Nu știu dacă și voi pățiți la fel, dar mie mi se întâmplă frecvent să mă obsedeze un loc doar privind o fotografie. Așa și acum. Mi-am dorit mult să ajung la Dahab, în Egipt. Citisem despre acest loc, văzusem și niște imagini și, pur și simplu, se lipise de mine. Așa că l-am pus pe listă când am pregătit călătoria de la începutul anului, în Taba. Cât pe ce să renunțăm când am văzut că aveam de mers peste 140 de kilometri, două ore, pe puțin, calculasem noi. Noroc că am dat de Mahommed, om de-al locului, care ne-a promis că drumul la Dahab nu va dura mai mult de o oră. Într-adevăr, șoseaua a fost goală și destul de bună. Cu două opriri și câteva filtre de securitate pe drum și tot am ajuns într-o oră și un sfert la destinație.
Dahab, “aur” în limba arabă, este un oraș mic pe coasta de sud-est a Peninsulei Sinai, la aproximativ 80 de km de stațiunea Sharm el-Sheikh. Acum are în jur de 15.000 de locuitori, o comunitate formată din beduini, egipteni și mulți străini. Cândva însă Dahab a fost un sat izolat, locuit doar de câteva zeci de familii de beduini din tribul Muzeina, buni pescari și crescători de capre.
Mohammed ne-a oprit direct în Mashraba, orașul vechi din Dahab. Am pășit pe faleza plină de terase, restaurante, magazine, centre de diving. Un loc vesel și colorat, cu o atmosferă chill, un puternic vibe hippie, cu oameni senini, prietenoși și un peisaj fabulos. Simțisem că mă va cuceri, dar nu am crezut că se va întâmpla așa repede.
Dahab este împărțit în trei zone distincte. Mashraba este zona veche cu hoteluri, terase și centre de scufundări, ce cuprinde și o faleză generoasă. În nord este zona Masbat, ce include și satul de beduini Asalah. Iar în sud-vest este Medina. Aici se află “Laguna”, un loc extrem de spectaculos și fotogenic, renumit printre pasionații de windsurfing.
La începutul anilor ’70, Dahab, pe atunci teritoriu al Israelului, a început să fie frecventat de soldați israelieni aflați în permisie și de civili, în vacanță. În anii ’80 s-a transformat într-un loc de relaxare pentru cei care tânjeau după senzația de libertate și mai puțin după confort. Abia în anii ‘90 și-a câștigat faima în rândul pasionaților de aventuri din întreaga lume.
De atunci, Dahab a evoluat într-o stațiune “alternativă”, ce nu seamănă cu niciun alt loc din Egipt. Este frecventat deopotrivă de backpackeri, de călători aventuroși, de amatori de diving, dar și de turiști clasici, mânați în zonă de curiozitate. Un mix ce face parte din farmecul acestui loc.
Găsești să te cazezi, în funcție de preferințe, și la hoteluri de patru stele, dar și în vile sau casuțe pitorești, în condiții foarte bune. O noapte de cazare la Dahab costă între 20 și 70 de euro, toate variantele pe care le-am analizat fiind cu mic dejun inclus. Mâncarea nu este scumpă, iar restaurantele, atât de spectaculos amenajate, te îmbie să le testezi, pe rând. O masă tradițională pentru două persoane poate costa între 60 și 300 de EGP (4 și 17 euro). O bere costă între 28 și 30 EGP (1,6 – 1,7 euro), iar o sticlă de apă (0,33l), 4 EGP – 0,23 de euro.
Mare parte din atmosfera unică și relaxantă din Dahab vine de la oamenii locului, beduinii Muzeina. Barurile, restaurantele și cafenelele aliniate pe plaja micului golf poartă amprenta inconfundabilului stil al stăpânilor deșertului, cu perne colorate și canapele joase, care întrețin atmosfera boemă și prietenoasă și fac ca timpul să se scurgă în alt ritm. Beduinii de aici sunt o comunitate de oameni ospitalieri, cu credințe și tradiții proprii, ce își gestionează teritoriul și moștenirea culturală relativ independent de societatea egipteană. Ba chiar au învățat să conviețuiască cu turiștii.
Dahab are o climă extrem de prietenoasă tot timpul anului: cel mult 8 zile pe an în care plouă, iar media celei mai reci luni, ianuarie, este de 21 de grade. Baie se face tot timpul anului, temperatura mării variază între 21 și 27 de grade.
Se spune că Dahab este ca un drog, peisajul și atmosfera de aici te subjugă și devii, pe loc, dependent. De altfel, sunt mulți turiști care ajung să stea luni întregi în Dahab deși veniseră pentru câteva zile. Potrivit site-ului numbeo.com (cost of living in Dahab), chiria pentru un apartament cu un dormitor în centrul orașului este aproximativ 220 euro pe lună, iar tariful taxiurilor este de 5 EGP/ km (0,29 euro/ km).
THE BLUE HOLE | Mirajul “găurii albastre” și tributul plătit
Dahab este una dintre cele mai vechi și renumite zone de scufundări și snorkeling din Marea Roșie, ce oferă unele dintre cele mai interesante și spectaculoase situri de diving din Sinai. “The Canyon” și “The Blue Hole” sunt unele dintre cele mai faimoase locuri de scufundări și freediving din lume.
The Blue Hole se află la 7 km de Dahab. Atrage ca un magnet diveri din toată lumea, dar este, de asemenea, locul care și înghite cei mai mulți scafandri, majoritatea experimentați. Este cunoscut ca unul dintre cele mai periculoase locuri de scufundare din lume. Încerc să explic, pe scurt, de ce. The Blue Hole este o groapă submarină, cu o adâncime de peste 100 de metri. La 55 de metri în adâncul ei se află un tunel lung de aproximatic 26 de metri, cunoscut sub numele de “the Arch”, ce face legătura cu marea deschisă. (40 de metri este limita pentru scufundări recreative). Scufundarea prin “Arc” este considerată o scufundare extremă. Ea este, de fapt, principala cauză a deceselor înregistrate. Tunelul acesta îi hipnotizează pe scafandri, care fie nu studiază locul suficient înainte de coborâre, fie nu estimează bine cantitatea de gaz necesară, inclusiv pentru decompresie, fie ratează intrarea în tunel și continuă coborârea fără alte repere. În plus, probabilitatea declanșării narcozei azotului (“beția adâncurilor”) este semnificativă la această adâncime, provocând confuzii și reacții necontrolate, ce pot fi fatale.
Scafandri recreaționali, scafandri tehnici, dar si freediveri continuă să vină aici pentru antrenamente sau pentru a-și împlini un vis.
Nu există o cifră oficială a diverilor care și-au găsit sfârșitul pe fundul “găurii albastre” din Dahab, însă, neoficial, se vorbește de 130-200 de persoane. Autoritățile egiptene au luat măsuri pentru a reduce numărul acestor accidente. Scafandrii începători nu mai au voie să se scufunde aici. Iar Camera Egipteană pentru Scufundări și Sporturi Nautice (CDWS) a pus supraveghetori în zonă, ca să se asigure că scufundările în “gaura albastră” se fac doar cu un ghid certificat și doar cu respectarea tuturor procedurilor de siguranță.
Nu este o introducere prea veselă pentru un loc atât de spectaculos, însă sunt informații pe care e bine să le știi dacă te tentează în vreun fel acestă zonă.
Eu nu m-am scufundat în The Blue Hole, nu am nici pe departe experiența necesară. Însă am ținut să ajung aici chiar și pentru o scurtă repriză de snorkeling de calitate.
Am parcurs mai mult de jumătate din drum cu mașina pe care o închiriasem în Taba. Pe ultimii kilometri, traseul era off-road: puteam merge fie cu o mașină de teren, fie cu… camilele. Am ales ambele variante: prima la dus, cealalată, când ne-am întors. Am oprit mașina pe malul mării, lângă un filtru de securitate. Ghidul nostru vorbise din timp și în parcare ne aștepta deja un jeep verde, pitoresc, ce avea, vizibil, mulți ani la activ 
Am urcat cu toții și am pornit. Drumul, extrem de spectaculos: aveam marea în dreapta și munții în stânga. Am trecut pe lângă câteva “cuiburi” de scafandri și am oprit la ghișeul unde se plătește taxa de acces pentru zona Blue Hole, 10 dolari de persoană. Copiii până în 7 ani intră gratuit.
De aici nu a mai durat mult, pe stânga au început să apară terasele cu perne viu colorate și centrele de scufundari, iar pe dreapta am zărit faimoasa “gaură albastră”. Era aproape de prânz și soarele o lumina spectaculos. Ne-am oprit la una dintre terase. Mohammed îi cunoștea pe proprietarii – beduini, care ne-au condus la etaj, într-un separeu. Ne-au înconjurat copiii lor, care vindeau brățări din sfoară colorată, făcute de ei. Aveam la noi câteva cadouri special aduse și le-am oferit primilor veniți. Din păcate nu am avut pentru toți. În semn de recunoștință, copiii le-au oferit băieților noștri câteva brățări.
Aveam echipamentul la noi, ne-am schimbat și ni s-a făcut instructajul privind traseul. Nici măcar snorkeling nu poti sa faci de capul tău, aici, la Blue Hole. Este un singur punct recomandat de intrare în apă, se numește “El Bells” și este de fapt un culoar între doi pereți de corali. Odată ce am trecut de el am mers paralel cu reciful până la intrarea în “gaura albastră”.
Traseul are vreo 250 de metri și este extrem de spectaculos. Corali de toate culorile și formele, valorificați de razele soarelui, bancuri de pești viu colorați și contrastul dintre zidul din dreapta și hăul albastru creează o senzație, credeți-mă. Am stat minute bune și deasupra “găurii albastre” admirând pregătirile de antrenament ale celor câțiva freediveri. Cu siguranță aș fi rămas câteva ore în apă dacă nu eram contra cronometru. Când am ieșit, băieții, fascinați și ei, nu mai pridideau povestindu-mi ce vietăți văzuseră.
Gazdele noastre ne-au așteptat cu ceai tradițional. Ne-am uscat, ne-am schimbat și ne-am pregătit de plecare. Așa cum am spus și mai devreme, băieții au vrut să ne întoarcem pe cămile. S-a întâmplat totul atât de repede, încât nu am mai avut timp să mă răzgândesc. 20 de minute pe teren accidentat în spinarea unei cămile nu este tocmai activitatea mea preferată. Dar a fost prea târziu când am realizat. Beduinul ce ne însoțea ne zâmbea frumos, dar era preocupat de cadența animalelor mai mult decât de mimica noastră. Care, pe cuvânt, era expresivă. Copiii s-au distrat, iar toată scena a fost surprinsă în fotografii prin bunăvoința ghidului nostru.
Vreau să punctez și un lucru care m-a întristat: poluarea. Erau atât de multe gunoaie pe drum, pe malul mării, în special plastic… dezarmant. Mai ales că, tocmai ce citisem, în Dahab plasticul de unică folosiță este oficial interzis din iulie 2019. Nu prea se vede…
Ziua petrecută în Dahab și la Blue Hole a fost cea mai spectaculoasă din călătoria noastră. Drumul Taba-Dahab și întoarcerea în granița cu Israelul, cu tot cu recomandările excelente și cu poantele simpaticului Mohammed, ne-au costat 140 de dolari. Un traseu de o zi, o experiență pe care ne-o vom aminti, probabil, mult timp și un loc fermecător care ne face să revenim. Cât de curând și nu pe fugă.
Pe larg despre călătoria noastră în Taba, aici.