O informaţie care a făcut înconjurul lumii mi-a atras atenţia zilele acestea. În Florida a fost capturat un piton birmanez uriaş, de 98 de kilograme şi lung de 5 metri. Tocmai înghiţise o căprioară. Şocant la prima vedere, dar ştirea este cu totul alta. Originar din Asia de Sud-Est, pitonul birmanez este una dintre cele mai agresive specii invazive din lume. Odată ce cucereşte noi teritorii, nu are alţi prădători şi face ravagii în ecosistemele locale. În Florida, înmulţirea acestei reptile reprezintă o problemă majoră de aproape 10 ani. Cum este posibil? A fost suficient ca proprietari ai acestor şerpi ţinuţi iniţial în captivitate, ca animale de companie sau în scopuri comerciale, să se plictisească de ele şi să le elibereze în natură. Sau pur şi simplu ca aceste reptile să evadeze. Le-a priit climatul subtropical al Floridei. Au cucerit noul teritoriu, câştigând competiţia cu speciile autohtone şi producând un dezechilibru major ecosistemului local.
În aproape 10 ani, peste 1000 de pitoni birmanezi au fost prinşi şi înlăturaţi din sud-vestul statului, de Conservancy of Southwest Florida împreună cu vânători specializaţi. Mai mult, localnicii sunt chemaţi să dea o mână de ajutor. Există o competiţie anuală, „The Florida Python Challenge”, cu premii consistente, unde concurenţii se întrec să găsescă şi să captureze această reptilă distrugătoare. Anul acesta (2022) competiţia va avea loc în august şi sunt aşteptaţi aproape 600 de participanţi din 25 de state. Se estimează că în regiunea Everglades ar fi deja în jur de 100.000 de pitoni birmanezi, iar populaţiile autohtone de ratoni, vidre, iepuri, veverite, chiar şi aligatori au fost decimate.
Speciile invazive, la fel de periculoase ca încălzirea globală
Problema speciilor invazive, plante sau vieţuitoare, deopotrivă, este tratată cu seriozitate de toate statele lumii. Se consideră că speciile invazive reprezintă una dintre cele mai importante şi frecvente cauze ale declinului biodiversităţii şi al dispariţiei speciilor la nivel mondial, alături de schimbările climatice şi distrugerea habitatelor.
Dezvoltarea comerţului, transporturile şi turismul au facilitat răspândirea globală a acestor specii. Transportate de om, accidental sau deliberat, în afara mediului lor natural, aceste plante şi vietăţi de toate felurile depăşesc bariere ecologice, supravieţuiesc, se reproduc şi se răspândesc, generând efecte negative asupra mediului local, precum şi consecinţe economice şi sociale grave. Dacă vorbim despre faună, comerţul cu animale exotice este principalul blamat, însă diverse practici în agricultură, ori piscicultură, de exemplu, au fost la fel de nocive. Iar diverse specii de insecte s-au răspândit pe glob fiind transportate odată cu alte produse.
Spre exemplu, ţânţarul tigru, originar din Asia de Sud, vector al mai multor boli, a ajuns în diverse colţuri ale lumii prin importul de anvelope uzate sau prin comerţul cu plante ornamentale exotice. Iar viespea asiatică, introdusă din greşeală în Europa, în 2005, atacă albinele autohtone. Exemple similare sunt o mulţime.
Lionfish, peştele tropical care face ravagii în Atlantic, a ajuns şi în Mediterană
Lionfish este un alt exemplu de specie invazivă, de a cărei extindere vinovat este exclusiv omul. Un peşte spectaculos de admirat pentru pasionaţii de snorkeling şi scufundări, dar un prădător feroce şi un invadator de neoprit. Nativ din regiunea Indo-Pacific, lionfish a devenit spaima Atlanticului şi, de câţiva ani buni, se extinde şi în Marea Mediterană. Biologii marini americani spun că problema îşi are rădăcinile prin anii 1980, când unii proprietari de acvarii au renunţat la acest hobby şi au eliberat peştii fie direct în mare, fie în canalizări. Peştele s-a aclimatizat repede şi, în câţiva ani, s-a resimţit un dezechilibru major în ecosistemele marine pe care le-a cucerit.
Un exemplar de lionfish poate trăi până la 15 ani, este un vânător tenace, se hrăneşte cu cantităţi impresionante de crustacee mici şi cu peşti şi nu prea are prădători de care să se teamă. De asemenea, are şi o rată de reproducere extrem de mare. Cercetările făcute în apele invadate de pe coasta de est a Statelor Unite, din Golful Mexic şi din zona Caraibelor au arătat că, între 2004 şi 2008, populaţia de lionfish a crescut cu 700%, existând pericolul ca biodiversitatea recifelor din Atlantic să scadă cu până la 80%.
A fost momentul în care autorităţile americane au început să ia măsuri: scafandrii au fost instruiţi să-l prindă, chefii au început să-i înveţe pe bucătari şi pe localnici să-l gătească şi să-l consume în siguranţă (până atunci era considerat toxic pentru consum), iar autorităţile au început să organizeze turnee de vânătoare, care, în timp, s-au transformat în tradiţii locale. Detalii, aici. Acest tip de evenimente a dus la conştientizarea fenomenului şi a atras atenţia lumii în privinţa acestui pericol. Între timp au fost creaţi roboţi subavcatici care să atragă şi să elimine acest peşte, iar, în Honduras, autorităţile începuseră acum câţiva ani să antreneze rechinii să prindă gustul acestui peşte.
Lionfish a ajuns şi în Mediterană. Este văzut frecvent în Cipru, Malta, Grecia, Turcia, Tunisia şi continuă să cucerească noi teritorii. În Cipru şi în Grecia este deja introdus în bucătăria locală.
Papagalul Micul Alexandru, din peisajele exotice, în Parcul Titan
Ne oprim puţin în Europa, în România chiar. Dau un exemplu care mi-a fost reamintit de curând. Nişte poze cu un cuib de papagali Micul Alexandru, într-un parc din Bucureşti, au declanşat un şir lung de reacţii de uimire şi câteva de indignare, pe un grup al pasionaţilor de natură, de pe Facebook.
O pasăre exotică, vedetă a comerţului cu animale de companie, pe care unii dau bani mulţi ca să o aibă în colivie, zburdă şi se înmulţeşte în peisajul mioritic. Pentru ornitologi nu este o surpriză. Monitorizează de mai mulţi ani comunităţile de papagali Micul Alexandru care trăiesc şi se înmulţesc în mai multe parcuri din ţară. Această pasăre este o specie invazivă. Originară din sudul Asiei ori din zona sub-sahariană, acest papagal spectaculos se adaptează foarte uşor şi unui climat mai rece. Studiile arată că rezistă la temperaturi de până la minus 15 grade Celsius. Nu sunt pretenţioase, se hrănesc cu orice fel de fruct şi domină teritoriul pe care îl ocupă, producând pagube însemnate. Odată în libertate, Micul Alexandru intră în conflict direct cu speciile autohtone, le ocupă cuiburile şi le consumă hrana. Înmulţirea în libertate a acestei păsări este supravegheată de specialiştii de la Societatea Ornitologică Română. În România nu reprezintă încă o problemă serioasă, dar, în alte ţări europene, speciile invazive de papagali produc o reală îngrijorare.
Situaţia din Barcelona, poate, este cea mai cunoscută. Dar fenomenul este mult mai amplu şi este atent monitorizat de Reţeaua Europeană ParrotNet, un organism format din cercetători şi naturalişti care studiază impactul speciilor invazive de papagali pe teritoriul Europei.
Potrivit unui studiu recent, zeci de mii de papagali trăiesc în libertate pe teritoriul Uniunii Europene. Cele mai mari populații se găsesc în Marea Britanie, Olanda, Belgia, Germania, Franța, Spania și Italia. Papagalul Micul Alexandru şi papagalul călugăr sunt cele mai răspândite. Unele comunităţi se înmulţesc extrem de repede, dublându-şi numărul în câţiva ani. De ce reprezintă o problemă aceste populaţii de papagali invazivi? Pentru că migrează înspre zonele agricole şi distrug culturi: de exemplu, lângă Barcelona, papagalii călugăr sunt responsabili pentru distrugerea a 30% din recolta de porumb, prune și pere. Şi nu în ultimul rând pentru că alungă speciile native de păsări şi lilieci din cuiburi, le ocupă teritoriul şi le consumă hrana. În Sevilia, papagalul Micul Alexandru a înlăturat o specie rară și vulnerabilă de liliac, potrivit aceluiaşi studiu. Nu există o opinie unitară privind cea mai bună soluţie pentru a rezolva această problemă. Cele mai multe voci spun însă că eradicarea speciilor invazive de papagali ar fi o operaţiune extrem de costisitoare şi aproape imposibil de realizat. Aşa că se caută soluţii pentru controlarea şi limitarea fenomenului. Seychelles a fost prima ţară din lume care, în 2019, a anunţat că a eradicat papagalul cu inel, pasărea străină care ameninţa specia locală endemică de papagali negri.
Măsurii târzii şi costisitoare
În Europa se estimează că există peste 12000 de specii invazive (de flora şi faună), dintre care 10-15% provoacă deja daune economice, sociale şi asupra mediului înconjurător local. Potrivit unui raport al Parlamentului European, se estimează că, în Uniunea Europeană, speciile invazive generează costuri de cel puţin 12 miliarde de euro, iar nota de plată asociată pagubelor continuă să crească.
O analiză publicată în 2020 de platforma InvaCost arată un bilanţ alarmant al costurilor provocate la nivel global de speciile invazive, în ultimii 50 de ani. Cifra, considerată de unii subestimată, este de 1288 de miliarde de dolari, adică o medie anuală de 26 de miliarde de dolari.
Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii a publicat un top al celor mai dăunătoare 100 de specii invazive din lume, pe care îl actualizează periodic. Pe listă apar: gândacul asiatic cu corn lung, ţânţarul tigru, broasca de trestie, capra, somnul plimbător, termitele din specia Coptotermes formosanus, scoica zebră, crapul, pisica (domestică, da), mangusta indiană, bibanul de Nil, furnica argentiniană, molia, macacul crabivor, şoarecele, nutria, păstrăvul curcubeu, iepurele european, pitonul birmanez, mai multe tipuri de veveriţă, graurul, broasca ţestoasă din Florida, viespea asiatică, şobolanul. Topul conţine şi zeci de tipuri de plante invazive, la fel de nocive pentru bidiversitatea planetei.
Mai multe ştiri şi informaţii utile pentru călătoriile voastre, aici