Proiectul revoluţionar ar urma să fie finalizat până în 2025, ca soluţie la creşterea nivelului mării. Oraşul va pluti în Marea Chinei de Est, în largul coastei Busan. Va fi format din mai multe insule artificiale, ancorate pe fundul mării, dar proiectate să se înalţe odată cu nivelul apei, astfel încât să nu existe vreun risc de inundaţii.
Este conceput să fie un oraș autosuficient, un efort comun al Programului ONU pentru Așezări Umane (UN-Habit) și OCEANIX. Orașul va putea să-și genereze propria energie electrică prin panouri solare, locuitorii îşi vor produce hrana şi apa potabilă, în cartiere. Iar legătura între insule se va face cu bărci speciale.
Orașul plutitor se va întinde pe o suprafață de peste 75 de hectare și va putea găzdui 10.000 de locuitori. Este conceput sub forma unui sistem modular, cu posibilitatea să crească, să se transforme, să se adapteze organic în timp, evoluând de la cartiere, la sate şi oraşe. Proiectul prevede ca aceste cartiere să fie grupate câte șase în jurul unui port central.
Toate comunitățile, indiferent de dimensiune, vor acorda prioritate materialelor din surse locale pentru construcția clădirilor. Recomandat este bambusul, o plantă rezistentă, care crește rapid, are o amprentă de carbon negativă și poate fi cultivată chiar în interiorul cartierelor. Se estimează că ridicarea acestui prim oraş plutitor va costă în jur de 150 de milioane de lire sterline.
În plus, orașul sud coreean va fi proiectat pentru a rezista dezastrelor naturale precum tsunami, inundații și uragane de categoria 5. De ce a fost ales tocmai acest loc pentru amenajarea primului oraş plutitor din lume? Oraşul Busan are 3,4 milioane de locuitori şi este unul dintre cele mai aglomerate hub-uri de transport maritim din lume. Totodată este şi unul dintre locurile deosebit de vulnerabile la creşterea nivelului mării. Oamenii de știință estimează că nivelul mării ar putea crește cu mai mult de un metru până în 2100, ceea ce ar afecta milioane de oameni din întreaga lume care trăiesc în comunitățile de coastă.
Mai multe informaţii despre proiecte sustenabile în destinaţii din întreaga lume, aici.