dailyescape.net

Atenție, turiști! Legi și reguli neobișnuite din jurul lumii pe care ar trebui să le cunoașteți

Posted: January 13, 2019

SHARE

     Una dintre cele mai mari bucurii pe care le ai atunci când călătorești prin lume este să afli cum funcționează alte societăți, să descoperi diferențele culturale dintre țara ta și cea pe care o vizitezi. De multe ori, însă, ai surpriza să descoperi că, ceea ce e perfect legal sau tolerat la tine acasă, este ilegal, chiar ofensator în alte părți.  Lumea este plină de reguli neobișnuite, așa că, dacă nu ești pus în temă,  nici măcar nu îți dai seama când le încalci. Este ușor să dai de necaz într-o țară străină, dacă nu cunoști  legile și tradițiile sale culturale. Unele reglementări nu au fost schimbate de secole, sunt și amuzante, și periculoase pentru un turist modern. Altele sunt noi și au ca scop să protejeze de la deteriorare zonele cele mai vânate de turiști . Oricare dintre aceste reguli îti pot ruina vacanța, dacă te trezești cu amenzi usturătoare sau îți pot distruge chiar viața, dacă ajungi la închisoare pentru o ilegalitate despre care nici n-ai știut.  Iată câteva dintre cele mai bizare și periculoase legi și reguli de care te-ai putea lovi în călătoriile tale. Sunt doar niște exemple, nu pleca la drum fără o minimă documentare asupra locului pe care urmează să îl vizitezi. 



SINGAPORE
* Guma de mestecat este interzisă. Decizia a fost luată în 1992 și a făcut parte dintr-un pachet de măsuri care să îmbunătățească curățenia pe insulă. Nu ai voie nici să mesteci, nici să ai asupra ta gumă de mestecat. Încălcarea acestei măsuri se lasă cu amendă de 1000 de dolari singaporezi (SGD), aproximativ 730 de dolari americani. Dacă recidivezi, plătești dublu. A treia oară prins, ești trimis la curățat străzile

*Ai grijă la ce rețea wi-fi te conectezi. Ar putea fi tentant să salvezi taxele de roaming, dar folosirea rețelei Wi-Fi a altcuiva este ilegală.  Guvernul te consideră hacker și riști o amendă de 10.000 SGD, 3 ani de închisoare sau o pedeapsă cumulată.

*Să nu uiți niciodată să tragi apa după ce folosești toaletele publice. Este o lege care prevede amenzi de 150 SGD pentru așa ceva. Există, de asemenea, măsuri și împotriva urinării în ascensoare: lifturile sunt echipate cu dispozitive de detectare a urinei, se declanșează o alarmă și se blochează ușa până când ajunge poliția. Amenda este de 500 SGD.

*Atenție unde fumezi. Sunt tot mai puține spațiile publice unde fumatul este permis. Amenda pentru cei care încalcă această regulă este între 200 și 1000 SGD. Deținerea și folosirea oricărui tip de țigară electronică sunt interzise. Vârsta legală minimă pentru fumători este acum de 18 ani, dar va crește progresiv de la 1 ianuarie 2019 până în 2021.

*Abține-te de la graffiti. Riști să ajungi după gratii, pentru că, ceea ce pentru unii reprezintă o formă de artă, aici este considerat un act de vandalism.

 

Thailand, Credit: Chaiwat Subprasom


 THAILANDA
*Ai grijă pe ce calci! Să nu cumva să ajungă sub talpa ta vreo bancnotă thailandeză că riști să te duci la închisoare. Bancnotele au imprimată imaginea regelui, iar călcarea lor  este considerată insultă la adresa monarhiei. Aceasta este o parte din legislația care incriminează orice fel de manifestare care denotă  lipsă de respect față de familia regală thailandeză.

* Dacă ești prins că arunci gumă de mestecat pe jos, amenda este de 500 de dolari iar dacă nu o platești, mergi direct la închisoare.

*Atenție unde pui gunoaiele sau resturile alimentare atunci când mergi la plajă. Este o problemă serioasă de mediu cu care se confruntă țara. Pentru cei care nu respectă legea, amenda este de până la 100.000 baht (peste 3000 de dolari) sau chiar un an de închisoare.

* Fumatul a fost interzis pe zeci de plaje din principalele zone turistice Phuket, Pattaya, Koh Samui, precum și din proviciile Prachuap Khiri Khan, Chon Buri, Songkhla. Inițiativa are ca scop reducerea impactului aspra mediului marin. Amenda pentru cei care încalcă legea se ridică la 2500 de euro sau un an de închisoare. Atenție, din 2014 pe teritoriul Thailandei sunt interzise țigările electronice. Mulți turiști care au ignorat măsura, au plătit pentru asta.

*Condusul fără tricou este ilegal. Ține minte acest lucru oricât de cald ar fi afară. Altfel vei plăti amendă sau îți vei petrece concediul la închisoare. Mai au thailandezii o lege curioasă: este ilegal să ieși pe stradă fără lenjerie intimă. Nu există, însă, niciun detaliu privind modul în care sunt depistați contravenienții și nici ce măsuri s-au luat până acum.

*Este ilegal să consumi alcool în zona templelor, a școlilor, a clădirilor de birouri, a benzinăriilor sau a parcurilor. Iar vârsta minimă la care este permis consumul de alcool este de 20 de ani. Amenda poate ajunge la 10.000 baht (aproximativ 300 de dolari) sau chiar 6 luni de închisoare.

*Ca să folosești o dronă cu camera video este obligatoriu să obții un permis de la autorități
 

EMIRATELE ARABE UNITE
*Este interzisă orice manifestare de iubire sau tandrețe în public, chiar și între soți. Ținutul de mână este tolerat, cel puțin în Dubai, dar nu te poți îmbrățișa sau săruta în public. Pedeapsa obișnuită în acest caz este o lună de închisoare. Cel mai adesea, turiștii nu sunt reținuți, ci doar avertizați, dar e bine să nu riști

*Relațiile sexuale în afara căsătoriei sunt pedepsite cu închisoare de până la 2 ani. Apar des informatii despre turiști care au încălcat această regulă și au fost condamnați.

*Regulile postului în perioada Ramadanului sunt obligatorii nu doar pentru credincioșii musulmani, ci și pentru turiști. Nu poți să mănânci, să fumezi sau să bei  în spații publice, în timpul zilei.

*Este absolut interzis să înjuri în public. Te poți alege cu o amendă de 2700 de dolari sau chiar cu un an de închisoare. Pentru gesturi obscene au fost turiști condamnați la 3 luni de închisoare sau au fost expulzați. Și limbajul indecent pe rețelele de socializare sau prin mesaje whatsapp este pedepsit cu amenzi uriașe (pâna la 60.000 de dolari), expulzare sau chiar închisoare.

* Atenție la alimente care conțin semințe de mac. Macul este o sursă de opiu și este interzis pe teritoriul Emiratelor. Chiar și un convrig cu mac te poate duce la închisoare.

*Fotografierea persoanelor fără permisiunea lor este considerată infracțiune foarte gravă. Protejarea vieții private în Emiratele Arabe Unite este un lucru extrem de important. Și mai grav, dacă fotografiile luate fără acord sunt postate pe diverse platforme sociale.  Potrivit legislației privind criminalitatea cibernetică, amenda este de până la 140.000 de dolari și șase luni de închisoare.

*Este interzis să fotografiezi obiective militare, curți și palate. În plus, este ilegal să pozezi accidente rutiere sau accidente aviatice. Amenzile sunt cuprinse între 13.600 și peste 800.000 de dolari.  Postarea imaginilor pe internet duce la agravarea pedepselor.
 

 
ZONA CARAIBELOR
* Hainele din materiale tip camuflaj sunt interzise în mai multe insule din regiune. Printre ele: Tinidad & Tobago, Barbados, Jamaica, St Lucia, Grenada, Dominica, Antigua. Legislația de aici prevede că hainele și accesoriile tip armată sunt permise exclusiv militarilor. În Grenada, spre exemplu, amenda poate ajunge la 3000 de euro sau chiar la un an de închisoare.

FIJI
* Fără nudism sau topless pe plajele din acest paradis tropical. Riști să îți petreci vacanța la închisoare pentru comportament indecent.

 INSULELE MALDIVE
*Este considerată infracțiune aducerea în țară a unor obiecte religioase, gen statuete, altele decât islamice

*Este interzis să intri în țară cu materiale pornografice, cu carne de porc sau cu alcool
 

SRI LANKA
* Un tatuaj cu Buddha îți poate ruina vacanța în această țară. Sunt o mulțime de legi care protejează budismul și imaginea lui Buddha. Astfel de tatuaje sunt considerate ofensatoare. O britanică, posesoare a unui astfel de tatuaj, a fost reținută timp de 4 zile și apoi a fost expulzată

*Selfie-urile cu statui ale lui Buddha sunt interzise

*Atenție cum te expui în poze, în zonele sacre din această țară. Trei turiști au fost arestați pentru că au postat pe Facebook poze semi-nud realizate pe o stâncă pe care localnicii o consideră sacră

*Relațiile între persoanele de același sex sunt ilegale și se pedepsesc cu închisoarea
 

ITALIA
* Nu mânca pe treptele bisericilor și monumentelor și nu lăsa gunoaie în urma ta.  În Roma este ilegal să mănânci în timp ce te plimbi în zonele istorice.  În Florența, consumul de alimente sau băuturi, pe stradă sau în zona clădirilor - monument este considerat infracțiune și se lasă cu amenzi de până la 600 de euro.

*Nu hrăni porumbeii în Veneția. Din 2008, hrănirea porumbeilor în Piața San Marco a fost interzisă. Turiștii care nu respectă legea riscă amenzi de la 70 până la 700 de euro

* Castelele de nisip sunt interzise în Eraclea. Autoritățile din acest mic oraș de lângă Veneția consideră construcțiile din nisip periculoase pentru cei care se plimbă pe plajă. Amenzile pentru cei care nu țin cont de acestă restricție sunt între 25 și 250 de euro

*Nu pleca cu nisip sau cu scoici de pe plajele din Sardinia. Este un avertisment foarte serios; cei ce îl încalcă riscă amenzi între 500 și 3,000 de euro

*Urinatul pe stradă în Florența se pedepsește cu amenzi între 5000 și 10.000 de euro

*Amenzi pentru încalțăminte zgomotoasă în insula Capri. Autoritățile locale au interzis purtarea papucilor tip flip-flop, a saboților de lemn și a altor pantofi care produc zgomot, din cauză că tulbură liniștea rezidenților. Mai mulți turiști au primit amenzi de 50 de euro pentru nerespectarea acestei reguli

* Evită să te răcorești într-o fântână din Italia. Riști o amendă de până la 900 de euro

*Nu cumpara produse contrafacute.  Se consideră că încurajezi comerțul stradal cu fake-uri iar amenda, lângă Veneția, spre exemplu, este de 1000 de euro

 
SPANIA
* Șoferi, este interzis să te urci la volan în șlapi. Se consideră infracțiune și amenda este de 200 de euro

*În Barcelona este interzis sa te plimbi pe străzi în costum de baie. Amenda, 300 de euro. Și in Parma de Mallorca, dacă ieși din zona plajelor fără tricou sau în costum de baie riști o amendă de 600 de euro

*În Barcelona, folosirea skateboard-ului este permisă doar în parcuri. Cine este prins plimbându-se pe stradă riscă o amendă de 3000 de euro

 PORTUGALIA
*Este interzis să urinezi în ocean. Există o astfel de lege în Portugalia. Nu e clar, însă, cine și cum îi prinde pe infractori.
 

 

GERMANIA
* Evită să rămâi în pană pe autostradă. Pe lângă situația neplăcută, riști o amendă de la poliție întrucat este ilegal să oprești pe autostradă. Indiferent de motiv.

*Atenție cum te adresezi unui polițist. Dacă folosești familiarul “du” în loc de “Sie”, riști o amendă de 600 de euro.

 TURCIA
*Insulta, înjurăturile și adresările rasiste sunt pedepsite prin lege și poți ajunge la închisoare

*Dacă distrugi bani turcești riști închisoare între 6 luni și trei ani

* Este ilegal să călătorești prin Turcia fără să ai la tine acte de identitate

*Este interzisă comercializarea băuturilor alcoolice între orele 22.00 si 6.00

*Dacă furi măsline înainte să fie coapte riști doi ani de pușcărie

CIPRU
*Ia masa înainte să te urci la volan. Dacă mănânci sau bei în timp ce conduci, riști să platești 50 de euro

  RUSIA
*Ai grijă să ai mașina curată când circuli pe șoselele din Rusia. Riști o amendă de 2000 de ruble (60 de dolari) dacă nu se vede numărul mașinii

 MAROC
* Este ilegal să folosești drone fără a avea aprobarea specială a Autorității Aviatice Civile. Nerespectarea legii se lasă cu amendă sau chiar cu confiscarea pașaportului.

 

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial