanţe de turcoaz şi verde smarald, foarte limpede şi calmă, mângâie plajele cu nisip fin, auriu, bine ascunse între stânci. Pentru cei care se încumetă, sunt câteva grote săpate în piatră, ce merită explorate înot. Este un loc bun şi pentru amatorii de snorkeling. Plajele sunt complet neamenajate. Este musai să vii cu umbrele şi cu o ladă frigorifică dacă vrei să petreci mai multe ore aici. Există două restaurante simpatice deasupra plajei Papagayo, însă trebuie să fii foarte norocos să prinzi o masă liberă. Când am fost noi se stătea la coadă şi mai bine de o oră ca să ajungi înauntru. Nu ştiu cum este mâncarea, nu am avut puterea să aşteptăm atât în plin soare, dar priveliştea sunt convinsă că făcea toţi banii. De altfel, Papagayo e plaja – vedeta de aici.
Este important de ştiut că nu există drumuri asfaltate în interiorul parcului natural Los Ajaches. Sunt însă indicatoare care te direcţionează spre plaja dorită, fiecare cu parcare proprie. Aproximativ 45 de minute durează să ajungi pe jos de la prima plajă la ultima, drum însă nerecomandat în lunile de vară când soarele este extrem de puternic.
Video de la Punta del Papagayo, aici
Video de la Playa Papagayo, aici
Video de la Playa Mujeres, aici
PARCUL NAȚIONAL TIMANFAYA
Nici să nu te gândeşti să ocoleşti “Munţii de Foc” dacă ai ajuns în Lanzarote. Peisajul lunar, intact după aproape 200 de ani de la ultima erupţie, pe care s-au adaptat diverse forme de viaţă, zecile de conuri de vulcani adormiţi, dar şi semnele unei activităţii subterane încă intense oferă una dintre cele mai spectaculoase şi totodată stranii experienţe.
Insula a fost complet remodelată începând din 1730. Timp de 6 ani, zeci de vulcani au erupt continuu, acoperind cu lavă peste 20.000 de hectare din zona cea mai fertilă a insulei. Nu s-au înregistrat victime printre localnici, însă mai multe orăşele au fost complet distruse, iar viaţa oamenilor s-a schimbat dramatic. O sută de ani mai târziu, în 1824, o nouă erupţie a zguduit insula. Doar trei vulcani s-au activat atunci, iar impactul nu a fost atat de puternic ca la precedentul episod. Lipsa precipitaţiilor şi a eroziunilor a făcut ca zona să-şi păstreze aspectul aproape intact. În 1974 a devenit parc naţional, intrând în categoria ariilor naturale care beneficiază de protecţie maximă. Sunt o serie de reguli foarte stricte pentru vizitatori. Nu ai voie să te plimbi prin parc cu maşina personală şi este complet interzis să calci în afara drumului semnalizat. Accesul în parc costă 12 euro de adult şi 6 euro de copil.
Există mai multe tururi organizate pe diverse trasee ale parcului naţional. “Echandero de Camellos” este cel mai scurt, dar şi cel mai exotic dintre ele. O plimbare de 20 de minute pe cămile printre conurile vulcanilor, într-un peisaj parcă extraterestru. O experienţă tare faină şi pentru copii, si pentru adulţi. Tariful este de 12 euro pentru 2 persoane.
“Ruta de los Volcanes” este cel mai cunoscut traseu. 14 kilometri în interiorul parcului naţional, pe un drum perfect camuflat în peisaj. Traseul se face cu autocarele parcului. În cele 50 de minute afli întreaga poveste a zonei. Sunt opriri scurte pe drum în locurile cele mai spectaculoase, însă nu ai posibilitatea să cobori din autocar. Aşa cum am scris deja, este complet interzis să calci în afara drumului, oriunde în interiorul parcului. Ni s-a explicat că Timanfaya este o arie naturală extrem de fragilă. Am primit şi un exemplu: zeci de ani ar dura să se refacă zona după un singur pas. De ce e atât de important? Deşi pare un loc aparent fără viaţă, printre munţii de lavă şi cenuşă vulcanică s-au adaptat peste 180 de specii de plante, unele dintre ele unice pe insulă, dar şi reptile sau păsări.
“Traseul vulcanilor” începe şi se termină în punctul numit ”Islet of Hilario”. Este locul unde se simte cel mai bine activitatea geotermală neobişnuită ce a fost detectată pe o suprafaţă de 7000 de metri pătraţi în interiorul parcului. Aici temperatura atinge 600 de grade Celsius la 13 metri sub pământ. Dacă arunci hârtie sau plante uscate într-o groapă, acestea se aprind automat, iar dacă torni apă, se evaporă instant provocând un mic gheizer. Am fost martorii acestor demonstraţii spectaculoase, parte din tur.
Tot aici există şi singurul restaurant din parc, El Diablo, proiectat de Cesar Manrique, renumitul artist local ce şi-a pus amprenta pe întreaga insulă. Este un restaurant unic în lume, dar nu prin faima adusă de creatorul sau, ci datorită faptului că toată mâncarea se prepară exclusiv folosind căldura vulcanului. Restaurantul are forma circulară, iar în curtea interioară, pe post de cuptor este o groapă adâncă de 5 metri, unde temperatura ajunge la 200 de grade C. Deasupra, pe un grătar uriaş, se prepară mâncarea clienţilor.
Vă place acest drăcuşor stilizat, “The Timanfaya Devil”? A fost proiectat de Manrique pentru restaurantul despre care tocmai v-am povestit. A avut aşa mare succes că a devenit emblema Parcului Naţional Timanfaya şi ulterior unul dintre simbolurile insulei Lanzarote.
Mai există un traseu aici despre care vreau să vă povestesc “La Ruta del Litoral”. Nu este în interiorul parcului naţional, ci paralel cu el, pe coasta Atlanticului. Traseul are 20 de kilometri şi poate fi făcut pe cont propriu. Iar drumul este un spectacol absolut. Într-o parte câmpuri de lavă şi conurile vulcanice, iar pe cealaltă parte stâncile negre sculptate de valuri, ce se scufundă în albastrul oceanului. Poţi trage pe dreapta oriunde ca să admiri peisajul, dar sunt şi câteva locuri pe care nu ai voie să le ratezi. Playa Montana Bermeja este o plajă neagră, vulcanică, la baza unui munte roşu, impunător. Pe plajă s-a format un lac a cărui apă în nuanţe de verde completează cromatic straniul peisaj. Este un loc bun de poze, dar neindicat pentru baie din cauza curenţilor puternici. Câţiva kilometri mai departe este El Golfo cu a sa lagună verde formată în craterul unui vulcan pe jumătate scufundat. Face parte din colecţia de peisaje emblematice din Lanzarote.
Video de la Timanfaya National Park, aici
LA GERIA. Drumul vinului
Cele mai neobişnuite peisaje le-am întâlnit în mijlocul insulei. Valea La Geria se întinde pe 52 de kilometri pătraţi şi este principala regiune viticolă din Lanzarote. Aici se produc cele mai multe vinuri de pe insulă. Trei sferturi dintre ele provin din struguri Malvasía, unul dintre cele mai vechi soiuri de struguri din lume.
Povestea din spatele acestei zone viticole complet atipice este însă extrem de interesantă. Înainte de uriaşa erupţie vulcanică din secolul 18, aici era cea mai fertilă zonă din Lanzarote. Lava a acoperit însă totul, distrugând integral culturile agricole. Ceea ce părea să fie un dezastru pentru comunitate, s-a dovedit a fi un dar preţios. Oamenii şi-au dat seama că cenuşa vulcanică este de fapt o resursă ingenioasă, bogată în substanţe nutritive care, pe deasupra, protejează solul şi păstrează umiditatea. Zona a reînviat precum pasărea Phoenix. Agricultura s-a reinventat. Mulţi pomi fructiferi s-au aclimatizat noilor condiţii, dar cel mai bine a prins viţa de vie. Numele zonei vine de la tehnica de plantare. Geria este o scobitură în formă de con, săpată în straturile de lavă, în mijlocul căreia este plantat un butaş de viţă. Un zid semicircular din rocă vulcanică – “zoco” – protejează de vânt fiecare plantă în parte. Imaginaţi-vă dealuri şi câmpuri întregi pline de viţă de vie plantată astfel, în separeuri aproape identice. Cu această tehnică de producţie, vinurile din Lanzarote au ajuns să fie cunoscute şi premiate pe plan internaţional. De-a lungul “Văii Vinului” găseşti mai multe podgorii unde poţi degusta celebrele vinuri locale şi poţi descoperi tehnica revoluţionară a agricultorilor de aici.
Metoda de cultivare a fost preluată şi în alte părţi ale insulei, terenurile agricole fiind acoperite special cu un strat de cenuşă vulcanică înainte să înceapă plantarea. Se cultivă astfel printre altele pepeni, roşii, cartofi, ceapă, usturoi sau porumb – pe terenuri lipsite complet de sisteme de irigaţii.
HARIA
Este un orăşel mic, cu până într-o mie de locuitori, situat în nordul insulei Lanzarote. Este de o frumuseţe autentică, ce te cucereşte de la primii paşi. Haria se află în cea mai verde zonă a insulei: Valea celor 1000 de palmieri. Legenda spune că, pe vremuri, localnicii plantau palmieri ori de câte ori li se năştea un copil: un copac dacă era fată şi doi, dacă venea pe lume un băiat. Arborii au rezistat şi pentru că aici este cea mai umedă zonă a insulei.
Departe de coastă şi de resorturi, Haria nu este o zonă turistică. Mai degrabă un loc liniştit, îngheţat în timp, cu clădiri vechi restaurate, cu arbori centenari, cu baruri şi cafenele chic şi mici magazine-atelier tradiţionale. Tot aici se află şi Muzeul Memorial Cesar Manrique, deschis în casa în care artistul şi-a petrecut ultima parte a vieţii.
Valea în care se află Haria s-a format în urma erupţiei a trei vulcani. Acum zona este căutată şi de amatorii de drumeţii, atraşi de traseele spectaculoase şi de panoramele cu care sunt răsplătiţi la finalul urcuşului. Acum 4000 de ani, erupţia vulcanului Corona, cel mai mare dintre ei, a creat un râu de lavă imens ce a remodelat toată partea aceasta a insulei.
CUEVA DE LOS VERDES
Continuăm drumul prin municipalitatea Haria. Pe stânga şi pe dreapta şoselei acelaşi peisaj – pământ cenuşiu, îmblânzit din loc în loc de tufişurile de sweet tabaiba pe care strălucesc floricele mici, galbene. Am văzut cum au modelat erupţiile vulcanice suprafaţa insulei, dar să ştiţi că natura a lucrat cu talent şi sub pământ.
Cea mai spectaculoasă “operă” subterană descoperită până acum este “Tunel de la Atlantida”, cel mai mare tunel vulcanic subacvatic din lume. S-a format acum câteva mii de ani, odată cu erupţia vulcanului La Corona, cel pe care l-am pomenit mai sus. Întregul tunel subteran are o lungime de aproximativ 6 kilometri de la crater până pe fundul oceanului, cu mai mult de un kilometru şi jumătate subacvatic. De-a lungul său există cel puțin șaisprezece peşteri de lavă, numite „jameos”. Prin cea mai mare dintre ele se face accesul în Cueva de los Verdes, una dintre cele două porţiuni din tunelul vulcanic deschise publicului. Vizitarea ei iţi permite să intri și să explorezi o parte din acest tunel spectaculos. Aproximativ un kilometru din totalul de şase aparțin Cueva de los Verdes.
Aproape o oră durează traseul prin această impresionantă rețea de galerii de origine vulcanică, timp în care eşti surprins de formele sculptate în stâncă, de stalactitele din magmă, dar şi de jocul de lumini. Sunt provocatoare şi spectaculoase şi diferenţele de înălţime dintre culoarele de trecere şi galerii. Cueva de los Verdes este o peşteră unică şi prin legendele care o înconjoară. În secolele XVI și XVII, aceste galerii săpate de lavă au folosit ca ascunzătoare pentru populație împotriva atacurilor și invaziilor piraților din Africa de Nord. Prin 1960 autorităţile au apelat la artişti locali ca să amenajeze peştera astfel încât să intre în circuitul turistic. Cueva de los Verdes este astăzi unul dintre cele mai valoroase situri din patrimoniul cultural şi natural din Lanzarote. Într-una dintre galeriile peşterii a fost amenajat un auditoriu, unde se organizează concerte şi festivaluri de muzică din cele mai diverse genuri, de la clasică la experimentală.
În interior temperatura este în jur de 20 de grade. Accesul se face în grupuri de câte 50 de persoane din jumătate în jumătate de oră. Biletul de intrare costă 10 euro pentru adulţi şi 5 euro pentru copiii până în 12 ani.
Video de la Cueva del Verde, AICI
JAMEOS DEL AGUA
La câteva sute de metri de Cueva de Los Verdes, aproape de coasta Atlanticului, se află Jameos del Agua, cea de-a doua secţiune din tunelul subteran La Corona accesibilă turiştilor. Mult mai vestită, dar şi complet diferită faţă de Cueva de los Verdes. Trebuie vizitate ambele pentru o experienţă completă, nu vă lăsaţi tentaţi să alegeţi.
Jameos del Agua şi-a câştigat faima datorită viziunii artistului Cesar Manrique. El a fost cel care a salvat acest loc, după ce tavanul uneia dintre “jameo” s-a prăbuşit. Dintr-un morman de rocă vulcanică a reuşit să creeze o bijuterie. Jameos del Agua este primul mare proiect cultural al lui Manrique și este locul care îi defineşte perfect ideologia estetică: armonia dintre natură și artă. Jameos del Agua este un loc comercial, dar armonios.
O scară săpată în roca vulcanică te conduce 10 metri în interiorul pământului. Traseul este ornat cu vegetaţie luxuriantă, atipică pentru acest peisaj. Ajungi în prima peşteră, cea mai mică, numită Jameo Chico, unde este amenajat un mic restaurant. În faţă ţi se deschide o porţiune din tunelul vulcanic, acoperită în mare parte de o lagună naturală cu apă sărată, creată prin infiltraţia oceanului. În mod curios ţi se atrage atenţia să nu arunci monede sau alte obiecte înăuntru. Afli că aceste ape găzduiesc mai multe specii endemice, protejate. Vietăţile-vedetă sunt crabii orbi, o specie mică de homar alb, care, de altfel, este unul dintre simbolurile insulei Lanzarote. Înaintezi pe aleea paralelă cu lacul şi ajungi pe… ringul de dans. Zona care găzduieşte „Festivalul de muzică Jameos” şi alte evenimente artistice în lunile de vară. La capătul unui nou şir de trepte urci în Jameo Grande, o oază de culoare şi verdeaţă între pereţii negri din lavă. O altă imagine emblemă a insulei: pardoseala albă în contrast cu zidurile de stâncă vulcanică, piscina cu apă turcoaz, plantele exotice şi cactuşii uriaşi completează un peisaj ireal de curat şi spectaculos. Am înţeles că pe vremuri piscina a fost deschisă publicului, însă acum ar fi rezervată doar oaspeţilor de seamă din familia regală.
O uşă de sticlă desparte Jameo Grande de un alt “jameo” în care se află impresionantul auditoriu. O sală de concerte cu aproape 600 de locuri, ce are o acustică deosebită. Această încăpere comunică cu restul tunelului, zonă neaccesibilă publicului. De altfel, după această porţiune, tunelul se scufundă în Atlantic pe ultimul său kilometru şi jumătate, dând naştere unei formaţiuni unice în lume, extrem de valoroasă pentru cercetatori. Tunelul Atlantidei a stârnit interesul geologilor din întreaga lume. Din cauza complexităţii tehnice a scufundărilor, doar două echipe au reușit să ajungă până la capătul lui. În 1986, un grup de scafandri franco-belgieni a ajuns la distanța de 1.618 m, punctul în care tunelul se termină la o adâncime de 64 de metri. Un an mai târziu performanţa a fost atinsă şi de o echipă de scafandri din Madrid.
Biletul de intrare la Jameos del Agua costa 9,5 euro pentru adulţi şi 4,75 euro pentru copii.
TEGUISE
Orăşelul acesta este minunat. Dacă vrei să experimentezi atmosfera autentică a insulei, opreşte-te preţ de câteva ore. Este cea mai veche aşezare spaniolă din Insulele Canare (primele însemnări sunt din 1402) şi a fost capitala Lanzarote timp de 450 de ani. Localnicii îl numesc “La Villa” ca să se evite confuzia cu tânăra şi moderna staţiune Costa Teguise.
“Vechiul” Teguise se află în centrul insulei, la 10 km de coastă și la aproximativ 220 de metri deasupra nivelului mării. A avut un trecut aventuros, a fost scena de luptă între creștini și mauri, a ţinut piept atacurilor piraților, fiecare colţ aminteşte de câte o filă de istorie.
Acum este un loc liniştit, lipsit de hoteluri şi ocolit de cele mai multe trasee turistice clasice. Casele albe cu fațade simple şi ferestre generoase ascund curți interioare spectaculoase, piețele perfect conservate găzduiesc terase și restaurante cochete, iar impunătoarele clădiri istorice, cele mai multe din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, te cheamă să le cunoşti trecutul.
Biserica Nuestra Senora de Guadalupe ridicată în secolul XV, în stil gotic, aflată în Piaţa Constituţiei -inima centrului istoric – este una dintre clădirile simbol ale fostei capitale. Alături de ea, palate cu aer nobiliar, cel mai vechi castel de pe insulă, mănăstiri franciscane şi dominicane, toate au contribuit la includerea oraşului Teguise în patrimoniul istoric şi arhitectural spaniol.
Duminica este ziua în care oraşul se animă. Aici are loc cel mai popular târg local din Lanzarote şi unul dintre cele mai renumite din Canare. Localnici şi artişti populari vând obiecte tradiţionale, produse organice si hand-made. Este un loc de unde poti cumparat suveniruri intr-adevar autentice. Din pacate, targul nu s-a tinut in perioada in care am fost noi, din cauza pandemiei. Ne-am delectat insa cu micile magazine locale la fel de autentice, extrem de imbietoare.
Nu vreau să trec mai departe fără să vă povestesc cum s-au păstrat şi integrat în identitatea insulei tradiţii ale băştinaşilor Guanches, printre primii locuitori ai insulei. “Los novios del Mojón” (“Mirii din Mojon”) sunt poate cele mai reprezentative obiecte artizanale din lut de pe insulă. Sunt două statuete ce infăţişează un bărbat şi o femeie, cu organele sexuale mult evidenţiate. În cultura aborigenă reprezentau simbolul fertilităţii. Se spune că fac parte dintr-un vechi ritual de logodnă practicat de populaţia nativă, înainte de sosirea europenilor. Bărbatul trimitea alesei inimii figurina masculină. Dacă accepta cererea în căsătorie, femeia răspundea cu statueta feminină. Figurine similare au fost descoperite într-un sit arheologic din zona Teguise. Un cunoscut artist popular local a preluat tradiţia şi a perpetuat-o creând statuete similare. În amintirea acestui obicei, autorităţile locale organizează anual Concursul de scrisori de dragoste “Los Novios del Mojon”, la care participă scriitori din Spania şi America Latină.
PLAYA BLANCA
Cea mai sudică staţiune a insulei Lanzarote. Noi aici am ales să ne cazăm. Dintr-un sat pescăresc, Playa Blanca a ajuns a treia zonă turistică a insulei. Este o staţiune mult mai liniştită decât ultracunoscutele Puerto del Carmen sau Costa Teguise, dar plină de farmec şi cu locuri spectaculoase de explorat în apropiere. Parcul Timanfaya este la mai putin de 10 km distanţă, iar plajele Papagayo la 3 kilometri.
Cazări sunt la discreţie: de la clasicele lanţuri de hoteluri cu regim all inclusive, la vile cu arhitectură tradiţională sau camere cochete pe faleză, în inima distracţiei. Dorada și Flamingo sunt două plaje frumoase, aflate în zona de hoteluri din Playa Blanca. Spre deosebire de plajele Papagayo, acestea sunt amenajate.
Pentru cei pasionaţi de scufundări, tot în Playa Blanca există Museo Atlantico, operă a renumitului artist Jason de Caires Taylor. Se află în largul golfului Las Coloradas, la o adâncime de 12-14 metri şi este singurul muzeu subacvatic din Europa.
Din portul din Playa Blanca vin şi pleacă feriboturile dinspre şi spre Fuerteventura. Dunele de la Corralejo de pe insula vecină, spre exemplu, sunt la 30 de minute distanţă. Tot în port găsiţi zilnic peşte proaspăt şi diverse fructe de mare, numai bune de pus pe grătar.
LA GRACIOSA
Este clar un loc pe care vă sfătuiesc să nu-l rataţi. De mine s-a lipit încă de când am citit despre el, iar când am ajuns, n-aş mai fi plecat. La Graciosa nu este o destinație de turism de masă. Dar este una cu adevărat specială pentru călătorii exploratori dornici să se cufunde în frumuseţea neşlefuită a naturii.
Special am lăsat-o la urmă. Face şi nu face parte din Lanzarote. Din punct de vedere administrativ ţine, într-adevăr de municipalitatea Teguise din Lanzarote. Geografic însă este parte din Arhipelagul Chinijo, zonă protejată în întregime, fiind şi ea declarată rezervaţie a biosferei. La Graciosa este cea mai mare dintre cele cinci insule ale arhipelagului şi este singura locuită. În jur de 700 de oameni trăiesc aici în cele două oraşele absolut simple, dar pitoreşti, de pe insulă: Caleta del Sebo şi Casas de Pedro Barba.
La Graciosa este unică în Europa – este singura insulă ce aparţine de acest continent care nu are niciun drum asfaltat. Pe cele mai multe te afunzi în nisip. Aici nu ai acces cu maşina personală sau închiriată. Cel mai folosit mijloc de transport este bicicleta. Ca alternativă există câteva taxi-uri – numai autoturisme de teren – pe care le poţi închiria cu şofer să te ducă în diverse puncte de pe insulă. Iar cei cu condiţie fizică zdravană pot traversa insula la pas: sunt mai multe trasee amenajate către principalele puncte de atracţie.
La Graciosa a ieşit din anonimat relativ de curând. Puţini ştiu că din 2018 este recunoscută oficial ca cea de-a opta insulă locuită din Canare. Ce am găsit pe acest petic de pământ mic, dar cu o personalitate puternică, puteţi citi AICI
GOOD TO KNOW:
*Insulele Canare fac parte din regiunea Macaronezia, alături de alte 3 arhipelaguri: Azore, Madeira (Portugalia) şi Capul Verde (Africa de Vest)
*Lanzarote este a patra insulă ca mărime din Canare
* Sunt peste 100 de vulcani pe insulă
* Se află la mai puţin de 150 de km de coasta Africii şi la 1000 de km de Peninsula Iberică
* Este prima insulă din Canare cucerită de europeni în 1402
*Cea mai apropiată insulă de Lanzarote este Fuerteventura, 25 de minute cu feribotul din portul Playa Blanca
*** Completăm constant experienţele noastre de călătorie din diverse colţuri ale lumii, AICI
*** Imagini video din călătoriile noastre încărcăm periodic pe canalul nostru de YouTube @DailyEscape_stories
Călătorii inspirate tuturor! 🌏💚