Parcul Național Kaeng Krachan este parte a patrimoniului mondial după şase ani de încercări ale autorităţilor thailandeze de a obţine recunoaşterea. Dosarul fusese respins de trei ori din cauza acuzaţiilor de încălcare a drepturilor omului în cazul comunităţilor de indigeni Karen care trăiesc în pădurile din interiorul rezervaţiei. Parcul Național Kaeng Krachan acoperă o suprafaţă de 2914 km pătraţi în Peninsula Malay, lângă graniţa cu Myanmar, de-a lungul munţilor Tenasserim.
Situat la intersecţia dintre Himalaya, Indochina și Sumatra, Parcul Național Kaeng Krachan se mândreşte cu peisaje unice şi cu o biodiversitate incredibilă. Pădurile tropicale de aici sunt populate cu peste 400 de specii de păsări, sute de specii de fluturi și zeci de specii de mamifere, cele mai multe rare sau pe cale de dispariţie. Printre ele: elefanți asiatici, crocodili siamezi, bantengi, tigri, diverse specii de leoparzi şi pisici sălbatice, ţestoasa gigant asiatică.
Aceleaşi păduri din inima rezervaţiei Kaeng Krachan sunt însă casă şi pentru cel mai numeros trib indigen din Thailanda – etnicii Karen. Activişti şi experţi în drepturile omului acuză autorităţile thailandeze că îi forţează permanent pe localnici să părăsească teritoriul rezervaţiei, recurgând la intimidări şi chiar la arestări. Peste 80 de membri ai comunităţii au fost arestaţi anii trecuţi sub acuzaţia de încălcare a teritoriului parcului naţional.
În vreme ce băştinaşii Karen spun că pădurile tropicale din interiorul parcului naţional Kaeng Krachan au aparţinut dintotdeauna comunităţii lor, autorităţile thailandeze consideră că membrii tribului nu au drepturi asupra acelor pământuri şi îi acuză că distrug rezervaţia prin practicile agricole pe care le desfăşoară. Presiunile asupra comunităţii Karen datează din 1981, din momentul în care zona a devenit parc naţional, dar s-au accentuat odată cu intrarea în vigoare a noilor reguli privind protejarea parcurilor naţionale.
În ianuarie 2021 indigenii Karen din zona Bang Kloi au câştigat în instanţă dreptul să revină la casele lor după mai mulţi ani de când au fost alungaţi într-un mod violent. Situaţia în interiorul parcului Kaeng Krachan rămâne însă tensionată şi este monitorizată în continuare de experţii ONU.
Pe lângă parcul naţional Kaeng Krachan Thailanda mai are 5 situri incluse în Patrimoniului Mondial UNESCO: complexul forestier Dong Phayayen-Khao Yai, orașele istorice Sukhothai şi Ayutthaya, sanctuarele Thungyai-Huai Kha Khaeng Wildlife şi situl arheologic Ban Chiang.