Un buncăr francez din cel de-al doilea război mondial va fi transformat în cel mai mare centru de artă digitală din lume. Les Bassins de Lumières va fi inaugurat pe 17 aprilie 2020 la Bordeaux și va aduce publicului, în premieră, un concept spectaculos de proiecții multimedia peste bazine cu apă, iluminate. Spațiul imens al fostei baze militare, o suprafață de 13.000 de metri pătrați, este deja parte integrantă a scenei culturale a orașului, găzduind în mod regulat expoziții și concerte. Din primăvara viitoare, patru dintre bazinele sale cu apă se vor transforma în expoziții multimedia permanente, dedicate marilor artiști ai lumii, dar și creațiilor contemporane.



Les Bassins de Lumières va fi cea mai mare instalație multimedia din lume, de cinci ori mai mare decât Atelier des Lumières, deschisă la Paris în 2018 și de două ori cât Carrières de Lumières, aflată în Provence. Lucrările de artă vor fi proiectate pe zidurile imense de beton și pe apă. Lucrările pictorului austriac simbolist Gustav Klimt și ale artistului german Paul Klee vor inaugura seria expozițiilor multimedia. Se vor folosi aproape o sută de proiectoare video și 80 de difuzoare. Noul centru de artă digital va fi alcătuit din șase zone distincte, fiecare având specific propriu. Potrivit organizatorului, expozițiile vor fi reînnoite o dată pe an.