FRANŢA | Acces doar cu rezervare pe două dintre cele mai aglomerate plaje din apropierea Marsiliei

Reluarea în forţă a turismului readuce în prim-plan problema gestionării fluxurilor mari de vizitatori în cele mai căutate, dar şi fragile destinaţii. Autorităţile franceze testează, în premieră, o măsură menită să protejeze golfurile din apropierea Marsiliei de numărul uriaş de turişti. Sunt micile golfuri formate în stânci denumite „calanques”, parte din Parcul Naţional, despre care se spune că sunt în pericol de eroziune din cauza supraaglomerării, în special în lunile de vară.

 

Calanque de Sugiton, Marsilia | Credit foto: Sharat Ganapati, flickr.com

Cel mai afectat este Calanque de Sugiton, un golf mic cu apă limpede, înconjurat de pini şi cu o plajă lungă de doar 20 de metri. În perioada verii, peste 2.000 de oameni vin zilnic la Calanque de Sugiton. Pentru a ajunge aici, vizitatorii trebuie să meargă 45 de minute pe o potecă forestieră. Sunt mulţi cei care se abat de la traseul marcat. În ultimii ani s-a observat o degradare a ecosistemului din zonă, alunecări de teren şi o avansare a procesului de eroziune. Aşa a apărut, în premieră în Franţa, ideea restricţionării numărului zilnic de vizitatori prin eliberarea de permise de acces. Acestea sunt gratuite şi se pot obţine online pe site-ul Parcului Naţional.

 

Sursă foto: calanques-parcnational.fr/

Restricţiile vizeză două dintre cele mai aglomerate atracţii din zonă: Calanque de Sugiton şi Pierres Tombées. Cel mult 400 de persoane le vor putea vizita zilnic. A fost implementat un sistem bazat pe coduri QR. Pentru început se va aplica principiul „primul venit, primul servit”. Acest lucru îi nemulţumeşte pe localnici, pentru că plimbările aici reprezintă pentru ei o activitate uzuală.
De astăzi ,23 iunie, este funcţional sistemul de rezervări online. Prima zi în care accesul se va face doar pe bază de permis este 26 iunie. Următoarea zi cu număr restricţionat de vizitatori este 3 iulie. Apoi, sistemul se va aplica zilnic din 10 iulie până pe 21 august. Rezervarea se poate face cu 3 zile înainte de vizită, și până la ora 18 în ziua de dinainte. O persoană poate să facă până la 8 rezervări în perioada de acces vizată de restricţii. Confirmarea rezervării va fi primită pe mail şi trebuie prezentată la intrare.

Un sistem de gestionare a fluxului de turişti se aplică din această vară şi la Veneţia.

 

Informaţii despre destinaţii turistice din întreaga lume, aici.