Greşit să consideri că Oman înseamnă doar Muscat. Dacă îţi dai timp să descoperi această ţară, te va surprinde la fiecare pas. Peisajul arid al Sultanatului, complet neprietenos la prima vedere, ascunde nişte peisaje tare spectaculoase. După deşerturi, wadi- urile, văile ce brăzdează munţii şi-i modelează atât de artistic, sunt cele mai populare atracţii pentru turiştii activi. Sunt zeci de canioane, unele cu trasee spectaculoase de hiking, altele cu cascade şi piscine naturale irezistibile. Wadi Shab este unul dintre hightlight-urile unei călătorii în Oman. A fost din primul moment pe harta road-trip ului nostru de o săptămână. Cu peripeţii, dar a meritat. Era planificat în ziua plecării din Muscat, în drum spre cea de-a doua cazare. Două ore aveam de mers din capitală, deci timp ar fi fost suficient. Dacă ar fi ţinut şi vremea cu noi…
Am plecat din Muscat imediat după micul dejun. Ne-am bucurat de dimineaţa înnorată. Urma să traversăm canionul şi ne-ar fi prins bine să nu ardă soarele foarte tare. Soarele n-a ars, ba dimpotrivă, ne-a prins ploaia şi ne-am repliat din mers.
Bimmah Sinkhole – piscina naturală cu pedichiură inclusă
Pe drumul dinspre Muscat spre Sur, chiar înainte de Wadi Shab mai este un loc ce atrage vizitatori din toată lumea: Bimmah Sinkhole, o piscină naturală spectaculoasă, într-o dolină formată la poalele munţilor, la câteva sute de metri de ţărm. Citisem despre ea şi ne-am oprit, era în drumul nostru.
Nu am avut parte de acele nuanţe hipnotizante ale apei pe care le ştiam din poze. Era destul de înnorat. Dar locul a meritat descoperit şi în aceste condiţii.
Bimmah Sinkhole este numită de omanezi Hawaiyat Najm – “stea căzătoare” în limba arabă. Legenda locală spune că acest loc este opera unui meteorit. În realitate, s-a format în mod natural, după ce apa subterană a erodat straturile de roci şi pământul s-a surpat. Asemenea cenotelor din Mexic.
O scară ancorată în stâncă uşurează accesul spre apă. Înotul este permis pe propria răspundere, nu şi săriturile de pe stânci. Lacul are o zonă cu adâncime de peste 20 de metri, aşa că cei care nu ştiu să înoate bine sunt sfătuiţi să nu se aventureze. Bimmah Sinkhole are o apă combinată dulce şi sărată. Un fenomen rar, explicat prin faptul că lacul este conectat la ocean printr-un tunel subteran.
Dar cea mai interesantă parte a acestei experienţe a fost întâlnirea cu bancurile de peşti Garra Rufa, care populează acest ochi de apă. Sunt peştii-vedetă prezenţi în spa-uri din întreaga lume, folosiţi în bazinele pentru pedichiură. Practic, dacă înoţi câteva minute aici, primeşti gratis şi o şedinţă de peeling. Nu m-au atras când i-am descoperit în diverse saloane, dar la ei acasă, a fost altceva.
Bimmah Sinkhole se află la aproximativ o oră şi jumătate de Muscat, pe drumul care leagă capitala de oraşul Sur. În jurul dolinei, autorităţile locale au amenajat un parc, cu alei încadrate de tufe de busuioc, curmali şi diverşi arbuşti decorativi, cu mese pentru picnic, locuri de joacă, vestiare şi grupuri sanitare. Intrarea este gratuită, la fel şi parcarea din faţă. Parcul este deschis de la 8 dimineaţa la 8 seara. Sfatul meu este să ajungeţi cât mai devreme ca să vă puteţi bucura de acest loc. De regulă, după-amiaza devine foarte aglomerat.
Wadi Shab, canionul-vedetă al Omanului
N-am stat mult la Bimmah Sinkhole. Ne propusesem să ajungem în jurul prânzului la Wadi Shab. Am fi parcurs cei 30 de km în 20 de minute, dacă waze-ul nu ne-ar fi trimis într-o direcţie greşită. Ne-am dat seama că ceva nu e în regulă când drumul a devenit off-road extrem şi semnalul telefonului aproape că dispăruse. Am reuşit să ne întoarcem fără să declanşam vreo avalanşă de bolovani de pe versant. Şi am salvat şi alţi turişti pierduţi în hărţile online, care ne-au urmat când au văzut că ne întoarcem.
Ce s-a întâmplat de fapt. Este o informaţie utilă dacă aveţi în plan să închiriaţi maşină şi să ajungeţi la Wadi Shab. Treceţi ca destinaţie Wadi Shab Parking. Noi am trecut Wadi Shab simplu şi ni s-a configurat un traseu prin munţi, spre capătul canionului, un drum urâţel, pe care am auzit că s-au rătăcit mulţi turişti, din cauza aceleiaşi confuzii. Parcarea de la intrarea în canion este aproape de şoseaua principală (drumul 17), foarte simplu de ajuns.
Un alt sfat de la nişte păţiţi: orice fel de hărţi online aţi folosi, nu ignoraţi panourile de pe drum. NU faceţi ca noi. Abia când ne-am întors în ţară şi am vizionat filmarea am remarcat unicul panou pe care scria clar că suntem pe drumul greşit.😀
V-am spus că era o zi înnorată. A şi plouat pe drum. Jos pe coastă, pe unde mergeam noi, au fost câţiva stropi, în munţi însă plouase zdravăn. Am aflat când am ajuns aproape de parcare. Lacul de la intrarea în canion dăduse pe afară şi acoperise şoseaua. Abia mai treceau maşinile. Canionul era complet inundat de apele scurse de pe versanţi. Deja se spărseseră norii şi am mai aşteptat în parcare vreo jumătate de oră alături de alţi turişti, sperând să se retragă apele. În zadar. Ni s-a trasmis să ne încercăm norocul a doua zi. Foarte amărâtă am fost, pentru că următoarea noastră cazare era destul de departe şi trebuia să ne dăm peste cap tot programul ca să ne întoarcem aici.
Dar cum nu puteam să ratăm, a doua zi la 10 am fost înapoi în parcarea de la intrarea în canion. Cârpiţi de somn, că pândisem jumătate din noapte ţestoasele care depuneau ouăle pe o plajă din cel mai estic punct al ţării (va urma acest episod).
De data aceasta, eram singurii turişti din parcare. Noi, înconjuraţi de multe capre curioase. Ne-am schimbat şi ne-am îndreptat spre punctul de unde pleacă barca ce traversează lacul. Barcagiii ne-au spus că apa nu s-a retras complet din canion şi nu se poate intra decât cu ghid. Altfel, dacă ne asumăm să mergem pe cont propriu, va trebui să traversăm înot şi lacul. Hmmm… În primul moment ne-am înfuriat, am zis că e doar o poveste ieftină ca să mai scoată nişte bani de la noi… Am acceptat ghidul, nu aveam încotro. 15 riali ne-a cerut. La final i-am lasat mai mult. A fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o. Veţi înţelege de ce.
Traversarea lacului cu barca durează cel mult 3 minute. Costă 1 rial de persoană (dus-întors) şi se poate plăti doar cash. Prima barcă pleacă la 8.00 şi ultima la 17.00. Probabil de la aluviunile aduse de ploaie apa îşi păstrase culoarea mlăştinoasă. Dar pajiştea de nuferi albi şi ciclamen din mijlocul lacului îndulcea perspectiva.
Wadi Shab – un canion adânc, cu ape smarald, stânci înalte cu forme spectaculoase, mici oaze de palmieri, cu piscine naturale, cascade şi grote – un traseu minunat pentru oricine iubeşte hikingul, înotul şi aventura. Apa care străbate această vale faimoasă izvorăşte dintr-unul dintre cei mai înalţi munţi din Oman. Locul este şi un reper arheologic. Aici au fost descoperite ruine ale unor colibe circulare de pescari datând din secolul al IV-lea îHr. Iar de-a lungul canionului este încă funcţional un segment din „Al Aflaj” – faimosul sistem omanez antic de colectare a apei folosit pentru irigaţii, sistem inclus în patrimoniul mondial UNESCO.
Am pornit pe traseu. Prima parte a drumului era semi inundată. Ghidul ne-a făcut semn să-l urmăm. Am mers prin apă şi noroaie câteva sute de metri, până la intrarea în canion. Am traversat râul. Şi am început să înaintăm paralel cu peretele din stâncă de pe partea dreaptă. Peisajul – minunat. Vremea – excelentă.
Traseul nu e dificil, dar ai nevoie de echipament adecvat şi de atenţie ca să nu aluneci pe stânci. Râul se mai limpezise, dar nivelul apei era crescut, iar curenţii, destul de puternici.
Cu ajutorul ghidului am croşetat de câteva ori râul şi ne-am cocoţat pe stânci. Ne-au prins din urmă doi turişti polonezi cu propriul ghid şi am continuat traseul în paralel. De altfel, au fost singurii pe care i-am întâlnit pe drum. Am continuat împreună, până la cele 3 piscine naturale de la finalul traseului. După vreo oră am ajuns în punctul de unde se putea înainta doar înot. Înţeleg că apa e mult mai mică de obicei. Noi am prins porţiuni întregi unde nu atingeai fundul. Ne-am lăsat hainele şi rucsacii pe mal şi am intrat în apă. Ghidul ne-a arătat, pas cu pas, pe unde să o luăm ca să fim cât mai puţin în bătaia curenţilor.
A fost partea cea mai aventuroasă a traseului. Am ajuns la capătul accesibil al canionului, unde se află faimoasa peşteră cu cascadă în interior. Imi doream mult să o văd. Citisem că accesul este posibil doar când nivelul apei e scăzut. Din cauza ploilor, când am ajuns noi intrarea în peşteră era blocată de aluviuni. S-au chinuit baieţii să o elibereze, dar nu au reuşit. Aşa că au compensat cu un concurs de sărituri de pe stânci.
Traseul înapoi a fost diferit. Ne împrietenisem între timp cu ghidul şi ne-a propus să ne întoarcem doar prin apă. Ne-a mărturisit că nu mai făcuse cu alţi turişti această variantă, dar s-a gândit că băieţilor le va plăcea ideea. Evident. Le sclipeau ochii de bucurie. Dar şi noi, „maturii”, ne-am ţinut bine până la final. Ce puteai să-ţi doreşti mai mult într-o zi cu soare plin şi 41 de grade la umbră.
Au fost aproape 3 ore de fun maxim. Chiar a meritat să ne dăm peste cap programul. Iar însoţitorul nostru, un om super fain.
Ploaia din ziua anterioară adusese în canion o mulţime de gunoaie de pe munte. Pe drumul de întoarcere am strâns un sac de peturi pe care l-am predat localnicului care a venit să ne recupereze cu barca. Ghidul ne-a povestit că ei strâng tone de gunoaie din canion mai ales în sezon când valea se umple de turişti şi de localnici care vin la picnic.
Câteva cuvinte despre echipament. Este important să aveţi încălţăminte de trekking – sandale sau ghete – sau/şi papuci de apă. Nu veniţi cu papuci de plajă pentru că riscaţi să vă accidentaţi. Noi am fost în mijlocul verii, când temperatura sare de 40 de grade si am avut bluze cu protecţie UV, şepci şi cremă de soare. Obligatoriu să aveţi la voi apă şi rucsac impermeabil (dacă vreţi să faceţi traseul până la final).
Traseul prin Wadi Shab ne-a făcut o foame uriaşă. Tot ghidul nostru ne-a scos din impas. Ne-a recomandat un restaurant local în Tiwi, satul din apropiere. Am mers pe mâna lui şi tare bine am mâncat. Şi am mai trăit un episod de ospitalitate locală. Eram singurii clienţi şi proprietarii restaurantului ne-au hrănit în regim „all you can eat”, deşi noi comandasem, normal, câte o porţie fiecare. Iar la final, când ne rostogoleam spre maşină, ne-au adus apă din partea casei, ca să avem pe drum.
În concluzie, treceţi pe listă Wadi Shab. Merită.
Despre recomandările şi experienţele noastre în Muscat am povestit AICI
Aventura noastră în deşertul Wahiba Sands, AICI