PERU | Un traseu de vis pe urmele civilizației Incaşe

Peru - Un traseu de vis pe urmele civilizației Incaşe

    Cu niște ani în urmă, să ajungem la Machu Picchu părea doar un colț de vis, din întregul numit cele 7 minuni ale lumii moderne. Iată că, în 2019, am reușit să facem ca acel colț de vis să devină realitate. Deși este o țară sigură, din comoditate și din dorința de a economisi timp, ne-am înscris în circuitul organizat de o agenție de turism.

Zborul București-Amsterdam a durat două ore și jumătate. În schimb, cel din Amsterdam cu destinația Lima a fost greu de suportat, pentru că am zburat ziua, iar cele 12 ore au trecut îngrozitor de greu. Diferența de fus orar este de 7 ore, astfel încât la hotelul din Lima am ajuns a doua zi după-amiază, când în România era miezul nopții. La ora locală 20:00 dormeam duși.

 

Lima, Peru

    Prima zi a fost dedicată vizitării orașului Lima, numit și “La perla del Pacifico”. Turul a început în centrul colonial Plaza de Armas, apărut odată cu fondarea Limei, în 1535. În catedrala terminată în 1755 se află mormântul conquistadorului Francisco Pizzaro. Ne-am continuat vizita la mănăstirea San Francisco, una dintre cele mai vechi aflate încă în folosință, ale cărei puncte de atracție sunt catacombele cu osemintele aranjate estetic pe “categorii și sortimente”, dar și biblioteca, impresionantă prin numărul mare de cărți și hărți, unele datând din sec al-XVI-lea. A urmat Muzeul Larco unde se află colecția privată a lui Rafael Larco Herrera, tatăl unuia dintre cei mai importanți arheologi din Peru, colecție care conține mai mult de 45.000 de piese: stofe, bijuterii din aur și ceramică. 

 

Mănăstirea San Francisco, Lima
Mănăstirea San Francisco, Lima
Mănăstirea San Francisco, Lima
Muzeul Larco, Lima
Muzeul Larco, Lima
Muzeul Larco, Lima

    Dimineața devreme am plecat către orașul-port Paracas, unde ne-am îmbarcat pe un vas cu destinația Insulele Ballestas, numite și ”Galapagos în miniatură”. La începutul turului am putut vedea celebrul geoglif care seamănă cu un candelabru sau cu un trident, a cărui realizare rămâne un mister până în ziua de azi. Am făcut apoi slalom printre stâncile pe care odihneau leneșii lei de mare, dar și numeroase colonii de păsări.

 

Insulele Ballestas, Peru
Insulele Ballestas, Peru
Insulele Ballestas, Peru
Insulele Ballestas, Peru

    Ne-am continuat drumul spre Nazca, pentru a vedea geoglifele misterioase din Las Pampas de Jumana și din deșertul Nazca, lăsate în urmă de civilizatia care a trăit aici în perioada 200 î.Hr.- 600 d.Hr. După ce am fost împărțiți în grupuri de câte zece, câte locuri avea avionul, am fost cântăriți, pentru a se stabili locul fiecărui turist: cei mai grei, la mijloc, cei mai ușori, spre coadă, iar cei medii, în spatele pilotului și copilotului. A urmat un zbor panoramic deasupra liniilor de la Nazca, în timpul căruia, virajele făcute de pilot ne-au albit la față și ne-a făcut să transpirăm abundent. Așa că a fost o adevărată provocare să identificăm păianjenul, pasarea colibri, maimuța cu coada în spirală, balena, ”astronautul” și celelalte reprezentări de animale, flori, figuri și desene geometrice. Acestora le-au fost date diverse interpretări. Cercetătoarea germană Maria Reiche, care a petrecut peste 40 de ani studiindu-le, a opinat că ar fi vorba despre un calendar astronomic. Scriitorul Erich von Daniken emite însă ipoteza că ar fi un teren de aterizare pentru extratereștri, iar studii recente fac referire la ritualurile de venerare a apei. După ce am aterizat, din fericire toate organele și-au regăsit locul firesc în organism și ne-am revenit complet în atmosfera relaxantă a haciendei unde am fost cazați.

Ziua a patra a fost coșmarul circuitului: 15 ore de mers cu autocarul, de la Nazca, la Arequipa. Și, dacă la început peisajul deșertic era întrerupt din când în când de râuri și zone verzi, cultivate cu diverse de-ale gurii, odată ce am intrat pe șoseaua Panamericana Sur, cu o singură bandă pe sens, am avut parte numai de munți și dealuri golașe în stânga și coasta sălbatică a Pacificului, în dreapta, pentru muuuulte ore în șir. În câteva locuri se lucra la șosea și autocarul oprea în spatele unui șir de camioane de mare tonaj, care nu puteau fi apoi depășite, pentru că aceeași poveste se repeta pe celălalt sens de mers.

 

Panamericana Sur, Peru

Panamericana Sur, Peru

    Ajunși în Arequipa seara tarziu, cu nervii întinși și trupurile anchilozate de atâta stat pe scaun, ne-am dezmorțit și fizic și psihic, căutând un restaurant în care să mâncăm. Și, chiar lângă hotel, am găsit unul în al cărui meniu era ceea ce citisem că trebuie musai să încercăm în Peru: lama și porcușor de Guineea. Friptura de lama a fost excepțională, iar rulada de porcușor neașteptat de bună. Da, porcușorii de Guineea sunt niște creaturi draguțe și simpatice, dar carnea lor, bine pregătită, este foarte gustoasă. Unii prieteni, cărora le-am spus ce am mâncat, au strâmbat din nas, iar alții ne-au întrebat cum de-am putut să mâncăm așa o ființă drăgălașă. De parcă mielul, pe care-l sacrificăm, gătim și îngurgităm de Paști, nu e drăgălaș!

Când triburile migratoare au ajuns pe actualul teritoriu al Peru, singurele vietăti pe care le-au găsit erau camelidele vicuna (strămoșul alpacalei), guanaco (strămoșul lamei) și porcușorul de Guineea. Nu se știe de unde își trage numele acesta din urmă, nefiind înrudit cu porcul și neprovenind din Guineea. Animaluțul era folosit atât pentru sacrificii religioase cât și pentru hrană. Domesticirea porcușorilor a început în jurul anului 5000 i.e.n de către triburile de nomazi ce trăiau în Anzi.  Tot atunci se pare că a început și îmblânzirea camelidelor. Și, dacă lama a fost crescută pentru a fi animal de povară, ruda ei mai mică a fost crescută pentru lână. Comparativ cu cea de oaie, lâna de alpaca și mai ales de baby alpaca (aceasta din urmă provenind de la primul tuns) este “mai…” în toate privințele: mai moale, mai netedă, mai ușoară, mai hipoalergenică, mai mătăsoasă, mai călduroasă și, în consecință, mult mai scumpă. Iar animăluțul numit alpaca este tare drăgălaș, drept pentru care m-am pozat cu toate exemplarele întâlnite pe traseul nostru în Peru.

 

Peru
Peru
Peru
Peru

    Iată-ne ajunși în Arequipa, la 2.350 m altitudine, în al doilea oraș din Peru, situat într-o vale fertilă înconjurată de vulcanii Misti (5.822 m), Chachani (6.057 m) și Pichupichu (5.664 m). Am dat cu pasul prin centrul istoric al frumosului oraș colonial numit „Ciudad Blanca”, construit în silar (o roca vulcanică albă), după care ne-am continuat drumul cu autocarul spre Altiplano – câmpia înaltă. Grupuri de lama, alpaca și vicuna pășteau în apropierea șoselei, iar păsări flamingo, își înmuiau gleznele în lagunele de la Salinas–Aguada Blanca. Pentru că urma să ajungem la altitudini semnificative, am fost sfătuiți să începem să mestecăm sau măcar să sugem opt-zece frunze de coca, al căror suc se spune că previne răul aferent.

La toate tarabele amplasate la popasurile turistice se vindeau frunze de coca și produse care conțineau coca: ceaiuri, bomboane, ciocolată, sucuri, băuturi alcoolice, despre care ni se spunea că sunt energizante și că nu sunt recomandate a fi consumate seara.

 

Arequipa, Peru
Arequipa, Peru
Frunze de coca, Peru
Frunze de coca, Peru

     La Sillustani am atins prima altitudine de aprox. 4.000 m. Am coborât din autocar și am făcut vreo douăzeci de pași, când ne-a “lovit” brusc o oboseală de parcă am fi urcat ore în sir o pantă abruptă și am început să respirăm greu și să resimțim lipsa oxigenului. Împreună cu aceia din grup care s-au încumetat să continue drumul (pentru că situl se afla pe un deal și mulți au renunțat din cauza dificultății de a respira și a oboselii resimțite) am vizitat renumitele chullpas, adică turnurile funerare preinca, înalte de 12 metri, situate pe o peninsulă din jurul lagunei Umayo. Populația indigenă Aymara, care își venera morții, a construit aceste morminte sub formă de turnuri. Fiecare turn adăpostea grupuri întregi de corpuri, care se crede că ar fi aparținut unei familii extinse din elita Aymara. Corpurile erau puse în poziție fetală, unele peste altele, pentru a încăpea cât mai multe. Nu erau mumificate intenționat, însă mediul uscat, creat de spațiul închis, a făcut ca ele să rămână intacte pentru decenii. Singura deschizătură a turnului era către est, unde se credea că Mama Terra (Mother Earth) redadea zilnic viață Soarelui.

 

Sillustani, Peru

Sillustani, Peru
Sillustani, Peru

    Ne-am continuat drumul către Puno, capitala folclorului peruan, situat la 3.800 m altitudine, pe malurile lacului Titicaca. În holul hotelului din Puno, unde urma să ne cazăm, niște turiști cu mășile pe figuri inspirau cu nesaț oxigen. Toate hotelurile din zonele înalte și autocarele care ajungeau acolo erau dotate cu butelii cu oxigen și măști, pentru turiștii care aveau insuficiență respiratorie.

Îmi aduc aminte cât de amuzați am fost în școala generală, când am învățat la geografie despre lacul Titicaca. Nu-mi trecea prin cap la vremea aceea că va veni o zi în care, îmbarcată pe o barcă cu motor, voi naviga pe cea mai înaltă cale navigabilă din lume pentru vase de mare tonaj. Aflat la granița dintre Peru și Bolivia, înconjurat de Anzii Cordilieri, Lacul Titicaca are o suprafață de 9710 km pătrați și o adâncime maximă de 280 m. Partea de vest a lacului aparține regiunii peruane Puno, iar cea estică departamentului bolivian La Paz.

Se spune că zeul Viracocha, cel ce s-a născut din apele lacului Titicaca, a creat soarele, stelele și primii oameni din acest loc. Incașii spun că tot aici s-ar fi născut și Manco Capac, primul împărat al unui Imperiu ce avea să domine întreaga Americă Latină, până la venirea spaniolilor.

Prima oprire a fost pe una din cele 60 de insule artificiale plutitoare, unde și astăzi trăiesc indienii Uros. Populația Uros a fugit de popoarele Colla și Inca și a folosit o plantă locală foarte rezistentă, numită totora, pentru a-și construi insule și pe acestea, locuințe, dar și bărci, folosite pentru deplasare și pescuit. O insulă are 50-100 metri pătrați și adăpostește 2-3 familii. Indienii Uros sunt autarhici, au școli proprii și magazine, iar principalele lor surse de venit sunt pescuitul și turismul. Obiectele lor de îmbrăcăminte, create de ei, sunt viu colorate, la fel ca fețele de masă sau de pernă, pe care le așterneau în fața noastră cu mândrie. Era atâta simplitate în gesturile lor și atâta muncă încrustată în palmele lor, încât nu puteai rămâne indiferent. Așa că am ales niște fețe de pernă-ornament, foarte draguțe, în culori nu foarte țipătoare și, după negocierea fără de care nu se cumpără nimic în Peru, am plătit nici cât mi s-a cerut, nici cât am oferit eu, ci o sumă aflată undeva la mijloc.

Următoarea oprire a fost pe insula Taquile, aflată la 35 km de Puno, loc inclus în patrimoniul UNESCO pentru arta textilă. Populația de aproximativ 2.000 oameni se ocupă aici de cultivarea plantelor și a legumelor, de creșterea animalelor și realizarea de obiecte textile. De la debarcader am urcat pe alei pietruite spre gospodăria unde urma să mâncăm de prânz. Până a fost gata masa, tineri și vârstnici ne-au făcut o demostrație a măiestriei lor: trei puști croșetau câte un fes, iar mamele și surorile lor țeseau brâuri pentru bărbați. În paralel, unul dintre tați ne-a arătat cum spală lâna, utilizând ca detergent o pastă obținută prin zdrobirea și mojararea unei plante locale, numită “saponino”. După masa de prânz, doritorii de mișcare au fost invitați de ghidul peruan la o plimbare spre vârful satului, adică până la 3.900 m altitudine, pentru a admira priveliștea spectaculoasă a munților înzăpeziți, Cordillera Real din Bolivia, dar și a lacului Titicaca.

    În ziua a șaptea am pornit către Cusco, drumul șerpuind pe Altiplano (“câmpia înaltă”), platoul alpin înalt din Anzii Cordilieri, cel mai mare platou alpin de pe Terra după cel al Tibetului. În pasul La Raya aflat la o altitudine de 4.312 m, la limita dintre Altiplano și Anzi, am tras aer adânc în piept și am coborât doar cât să facem câteva fotografii. Pe parcursul călătoriei am vizitat siturile arheologice Racchi și Pucara. „Cultura Pucara” este cunoscută pentru ceramică, vestiți fiind tăurașii de teracotă „Toritos de Pucara”, iar la Racchi se păstrează încă numeroase construcții de chirpici și ruinele templului Wiracocha. A urmat Andahuaylillas, unde am vizitat biserica supranumita “Capela Sixtina a Americii” datorită superbelor fresce ce decorează pereții.

Ziua a opta a fost rezervată Văii Sacre Inca, unde ne-am început periplul în Sacsayhuaman–cu construcțiile sale absolut impresionante, datorită blocurilor enorme de piatră folosite și a modului spectaculos în care sunt cioplite și îmbinate, având în vedere că nu s-au găsit decât unelte din piatră.  

Am încheiat ziua vizitând Ollantaytambo, aflat la 2,792 m altitudine, unul dintre ultimele orașe construite de incași înainte de Conquista spaniolă. După ce am bătut străzile în lung și-n lat, cei mai neobosiți (și cam mereu aceiasi din grup, printre care și eu, evident) am fost invitați de ghidul peruan să urcăm până la Templul Soarelui, adică peste 300 de trepte. Am rămas muți de uimire văzând modul în care sunt îmbinate perfect niște imense blocuri de piatră, precum piesele unui puzzle. Imaginea orașului văzut de sus, din templul neterminat, a fost magnifică.

 

Templul Soarelui, Ollantaytambo, Peru

Templul Soarelui, Ollantaytambo, Peru
Templul Soarelui, Ollantaytambo, Peru
Templul Soarelui, Ollantaytambo, Peru
Templul Soarelui, Ollantaytambo, Peru

    Penultima zi a circuitului era cea mult-așteptată, pentru că era rezervată vizitării uneia din cele 7 minuni ale lumii moderne: Machu Picchu.

Ajunși cu autocarul până la gara din Ollantaytambo, am luat trenul către Aguas Calientes traversând frumoasa vale a râului Urubamba. În Aguas Calientes am fost îmbarcați în microbuze turistice locale și am pornit în sus, pe drumul ce șerpuia până la 2.400 m altitudine. Prognoza meteo anunțată pe Accuweather era descurajatoare: exact ziua de Machu Picchu urma să fie cețoasă și ploioasă, ceea ce ne-a demoralizat un pic, dar nu ne-am pierdut speranța. Dacă până în Aguas Calientes vremea ținuse cu noi, pe măsură ce urcam spre “piscul batran” (căci asta înseamnă Machu Picchu în limba Quechua) ceața parcă ieșea din cotloane, invadând valea și cuprinzând versanții într-o îmbrațișare misterioasă.

Microbuzele au urcat cât au putut, iar de acolo din parcare am continuat urcușul pe jos, după ce am arătat biletul de intrare și am trecut de filtrul de securitate. Treptele erau foarte înalte, masa de turiști, continuă și oarecum compactă, astfel încat, deși respirația devenise sacadată de oboseală, ni s-a spus că trebuie să păstram ritmul, ca să nu ne pierdem de grup.

De grup oricum ne-am pierdut, pentru că, odată ajunși sus, impactul frumuseții și unicității locului este atât de mare, încât rămâi mut de admirație și, după ce-ți revii, începi să faci poză după poză: și landscape, și portrait, și selfie, și împreună cu partenerul și uite și niște lame… Unde mai pui că și Dumnezeu ține cu tine și a împrăștiat ceața, astfel încat trebuie să mai faci câteva zeci de poze.

Machu Picchu, un unicat architectural impresionant, igenios localizat pe o culme, la 450 de metri deasupre fluviului Urubamba și astfel negăsit de conchistadori, a fost descoperit abia în 1911, ascuns printre piscurile de 4000 m altitudine ale Anzilor peruvieni, de către arheologul Hiram Bingham. Gândită și construită ca un labirint, cetatea incașă, realizată din piatră, este amenajată terasat și împărțită în două sectoare: agricol și urban. Sectorul agricol, prevăzut cu canale pentru irigații, în care s-au cărat cantități enorme de pământ necesar culturilor, asigura hrana populației. Blocurile de piatră, folosite pentru ziduri, terase și temple, unele cântărind și 50 de tone, sunt atât de precis “decupate” și îmbinate fără mortar cu atâta exactitate, încât o lamă de cuțit nu poate intra pe la îmbinari. Mai mult, fundațiile structurilor sunt solide, cu baze largi, pentru a preveni prăbușirea în timpul cutremurelor frecvente din zonă.

Arheologii cred că citadela era reședința de vară a clasei conducătoare incașe, care se muta aici cu câteva sute de servitori. Cetatea a fost locuită mai puțin de 100 de ani, fiind abandonată în jurul anului 1530, odată cu supunerea civilizației inca de către conchistadorii spanioli.

După ce am dat cu pasul prin cetate și ne-am umplut ochii și sufletele cu frumusețea și măreția locului, am coborât în parcare și am refăcut traseul până în Ollantaytambo și de acolo ne-am îndreptat spre Cusco. 

 

Machu Picchu, Peru

Machu Picchu, Peru
Machu Picchu, Peru
Machu Picchu, Peru

    În ultima zi petrecută în Peru, am vizitat Cusco – cel mai vechi oraș locuit permanent din America de Sud și care timp de secole a fost capitala spirituală și administrativă a celui mai mare imperiu de pe acest continent. Am început cu Qorincacha – Templul Inca dedicat Zeului Soare, care este înglobat în Iglesia Santo Domingo. Zidul înalt de șase metri al Qorincancha are curbe line, o caracteristică neobișnuită în arhitectura Inca, ce se bazează pe forme trapezoidale și dreptunghiulare. Forma ciudată a acestuia indică faptul că situl era de o importanță deosebită. Pe vremuri a fost decorată cu foi aurii și argintii, însă conchistadorii au topit totul, lăsând în urmă doar cele mai bune ziduri din perioada Inca.

Am continuat turul cu Plaza de Armas unde, conform legendei, sulița de aur a lui Manco Capac a străpuns pământul, arătându-i unde se află “buricul Pamantului”, semn că de acolo trebuie să înceapă construcția orașului.  A urmat catedrala catolică din Cusco, construită pe locul fostului palat incaș al lui Wiracocha, cu un interior bogat în arta religioasă specifică barocului andin, kitschos, din punctul meu de vedere: statuile reprezentându-l pe Isus Hristos erau îmbrăcate în straie de catifea cu margini aurite, coroana de spini era tot aurită, iar una din statui era înveșmântată în steagul unei echipe de fotbal. Mai era acolo o caleașcă-automobil, din argint masiv, care purta prin oraș statuia Fecioarei Maria, în timpul diferitelor procesiuni religioase. O surprinzătoare “Cina cea de taină” atârna pe un perete, în locul mielului pe platoul din fața Mântuitorului fiind un porcușor de Guineea. 

 

Cusco, Peru
Cusco, Peru
Cusco, Peru

    În jurul prânzului ne-am îndreptat către aeroportul din Cuzco, de unde am zburat spre Lima, apoi spre Amsterdam și, în final, spre București. Așa s-a încheiat periplul nostru prin Peru, un tărâm fascinant, o destinație pe care iubitorii de natură, istorie, artizanat, tradiții și cei curioși să afle despre misterele civilizației inca trebuie să o bifeze pe “bucket list”.

  • Despre circuitul pe care l-am făcut în Kenya, detalii aici
  • Despre India şi experienţa noastră de călătorie, detalii aici
  • Mai multe idei şi experienţe de călătorie, aici