dailyescape.net

Insulele Virgine Americane interzic, din 2020, loțiunile de soare care afectează coralii

Posted: July 4, 2019

SHARE

US Virgin Islands sunt al treilea teritoriu american, după Hawaii și orașul Key West din Florida, care ia măsuri ca să protejeze recifele de corali de efectele nocive ale substanțelor chimice utilizate în majoritate produselor de protecție solară. Autoritățile din Insulele Virgine Americane au adoptat o interdicție fără precedent privind importul, vânzarea și posesia loțiunilor de soare care conțin oxibenzonă, octinoxat sau octocrilenă, substanțe care, s-a dovedit, afecteză ecosistemele subacvatice. “Zona Caraibelor a pierdut deja mai mult de 80% dintre recifele de corali, iar cauzele sunt diverse. Studiile au arătat că, în golfurile din zonă, aceste chimicale din cremele de soare se găsesc în cantități ce depășesc cu 40% limita acceptată” a declarat Harith Wickrema, președintele Island Green Living Association.

US Virgin Islands


Interdicția totală va intra în vigoare la 30 martie 2020, însă importul acestor produse va deveni ilegal începând din 30 septembrie 2019. Asta înseamnă că în aceste insule vor fi acceptate numai cremele de protecție solară pe bază de minerale, adică cele ce conțin oxid de zinc și dioxid de titan. Caroline Duell, purtător de cuvânt al organizației “Safe Sunscreen Council” este de părere că “Aceasta este o oportunitate pentru industria de resort să țină pasul cu știința și să ajute consumatorii să ia decizii responsabile care sunt sigure pentru corali, dar si pentru familiile lor. Există o mulțime de branduri pe piață cu produse eficiente și plăcute la utilizare care corespund noii legislații din Insulele Virgine”.

St. Thomas Bay, US Virgin Islands


Potrivit cercetătorilor de la Haereticus Environmental Laboratory, poluarea cu substanțe din cremele de protecție solară este un simptom al turismului nesustenabil. Sute, chiar mii de oameni care merg simultan la plajă folosesc aceste produse și o mare cantitate de substanțe ajunge în apă și o poluează. Dr. Craig Downs, unul dintre oamenii de știință care conduce studii despre efectele poluării produse de substanțele chimice din loțiunile solare, consideră că “Bătalia se dă între “overtourism” și ideea de conservare, de protejare a mediului înconjurator. Prea mulți oameni vin în același timp să se bucure de corali. Guvernul din Insulele Virgine a făcut unul dintre puținele lucruri pe care le-ar fi putut face pentru a gestiona acest impact, să încurajeze utilizarea produselor de protecție solară mai ecologice. Calitatea apei este un factor foarte important în dezvoltarea și stabilizarea coralilor tineri în zonele populare de înot.”

Key West, Florida | Credit: Nancy Klingener, WLRN


La mijlocul lunii februarie, autoritățile din orașul Key West din statul Florida au decis să interzică vânzarea produselor de protecție solară care conțin oxibenzonă și octinoxat. Decizia a fost luată după o dezbatere publică în care o echipă formată din biologi și cercetători marini a adus dovezi că aceste substanțe chimice modifică AND-ul coralilor și slăbesc imunitatea lor față de boli, dar afectează și alte ecosisteme subacvatice din oceane, râuri sau lacuri. Interdicția va intra în vigoare la 1 ianuarie 2021. Florida are cea de-a treilea cea mai mare barieră de corali din lume, ce se întinde pe aproape 150 de mile și este casă pentru 1400 de specii de plante și animale și 500 de specii de pești. Cercetările au arătat că aproximativ jumătate dintre coralii de aici au dispărut în ultimii 250 de ani.

Tot de la 1 ianuarie 2021, intră în vigoare noua legislație și în Hawaii, primul stat care a luat măsuri de protejare a ecosistemelor marine de efectele acestor substanțe chimice, după un an întreg de dezbateri aprinse. Detalii despre studiile care au stat la baza acestei decizii istorice, dar si despre argumentele părților implicate, aici.

După anunțul oficialilor din Hawaii, Republica Palau, Aruba și Insula Bonaire au decis să interzică vânzarea și folosirea produselor de protecție solară pe bază de substanțe chimice. Măsuri similar există și în parcurile – rezervații naturale din Mexic. Aici este obligatorie utilizarea produselor pentru protecție solară "recif-friendly" sau biodegradabile. Franța este prima țară din Europa care a cerut studii suplimentare și a anunțat că va lua o decizie pe acest subiect. Tot mai multe state au luat în discuție rezultatele cercetărilor privind efectul anumitor substanțe chimice asupra mediului subacvatic. Despre studiile care au pus pe jar industria cosmetică și au declanșat una dintre cele mai ample dezbateri de mediu la nivel international, aveți detalii aici.

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial