KENYA | Jurnalul unui circuit fermecător, printre animale sălbatice şi oameni primitori

KENYA - Jurnalul unui circuit fermecător, printre animale sălbatice şi oameni primitori

 

De când eram copii, ceea ce ne fascina la Teleenciclopedia erau episoadele despre viaţa animalelor sălbatice. Aşa că nu e de mirare că, pe lista cu destinaţii de călătorie se regăseau Africa de Sud, Tanzania şi Kenya. Şi eu şi sotul meu voiam să vedem lei, bivoli, elefanţi, rinoceri, leoparzi, gheparzi, hipopotami, girafe, zebre şi gazele în mediul lor natural.

Şi pentru că, în vara anului 2021, cele mai puţine restricţii legate de Covid 19 păreau a fi în Kenya, am ales-o ca destinaţie a concediului nostru. Ne-am înscris în circuitul organizat în luna august de aceeaşi agenţie de turism cu care am fost şi în India, şi în Peru.

Am decolat de pe aeroportul Otopeni la 06.10 a.m şi, după o escală de nici 2 ore în Frankfurt, ne-am îmbarcat în avionul spre Nairobi. Am aterizat la 8 p.m. ora locală, aceeaşi cu ora României.

A doua zi dimineaţa, ne-am îndreptat către Nairobi National Park. Am vizitat orfelinatul de elefanţi Daphne Sheldrick, parte a “The David Sheldrick Wildlife Trust”, fondat în 1977 de dr. Dame Daphne Sheldrick, în memoria regretatului ei soț, celebrul naturalist și director fondator al Parcului Național Tsavo East, David Leslie William Sheldrick. Din 2001, The David Sheldrick Wildlife Trust este condus de fiica celor doi, Angela, împreună cu soţul ei, Robert.

În orfelinat sunt găzduiţi puii de elefant care, fie au fost abandonaţi din cauza vreunui beteşug, neputând ţine pasul cu restul turmei, fie au rămas orfani, dar şi traumatizaţi, după ce au asistat la uciderea mamelor lor de către braconieri. Sunt hrăniţi cu biberonul de îngrijitorii alocaţi, “micuţii” putând îngurgita până la 22 l de lapte zilnic. Sunt evaluaţi periodic din punct de vedere al sănătăţii, dar şi al modului în care interacţionează cu ceilalţi pui. Sunt plimbaţi în fiecare zi prin rezervaţie şi sunt urmăriţi cum se descurcă, astfel încât, după câteva luni sau chiar câţiva ani, când se crede că pot face faţă vieţii din sălbăticie, sunt duşi lângă o turmă. Dacă sunt acceptaţi de membrii acesteia, rămân împreună, dacă sunt respinşi, atunci sunt luaţi înapoi la orfelinat, până li se găseşte altă turmă.  

Am asistat la hrănirea puilor de diverse vârste şi la bălăceala în noroi, după care ne-am îndreptat către Giraffe Centre, centrul de conservare a girafelor Rotschild, aflate pe cale de dispariţie.

Am primit câte o jumătate de coajă de nucă de cocos, în care ni s-au pus nişte grăunţe (hrana lor preferată) şi ne-am apropiat apoi de locul în care girafele stăteau cu gâturile şi limbile întinse după mâncare. Doi puiuţi, dragii de ei, nu erau suficient de lungi, astfel încât nu ajungeau la bolurile turiştilor. Dar am identificat un loc în care distanţa până la gardul de protecţie era mai mică şi am reuşit, lungindu-mă şi eu cât am putut de mult, şi puiutii, să ajung cu crănţănelele până la ei.

 

Orfelinatul de elefanţi Daphne Sheldrick, Parcul Naţional Nairobi
Orfelinatul de elefanţi Daphne Sheldrick, Parcul Naţional Nairobi
Giraffe Center, Parcul Naţional Nairobi
Giraffe Center, Parcul Naţional Nairobi

A urmat o vizită la o fabrică de mărgele, unde lucrau numai femei care erau unicul întreţinător al copiilor lor. Munca era migăloasă şi solicita foarte tare ochii, mâinile şi coloana vertebrală. Mărgelele erau din ceramică, arse în cuptor şi apoi vopsite, pictate manual şi lăcuite. În curtea fabricii era şi un magazin de vânzare a frumoaselor şiraguri, brăţări şi cercei, plin de culoare şi bun gust.

Ne-am deplasat apoi la muzeul Karen Blixen, fosta fermă a scriitoarei daneze şi locul în care s-a filmat cunoscutul film Out of Africa. S-a căsătorit în 1914 cu baronul Stor Blixen-Finecke, împreună cu care a cumpărat o plantaţie de cafea în Kenya. Experienţa din această ţară a inspirat-o să scrie romanul autobiografic “Din inima Africii” (Out of Africa).

 

Muzeul Karen Blixen, Nairobi
Fabrica de margele Kazuri, Nairobi
Fabrica de margele Kazuri, Nairobi
Fabrica de margele Kazuri, Nairobi

Din Nairobi, îmbarcaţi în maşini de teren cu acoperiş retractabil, am plecat spre Parcul Naţional Lacul Nakuru, cunoscut şi sub denumirea de “paradisul iubitorilor de păsări”. Eu şi Dan am fost norocoşii care am nimerit în ultima maşină, în care am fost doar 4 persoane, în loc de numărul maxim de 6. Şofer ne-a fost Sheshe, un kenyan simpatic, vesel şi vorbăreţ, care a început prin a ne întreba de unde suntem. Apoi a fost curios să afle câte triburi avem în România, căci la ei, în Kenya, sunt 49 😀.

Parcul, singurul îngrădit complet din Kenya, se află la baza Văii Marelui Rift şi este înconjurat de păşuni şi pădure. Valea Marelui Rift este o regiune tectonică impresionantă, care porneşte spre nord, din Mozambic, trece prin estul Africii, de-a curmezişul Riftului Iordanian şi ajunge până în Turcia.

Am pornit, deci, în primul safari, pe parcursul căruia am văzut bivoli, un rinocer, zebre, gazele şi păsări fără număr. Ce diferenţă între o grădină zoologică şi spaţiile vaste dintr-o rezervaţie! După masa de prânz, servită într-un lodge în parc, a urmat un al doilea safari, în care am trecut prin zone cu aspect sinistru, cu copaci ce ieşeau din lac, negri şi dezgoliţi de frunze, ca după o apocalipsă. În lacul Nakuru, a cărui apă este puternic alcalină şi puţin adâncă, îşi fac veacul peste un million de păsări flamingo, cormorani şi pelicani. Se estimează că există peste 400 de specii de păsări rezidente pe lac şi în parcul din jurul acestuia.

 

Parcul Naţional Lacul Nakuru, Kenya
Parcul Naţional Lacul Nakuru, Kenya
Parcul Naţional Lacul Nakuru, Kenya
Parcul Naţional Lacul Nakuru, Kenya
Parcul Naţional Lacul Nakuru, Kenya
Parcul Naţional Lacul Nakuru, Kenya

Am părăsit parcul Nakuru şi după 75 km am ajuns la Lacul Naivasha, un lac de apă dulce situat la 1.890 m altitudine în valea Marelui Rift African, bogat în peşti, păsări şi hipopotami. Ne-am urcat în bărci şi am pornit. Din păcate, prima imagine, după îmbarcare, ne-a întristat:  băgată în nişte sălcii, agoniza rănită sau bolnavă o antilopă waterbuck care, în câteva minute, cât a durat ieşirea noastră în larg, s-a prăpădit. Dar tristeţea a fost acoperită de bucuria vederii puilor de hipopotam, care se hârjoneau pe un plaur, în timp ce părinţii lor, erau în apă, păzindu-i, stând doar cu ochii şi urechile la suprafaţă. Hipopotamii îşi petrec toata ziua în apă, putând să stea scufundaţi până la 7 minute, iar seara ies pe uscat, la păscut.

Plimbarea pe lac a fost de vis. Soarele aproape că apunea, astfel încât, nu am avut timp să debarcăm pe insula cu zebre şi antilope, dar am mers pe lângă malul pe care acestea păşteau. Păsări de toate mărimile şi culorile zburau, se bălăceau, pescuiau, se răsfăţau în apă şi în aer: berze, egrete, stârci, pelicani, cormorani şi, nu în ultimul rând, vulturul pescar. Acesta din urmă ne-a oferit un spectacol pe cinste, care ne-a lăsat cu gurile căscate. Barcagiul a scos nişte sunete ascuţite, acesta fiind semnalul pentru vulturul care stătea cocoţat într-un copac de pe marginea insulei, că e “show time”. Apoi, barcagiul a aruncat în apă un peşte proaspăt pescuit. Vulturul a plecat ca o ghiulea şi a plonjat în apă, după care a ieşit victorios cu peştele în gheare. Spectacolul s-a repetat de câteva ori, la rugaminţile noastre, până ce stocul de peşte s-a terminat. Cum o fi ştiut vulturul de fiecare dată unde a aterizat peştele, rămâne un mister. Plimbarea pe lac s-a încheiat acompaniată de un apus de soare cutremurător de frumos.

 

Lacul Naivasha
Lacul Naivasha
Lacul Naivasha
Lacul Naivasha

Ajunşi în complex, ne-am cazat în casuţe lipite, înşirate una lângă alta, în faţa cărora, până la lac, se întindeau pajişti cu un gazon impecabil, aranjamente florale şi arbuşti. Ni s-a spus ca seara, în drum către şi dinspre locul de masă, să nu mergem neînsoţiţi de cineva din personalul lodge-ului, pentru că riscăm să dam nas în nas cu un hipopotam ieşit din lac la păscut, care poate fi nu doar neprietenos, ci chiar periculos.

Ziua a 4-a: drum lung, de minim 5 ore, în care a trebuit să parcurgem 225 km, până în Rezervaţia Naţională Maasai Mara. Întinsă pe o suprafaţă de 1510 km2, este una din cele mai mari rezervaţii naturale din Africa. Aici trăiesc peste 95 de specii de mamifere şi peste 570 specii de păsări.

Cele 5 ore s-au transformat în 9, cu opririle aferente la fiecare 2, pentru necesităţile fiziologice, pentru a cumpăra ceva de mâncare, o cafea sau un suvenir şi pentru fumătorii din grup. Ceea ce ne-a şocat şi în acelaşi timp ne-a impresionat puternic la fiecare oprire, fie că era o benzinărie sau un magazin de suveniruri, au fost toaletele, care erau curate lună, dotate cu dezinfectant pentru mâini, cu săpun lichid şi hârtie igienică. Iar cei care le întreţineau erau cu zâmbetul pe buze şi nu aşteptau niciun ban pentru serviciile lor, dar având în vedere condiţiile, nu puteam să nu le lăsăm un dolar, doi. Şi pentru că tot am amintit de magazinele de suveniruri, acestea erau de fapt nişte corturi imense cu mese lungi, pline ochi de brăţări, coliere, picturi pe pânză sau sculpturi în abanos sau cireş, sculpturi care în marea majoritate reprezentau maasai sau animale, foarte frumos realizate şi finisate. Şi preţurile erau pe măsură, dar negociabile.

În Kenya, 75% din cei 30 de milioane de locuitori depind de agricultură, dar aceasta nu poate fi practicată decât pe circa 40% din suprafaţa ţării. Turismul şi serviciile ocupă apoi o pondere importantă în PIB. Şoferul nostru, Sheshe, ne-a spus că guvernul este corupt, interesat doar de înavuţire şi că oamenii de rând speră ca într-o bună zi să vină la putere un partid ai cărui conducători să urmărească şi bunăstarea celor mulţi şi săraci.

Am fost cazaţi în bungalouri, răspândite într-o grădină imensă. Cina ne-a fost servită într-un restaurant la care se mergea un pic pe jos. Şi, pentru că luminile din complex erau destul de slabe, Dan a luat lanterna din dotare, să fim siguri că nu călcăm alături de aleea pietruită. La întoarcerea de la restaurant, s-a jucat cu ea, proiectând lumina pe copaci şi iarbă, când, la un moment dat, s-a oprit pe nişte dungi. Erau câteva zebre, care păşteau printre căsuţele din complex.

A doua zi, la 3 dimineaţa, ne-am îmbarcat în jeepuri şi am plecat în rezervaţie pentru plimbarea cu balonul. Pe drum, într-un întuneric ca smoala, prin care răzbeau doar farurile maşinii, am asistat la o scenă tipică savanei. Sheshe, a observat că nişte hiene vor să traverseze drumul şi a oprit. Pe partea dreaptă, un leu ţinea strâns cu ghearele prada, o gazelă probabil, iar hienele mirosiseră că e loc de înfruptat, aşa că traversau pentru a-l deposeda. Nu ştim cum s-a încheiat disputa, căci noi a trebuit să ne continuăm drumul, până la locul în care baloanele începeau să fie umflate. Urcatul în balon a fost o experienţă interesantă, căci nacela a fost culcată pe o parte şi a trebuit să ne aşezăm pe băncuţe stând orizontal, adică cu trunchiul paralel cu orizontala şi asta pentru că, odată ridicat, balonul nu mai poate fi ţinut vertical pe pământ. Răsăritul soarelui văzut din balon, turmele de bivoli şi zebre, savana în toată splendoarea ei, ne-au încântat ochii şi sufletul.

 

Rezervaţia Naţională Maasai Mara
Rezervaţia Naţională Maasai Mara
Rezervaţia Naţională Maasai Mara
Rezervaţia Naţională Maasai Mara
Rezervaţia Naţională Maasai Mara

După aterizare, am fost întâmpinaţi cu şampanie şi am fost invitaţi să servim micul dejun în mijlocul naturii. Apoi, am continuat drumul prin parc, în jeepuri pentru un nou game safari, care a fost de excepţie, deşi ne-a solicitat mult vertebrele, care au fost rearanjate, tasate, lungite, zdruncinate şi legănate. Am văzut mii de antilope Gnu, pe care şi noi, si crocodilii le-am aşteptat mai bine de o oră să treacă râul Mara, însă fără succes, zebre adăpându-se sub ameninţarea hipopotamilor iritaţi de tupeul lor, lei odihnindu-se, fără a se arăta deranjaţi de zecile de jeepuri cu turişti, care le dădeau ocol, elefanţi hrănindu-se împreună cu puii lor şi girafe curioase, dar precaute, privindu-ne cu aroganţă de sus. Dar, piatra de rezistenţă a fost ghepardul, care eşuase în prinderea unei gazele şi, obosit din cale-afară, se resemna pe marginea drumului, ignorându-ne total.

Am părăsit savana Maasai Mara, scufundându-ne în întuneric şi lăsând în spate un superb apus de soare.

 

Rezervaţia Naţională Maasai Mara
Rezervaţia Naţională Maasai Mara
Rezervaţia Naţională Maasai Mara
Rezervaţia Naţională Maasai Mara
Rezervaţia Naţională Maasai Mara
Rezervaţia Naţională Maasai Mara
Rezervaţia Naţională Maasai Mara

Ziua 6 a fost şi mai grea, căci din Rezervaţia Maasai Mara am plecat spre Parcul Naţional Amboseli, aşa că ne aşteptau 500 km, pe care, cică, trebuia să-i parcurgem în 8 ore, dar i-am parcurs în 15, de ne-a trecut os prin os şi ne-a intrat praf până-n suflet, căci se lucra la ce urmează să fie o autostradă Nairobi-Mombasa.

Rupţi în bucăţele mici, obosiţi, transpiraţi şi înfometaţi am ajuns seara la 10 în complexul în care eram aşteptaţi cu cina. Cazarea a fost foarte faină, în nişte corturi în care aveam tot confortul. Am stat un pic pe terasă, admirând stelele şi ascultând din depărtare răgetele leilor din rezervaţie, după care ne-am băgat la somn, pentru că a doua zi ne aştepta un nou safari.

Parcul Naţional Amboseli, se află la graniţa cu Tanzania şi ocupă o suprafaţă de 390 km2. Am bătut parcul în lung şi-n lat, am văzut în departare vârful Kibo, cel mai înalt pisc din masivul Kilimanjaro (5.895 m) situat în Tanzania, am trecut pe lângă lacul Amboseli şi mlaştinile limitrofe, unde păsări flamingo păşeau elegant, zebre păşteau nestingherite, turme de elefanţi traversau drumul în ritm domol, iar girafele şi hienele îşi vedeau de treabă, privindu-ne ca pe ceva obişnuit în habitatul lor.

 

Parcul Naţional Amboseli
Parcul Naţional Amboseli
Parcul Naţional Amboseli

Populaţia din zonă este formată din maasai, cunoscuţi pentru fizicul lor flexibil şi graţios, dar şi pentru ţinuta lor unică şi ornamentele care le împodobesc corpul. Ocupaţia lor de bază este creşterea vitelor, având credinţa că acestea au fost special create pentru ei de către Creator, numit Engai. Astfel că vacile sunt principala sursă de venit şi de trai a triburilor semi-nomade.

Deci, nu putea să lipsească din program o vizită într-un sat de Maasai. Ne-au întâmpinat cu un dans specific şi am avut norocul să fiu aleasă să intru în “hora” lor. Apoi şeful satului ne-a arătat casele în care trăiesc, “şcoala” în care învaţă copiii lor, adică o baracă din OSB cu o uşă şi două ferestre fără geamuri, iar vraciul ne-a facut o demonstraţie de preparare a unor poţiuni şi prafuri pentru diferite afecţiuni sau pentru creşterea potenţei. Femeile maasai ne-au prezentat obiectele pe care le confecţionau şi care erau de vânzare, preţurile fiind, evident, negociabile. Le-am oferit şi noi dulciuri micuţilor pui de Maasai, am cumpărat nişte brelocuri şi brăţări făcute de mamele lor şi ne-am considerat norocoşi că ne-am născut unde ne-am născut şi nu în Kenya. Maasaii erau tot un zâmbet şi, neavând niciun termen de comparaţie, ne-au spus că sunt fericiţi acolo unde sunt, cu puţinul pe care-l au.

 

Comunitate Maasai, Parcul Naţional Amboseli
Comunitate Maasai, Parcul Naţional Amboseli
Comunitate Maasai, Parcul Naţional Amboseli
Comunitate Maasai, Parcul Naţional Amboseli
Comunitate Maasai, Parcul Naţional Amboseli
Şcoala din satul Maasai, Parcul Naţional Amboseli

După toată această alergatură prin rezervaţii şi parcuri, se impunea să ne odihnim şi să ne relaxam în adevaratul sens al cuvântului, astfel că am plecat spre gara din Emali. După ce ne-am despărţit de Sheshe, pe care l-am îmbrăţişat şi căruia i-am mulţumit pentru profesionalism şi compania extrem de plăcută, am luat trenul spre Mombasa, iar acolo ne-a preluat un autocar care ne-a dus în staţiunea Diani.

Am petrecut prima zi pe malul Oceanului Indian. Am zăcut pe şezlonguri sub un palmier, bând apă de cocos dintr-o nucă spartă în faţa noastră şi cocktailuri preparate la barul de lângă piscină. Ne-am bălăcit în apa de un turcoaz ireal şi incredibil de caldă a oceanului, le-am alungat pe obraznicele maimuţele, care veneau să fure te miri ce de pe sau de lângă şezlonguri şi am admirat culorile unui cameleon găsit în iarbă.

A doua zi, am ales să mergem cu un vas, să facem snorkeling, să vedem delfini şi să vizităm insula Wasini, unde am mâncat de prânz. Oceanul a fost foarte neprietenos la dus, iar tangajul vasului ne-a dat senzaţii tari o vreme, dar apoi s-a liniştit şi ne-am bucurat de vederea peştilor multicolori, a coralilor şi delfinilor.

O barcă ne-a luat de la vas şi ne-a dus până pe insulă, unde localnicele, după un ritual interesant, în care au adus mâncarea cântând, ne-au servit cu supă de crabi cu legume si nucă de cocos, un fel de clatită pe post de pâine, crabi fierţi şi alge prăjite, mămăligă din tapioca şi ceai de lemongrass. Am făcut câţiva paşi pe insulă, printre baobabi şi agave, după care ne-am reîntors cu aceeaşi barcă la vas.

Am revenit pe pământ şi am petrecut ultima seară în Kenya plimbându-ne pe malul oceanului, sub un cer ticsit de stele, fericiţi că am avut ocazia să vedem cât am putut din această ţară binecuvântată de Dumnezeu cu atâtea frumuseţi naturale şi cu oameni simpli, dar zâmbitori şi extrem de primitori.

 

Diani Beach, Mombasa
Diani Beach, Mombasa
Insula Wasini, Kenya
Insula Wasini, Kenya
Diani Beach, Mombasa

 

  • Despre circuitul pe care l-am făcut în Peru, detalii aici
  • Despre India şi experienţa noastră de călătorie, detalii aici
  • Mai multe idei şi experienţe de călătorie, aici