Sri Lanka renunță la taxa pentru visa on arrival pentru 30 de țări, printre care și România

Turiștii din Uniunea Europeană, SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Thailanda, Singapore, Malaezia și Coreea de Sud nu vor mai plăti taxa pentru visa on arrival pe Aeroportul Internațional Bandaranaike din Sri Lanka, începând cu 1 mai. Potrivit jurnaliștilor de la Lonely Planet, autoritățile din Sri Lanka vor astfel să atragă mai mulți turiști în perioada următoare, adică în extra sezon, odată cu apropierea lunilor ploioase. Deocamdată taxa a fost scoasă pe o perioadă de 6 luni, la finalul căreia se va face o evaluare. Taxa pentru visa on arrival este în prezent între 20 și 40 de dolari de persoană. Sri Lanka a fost desemnată una dintre destinațiile de top ale acestui an, fiind opțiunea tot mai multor turiști, mai ales în vacanța de iarnă. Dacă în 2009, la sfârșitul războiului civil, în Sri Lanka abia ajungeau 450 000 de turiști, la finalul lui 2017 s-au înregistrat peste 2,1 milioane de vizitatori. Iar pentru 2020, oficialii și-au setat o țintă îndrazneață: dublarea acestui număr. De altfel, se investește masiv în infrastructură și apar stațiuni și facilități noi de-a lungul litoralului său spectaculos. În sezonul musonului Yala, din mai și până în august, numărul turiștilor scade simțitor. Ploile torențiale cuprind coastele de sud și vest și interiorul insulei. Călătorii tentați să profite de schema gratuită de viză, sunt orientați spre nordul și estul țării, zone mai ferite, cu mai puține ploi și temperaturi mai ridicate.

About Author