Cuba nu poate fi povestită. Trebuie trăită și savurată de fiecare în propriu-i ritm. Senzațiile sunt atât de diverse, intense și imprevizibile încât te poartă printr-o gamă de stări imposibil de anticipat. În Cuba m-am trezit dansând frenetic în mijlocul străzii sau cântând cu patos alături de artiști locali. Aici am savurat fără nicio reținere mâncarea localnicilor, în niște locuri în care n-ar fi intrat oricine și tot aici am lăsat la o parte orice urmă de prudență și ne-am plimbat până în miez de noapte, uneori chiar până dimineața, prin toate colțurile orașelor pe care le-am vizitat.
Am plecat din Spania spre Havana, unde am ales să stăm la un hotel de trei stele, aflat pe malul oceanului. Transportul și cazarea ne-au costat 724 de euro de persoană. Am avut noroc cu hotelul, era așa cum fusese descris pe forumuri. Spectaculos amplasat pe malul oceanului, cu camere foarte ok și servicii decente. Spun că am fost norocoși, întrucât alți turiști au avut surprize neplăcute cu hotelurile alese pe internet. Mâncarea, însă, nu este punctul forte al hotelurilor cubaneze. Bucătăriile lor sunt blocate în timp, iar “Chefii” par instruiți la partid.
În Cuba circulă (vorbim de 2012) în paralel două monede oficiale: CUP sau peso-ul cubanez – moneda locală și CUC sau peso-ul convertibil, varianta pentru turiști. Acesta din urmă este la paritate cu dolarul și de 26 de ori mai scump decât moneda locală.
Cuba poartă încă parfumul anilor ’60, cu spectaculoasele mașini de epocă ce își împart șoselele cu modelele contemporane. Jose Marti, Che Guevara, Fidel Castro, dar și americanul adoptat, Hemingway sunt, deopotrivă, embleme ale cubanezilor care își respectă cu sfințenie trecutul, dar privesc cu speranță spre viitor.
Havana ne-a cucerit din prima. Un loc al contrastelor, un oraș extrem de viu, vesel, colorat și fascinant, dar, deopotrivă, decrepit, promiscuu, sărac. Un oraș în care am descoperit niște locuri fabuloase, dar unde am dat nas în nas și cu forme extreme de sărăcie. Într-o țară în care salariul mediu abia a ajuns la 29 de dolari și alimentele sunt încă raționalizate, s-a deschis acum doi ani primul mall, un loc în care cubanezii de rând intră ca la muzeu.
Ne-am plimbat prin orașul vechi – Havana Vieja – ne-am delectat cu ultimul număr din Granma, vestitul ziar al propagandei cubaneze, am dat câteva ture cu spectaculoasele mașini de epocă ce se încăpățânează să funcționeze încă, am mers la pas pe vestitul bulevard Malecon și am poposit în barurile preferate ale lui Hemingway – La Bodeguita del Medio și El Floridita pentru un pahar de mohito, respectiv daiquiri. Ne-am oprit și la fabrica de trabucuri, dar am urcat și la Castelul Morro, locul de unde era pazită insula de pirați sau de armatele invadatoare.
În aproape fiecare local sunt formații care cântă live renumitele ritmuri cubaneze. Aveți chiar șansa să prindeți un concert al urmașilor Buena Vista Social Club. Sunt multe lucruri de văzut în Havana, timp să ai și… deschidere.
Una dintre cele mai plăcute surprize a fost cea culinară. Așa cum spuneam mai sus, cea mai mare greșeală pe care o poate face un turist în Cuba este să se mulțumească cu mâncarea de la hotel și să nu profite de creativitatea delicioasă a paladarelor, micile restaurante cubaneze de familie. Acum, paladarele sunt tot mai numeroase și mai sofisticate, iar oferta lor culinară combină influențe spaniole, africane și caraibiene.
Până în anii ’90 paladarele erau ilegale. Funcționau clandestin în sufrageriile cubanezilor cu spirit întreprinzator. Căderea URSS și consecințele crizei economice din Cuba au forțat guvernul să realizeze reformele economice din 1993. Atunci au fost recunoscute și legalizate anumite ocupații independente. S-au oficializat “casas particulares”, sistemul de case de oaspeți, prin care localnicii puteau închiria camere turiștilor. Și tot atunci au fost recunoscute și paladarele. Numele li se trage de la un lanț privat de restaurante, popularizat într-o telenovelă braziliană la moda în acea perioadă.
Cum autoritățile voiau să controleze totul, au pus de la bun început reguli stricte și taxe împovărătoare micilor întreprinzatori. Un paladar putea avea o capacitate maximă de 12 locuri, trebuia să fie amenajat în locuință și să nu aibă angajați decât membri ai familiei proprietarului. Paladarele nu aveau meniuri fixe pentru simplul motiv că depindeau de ingredientele pe care reușeau să le achizitioneze. Cum, în magazine, produsele de bază dispăreau imediat, s-a dezvoltat o piață neagră înfloritoare care aproviziona aceste mici afaceri de familie.
Am testat multe paladare în Cuba, atât în Havana cât și în Cienfuegos și în Trinidad. Le-am găsit căutând referințe pe forumuri și am avut numai surprize plăcute. Va recomand și vouă să încercați.
Printre primele și poate cel mai renumit paladar din Havana este La Guarida. Am aflat de el în perioada de documentare a călătoriei și am ținut neaparat să ajung aici. Am făcut rezervare cu trei săptămâni înainte, ca să fim siguri că prindem masă. Celebritatea i se trage de la faptul că aici s-a filmat pelicula cubaneză “Fresa Y Chocolate”, un film nominalizat, la un moment dat, la Oscar. La Guarida este un restaurant sofisticat, amplasat la ultimul etaj al unei clădiri rezidențiale dărăpănate, dar plină de farmec, din zona centrală a orașului.
Aici au pașit de-a lungul anilor vedete de la Hollywood, artisti celebri, șefi de stat, chiar și capete încoronate: Regina Sofia a Spaniei, Prințul Albert de Monaco, premierul Canadei -Justin Trudeau, Tom Jones, Rihanna, Beyonce, Naomi Campbell, Jack Nicholson, Robert de Niro, Sting, Steven Spielberg, Gerard Depardieu sunt doar câțiva dintre oaspeții La Guarida. Madonna chiar și-a serbat aici cea de-a 58-a aniversare. Iar noi, la plecare, am dat nas în nas pe scări cu simpaticul James Belushi.
Dupa trei zile de Havana, am închiriat o mașină și am plecat să descoperim și alte părți ale Cubei. Prima oprire a fost în Cienfuegos, un oraș spectaculos, cu influențe franceze, al doilea port al țării. În ultimii ani autoritățile au reușit să redea strălucirea centrului în stil colonial, iar faleza de pe coasta Caraibelor este un magnet pentru turiști.
Cienfuegos mi-a plăcut mult, însă de Trinidad m-am îndrăgostit. Este musai să ajungeți aici dacă veniți în Cuba. Micuțul orășel colonial, aflat în patrimoniul UNESCO, este bine conservat. Palatele Brunet și Cantero, clădiri impunatoare din secolele 18 și 19, ambele aflate în Piața Mayor, oferă cea mai autentică imagine a epocii de aur a orașului. Casele colorate și-au păstrat în mare parte interioarele originale, cu camere înalte și grădini interioare nebănuite, iar străzile sunt toate pietruite. La fiecare fereastră, ușă sau poartă stă agățată câte o colivie cu păsări cântătoare – mici și colorate – un alt element distinct al culturii locale.
Cât despre localnici, așa oameni plini de viață nu am văzut. Ne-am cazat într-o “casa particular”, o clădire cu o fațadă inexpresivă, dar cu un interior absolut spectaculos. Nu cred ca fusese renovat vreodată, dar cum am pășit înăuntru ne-am trezit, brusc, în altă epocă. Am intrat într-un living spațios și foarte înalt, cu pardoseală din ceramică veche, în mijlocul căruia trona un pian, iar în laterale erau expuse picturi ale proprietarului. Încăperile de oaspeți erau înșirate de jur împrejurul unei curți interioare, umbrită de câțiva palmieri. Camera pe care am primit-o părea un decor de film.
În Trinidad peste tot pe străzi se cântă și se dansează. Intri foarte repede în atmosferă. Ochisem la venire un paladar, iar spre seară, ne-am dus să mâncăm acolo. Am rămas până în zori. Am mâncat, am cântat și am dansat, la grămadă, turiști, patroni și angajați ai localului, până nu ne-au mai ținut puterile.
A doua zi am plecat din Trinidad, nu înainte de un popas pe plaja Ancon. Un sfat, mergeți și pe plajele publice. Chiar dacă nu arată ca cele din resorturile de lux, au un farmec incredibil.
Ne-am îndreptat spre Varadero, loc pe care nu-l recomand decât pentru o vizită scurtă, de câteva ore. În afară de mare, care are, într-adevăr, o culoare turcoaz cu nuanțe de verde smarald, în rest locul arată ca o stațiune comunistă, cu hoteluri tip bloc uitate în timp. Absolut nimic impresionant. Doar prețuri mai mari decât oriunde.
Am revenit în Havana pentru ultimele două zile. Am predat mașina și ne-am lăsat purtați la pas pe străduțele întortocheate, cu personaje și decoruri parcă rupte din filme. Am spus de la început, Cuba este una dintre cele mai sigure țări din regiune. Se știe, agresiunile de orice natură față de turiști se pedepsesc cu închisoare. Asta nu înseamnă că nu poți rămâne fără portofel sau geantă și nu poți plăti triplu pentru un mohito, spre exemplu. Întrebați înainte și cât costă zâmbetul unei cubaneze cu straie colorate și turban spectaculos.
Atenție de unde cumpărați trabucuri. Se vând peste tot, dar nu sunt întotdeauna de calitate. Trabucurile făcute ca la carte trebuie să aibă pe cutie o hologramă. În magazinele oficiale o Cohiba Esplendidos, spre exemplu, costa 25 de dolari. Dacă aveți norocul nostru să vă împrieteniți cu cineva care lucrează la o fabrică de trabucuri, cumpărați același produs, calitatea întâi, la 10% din prețul de la raft. Și încă un detaliu, nu ai voie să ieși din țară cu mai mult de 50 de trabucuri de persoană – 2 cutii, în ambalajul lor original. Cantitățile mai mari trebuie însoțite de facturi și declarate la punctul vamal.
Vă mai povestesc scurt despre Muzeul Revoluției. Amenajat în fostul Palat Prezidențial al cărui pereți interiori și exteriori sunt ciuruiți de gloanțe, este un loc de unde pleci cu gura cascată. Afli că americanii sunt vinovați pentru toate relele pământului – molime, acarieni, virusuri și bacterii, toate ar fi fost fost răspândite de CIA, potrivit colajelor expuse în sălile muzeului.
La ieșirea din clădire tronează un panou dedicat președinților americani.
Interesant de urmărit cât va supraviețui acest muzeu de propagandă, complet anacronic. Vremurile se schimbă rapid, la fel și relațiile comerciale și diplomatice, iar cubanezii au acces la tot mai multe surse de informare, odată cu extinderea rețelei de internet.
Cuba tocmai a ieșit din epoca fraților Castro. Țara este condusă, în premieră, de un civil, reprezentant al noii generații, de la care se așteaptă să continue modelul economic al insulei pe direcția trasată de Raul Castro. Deja mari lanțuri hoteliere au anunțat că deschid anul acesta afaceri pe insulă, iar oficialii cubanezi din turism negociază investiții masive cu omologii chinezi. Așadar, dacă vreți să mai prindeți ceva din Cuba autentică, grăbiți-vă!
GOOD TO KNOW:
- Sezon uscat: Decembrie – Mai
- Sezon ploios: Iunie – Noiembrie
- Risc de uragane: August – Octombrie
- Moneda turistică CUC, paritate cu USD
- Moneda locală CUP, 1 CUC = 26 CUP
- Viza – “tarjeta del turista” 22 euro, taxa ieșire din țară – 25 CUC (inclusă în prețul biletului)
- Havana – Cienfuegos – 238 km
- Havana – Trinidad – 317 km
- Havana – Santa Clara – 279 km
- Havana – Varadero – 140 km
- Havana – Vinales – 184 km
More photos here
*** Imagini video din călătoriile noastre încărcăm periodic pe canalul nostru de YouTube @DailyEscape_stories
Călătorii inspirate tuturor! 🌏💚