dailyescape.net

DUBAI | Autoritățile au inventat licența turistică pentru consumul de alcool

Posted: July 15, 2019

SHARE

Consumul băuturilor alcoolice devine legal în Dubai pentru călătorii care își procură o autorizație dintr-unul din locurile desemnate de autorități. Este vorba despre o licență gratuită, valabilă 30 de zile, care poate fi obținută de vizitatorii non-musulmani de peste 21 de ani pentru a cumpăra din magazine și a consuma băuturi alcoolice pe perioada sejurului. Licențele se pot obține din lanțurile retailerilor African + Eastern și MMI . Cei care solicită acest permis trebuie să prezinte pașaportul în original, să completeze un formular, să semneze o declarație pe proprie răspundere că nu sunt rezidenți în Emiratele Arabe Unite și să confirme că sunt de acord cu reglementările legate de cumpărarea, transportul și consumul de alcool în Dubai. Magazinul va păstra o copie a pașaportului și a vizei de intrare, iar vizitatorul va primi un pliant cu instrucțiuni privind consumul responsabil în Dubai. Codul de conduită pentru turiști include o listă cu cinci instrucțiuni: nu pot cumpăra sau consuma băuturi cei care nu au împlinit vârsta de 21 de ani, este interzis consumul de alcool în locurile publice, dar și să umbli pe stradă cu sticlele la vedere, este interzis să te urci la volan după ce ai băut și tot ilegal este să fii văzut amețit în locuri publice. Până acum turiștii care ajungeau în Dubai puteau să consume alcool doar în locuri autorizate cum ar fi hoteluri, restaurante și cluburi. Regulile stricte privind deținerea și consumul de alcool în Dubai au dat mult de furcă vizitatorilor de-a lungul timpului. Au fost numeroase cazurile de turiști amendați, închiși sau expulzați după ce au fost prinși încălcând legea. Anul trecut autoritățile britanice au făcut un apel oficial către toți cei care își planificau vacanțe în Dubai să respectele regulile locale privind alcoolul, după ce o turistă a fost reținută pe aeroport pentru că băuse un pahar cu vin în timpul zborului de la Londra.

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial