ARHIPELAGUL ZANZIBAR | Două săptămâni de experienţe locale absolut savuroase

Arhipelagul Zanzibar - Două săptămâni de experienţe locale absolut savuroase     

         Frumuseţea vacanţelor DIY (do it yourself) este că ele încep cu mult înainte să te urci în avion. Mai exact imediat după ce ai cumpărat biletele. Poate chiar înainte, dacă ştii sigur unde vrei să ajungi.  Să tot fie vreo 5 ani de când am pus Zanzibar pe lista scurtă. Dar de fiecare dată ni s-au legat alte destinaţii. Vara asta ne-am împiedicat de o ofertă KLM – 400 de euro biletul din Milano către arhipelagul african din Oceanul Indian. Iulie este lună de iarnă în Zanzibar, dar este plin sezon uscat. O iarnă cu 27-28 de grade… Chiar n-am stat pe gânduri.

După cum am zis apucasem să fac un research minim pentru acest loc. Am decis să explorăm cât mai mult pe cont propriu şi, pentru restul, să apelăm doar la afaceri mici locale. Nu ne-am făcut timp şi pentru safari, cu siguranţă ne vom întoarce pe continent. Cazările le-am rezervat imediat ce am stabilit în ce zone ne doream să stăm. Le-am ales pe ambele pe coasta de est. Prima parte am stat în peninsula Michamvi, iar apoi ne-am mutat spre colţul sudic, mai jos de Jambiani. Voi detalia ambele alegeri. Mi-am propus să vă povestesc cum ne-am organizat călătoria, prin ce locuri am ajuns, ce surprize am avut şi cum poţi reduce din cheltuieli cu puţin curaj şi nişte documentare.

  1. Bine de ştiut când planifici o vacanţă în Zanzibar
  2. Drumurile zanzibareze: capcane, poliţişti corupţi şi localnici inimoşi
  3. Peninsula Michamvi. Oameni şi locuri care ne-au rămas la suflet
  4. Blue Lagoon şi tărâmul stelelor de mare
  5. Unde mănânci în Zanzibar
  6. Merită sau nu Prison Island
  7. Stone Town – oraşul din piatră de coral şi povestea fascinantă a uşilor zanzibareze
  8. Paradisul condimentelor
  9. Jozani Forest. Prima întâlnire cu simpaticele maimuţe Red Colobus
  10. Jambiani Reef & Beach Resort. Relaxare printre maimuţe şi galagos
  11. În mijlocul localnicilor, la festivalul Mwaka Kogwa din Makunduchi
  12. Cum am semnat în caietul de oaspeţi pe Insula Tumbatu

 

Plaja Pingwe

 

***

BINE DE ŞTIUT când planifici o vacanţă în Zanzibar

 

👉 Tanzania este una dintre puţinele ţări în care paşaportul românesc este mai valoros decât al multor alte state. România este în cercul restrâns al ţărilor prietene, ai căror cetăţeni nu plătesc viză. De unde acest privilegiu? Ei bine, este rezultatul prieteniei dintre Ceauşescu şi omologul tanzanian, iar la mijloc ar fi nişte maşini ARO pe care le-am fi oferit cadou ţării africane pe la începutul anilor 1980. Taxa de viză este 50 de dolari pentru majoritatea celorlalţi turişti şi 100 de dolari pentru cetăţenii americani.

👉 Zanzibar este un arhipelag din Oceanul Indian, situat la 36 de kilometri de partea continentală a Tanzaniei.  Este format din peste 50 de insule, dintre care 3 locuite: Unguja, Pemba şi Tumbatu.

👉 Este o regiune semi-autonomă, parte a Tanzaniei. În 1963, pentru scurt timp, şi-a câştigat independenţa. A urmat o revoluţie şi în câteva luni s-a unit cu Tanganika, formând Republica Unită a Tanzaniei. Arhipelagul este astăzi condus de Guvernul Revoluţionar al Zanzibarului, al cărui şef are şi funcţia de preşedinte. Există şi legi exclusiv locale, însă taxele sunt administrate de autorităţile centrale din Tanzania. Armonia este doar aparentă între diversele grupurile etnice care formează populaţia actuală a Zanzibarului. Dorinţa de suveranitate este încă mare pentru o parte dintre locuitorii arhipelagului. În schimb, voci din partea continentală a Tanzaniei clamează o prea mare autonomie a zonei insulare.

👉 Zanzibar este un mix fascinant de influenţe persane, arabe, indiene si europene, construit de-a lungul secolelor de dominaţie extremă.  Greu de povestit sau de perceput de la distanţă magia amestecului de culturi, de stiluri arhitectonice, de influenţe gastronomice sau reţeta convieţuirii atâtor religii.

👉 Astăzi mai mult de 98% dintre cei peste 1,5 milioane de locuitori ai arhipelagului sunt musulmani. De aceea, turiştii sunt rugaţi să-i respecte pe localnici şi să acorde atenţie felului în care se îmbracă în afara zonelor de plajă sau a resorturilor: să nu se plimbe în costume de baie prin sate, iar femeile să aibă umerii şi genunchii acoperiţi.

👉 Swahili este limba oficială în ţările Africii de Est. În Zanzibar, cel puţin, deşi majoritatea localnicilor vorbesc engleza, se luminează atunci când li se răspunde în limba lor. Sunt câteva cuvinte şi expresii de bază foarte uşor de reţinut. Iată câteva exemple:

Jambo! – Bună!

Karibu! – Bine-ai venit!

Asante (sana)! – Mulţumesc (mult)!

Rafiki – prieten

Pole-pole – încet-încet

Hakuna Matata! – nicio grija, nicio problemă

👉 Moneda naţională este şilingul tanzanian, însă în cele mai multe locuri se poate plăti şi în dolari.  E bine să vă asiguraţi că nu rămâneţi fără cash. În afară de Stone Town, bancomatele sunt extrem de rare şi alea puţine nu sunt tot timpul alimentate (în Paje sunt două bancomate, de asemenea şi în Nungwi). La hoteluri şi la majoritatea restaurantelor se poate plăti cu cardul, însă la fiecare tranzacţie se percepe o taxă suplimentară de 5%.

👉 Zantel este furnizorul de servicii de internet cu cea mai mare acoperire în Zanzibar. Cel mai la îndemână este să vă luaţi cartela din aeroport. Noi 4 am folosit un pachet de 20 de dolari şi ne-a fost suficient pentru cele 2 săptămâni cât am stat pe insulă. Şi suntem toţi mari consumatori de net.

 

***

Drumurile zanzibareze: capcane, poliţişti corupţi şi localnici inimoşi

 

Informaţiile despre drumuri ne-au speriat un pic. Şi s-au dovedit adevărate. Cu toate astea nu am renunţat la ideea de a închiria maşină, mai mult de jumătate din traseul nostru se baza pe ea. La recomandările altor turişti am apelat la o firmă mica din Stone Town, o afacere de familie condusă de doi fraţi. I-am contactat pe whatsapp. Ne-au răspuns la toate întrebările, am convenit asupra preţului şi ne-am dat întâlnire la aeroport. Am închiriat un Suzuki Grand Vitara pentru 7 zile cu 200 de dolari. 10 dolari a mai costat carnetul de conducere zanzibarez fără de care nu te poţi urca la volan. „Documentul”  este de fapt o foaie A4 ruptă neglijent, cu antetul Departamentului de Transport, pe care este suprapusă o poză a permisului de conducere original. L-am păstrat ca amintire.

 

Aeroportul Abeid Amani Karume, Zanzibar

Şi iată-ne ajunşi pe insula Unguja (insula principală din ahipelag). Era deja întuneric când am aterizat.  În parcare ne aştepta Mohammed, proprietarul maşinii. Foarte simpatic. Hakuna matata! I-a făcut instructajul lui Alex, ne-a arătat de unde să scoatem bani şi ne-a însoţit la benzinărie să facem plinul (maşinile se dau aici cu rezervorul gol).

Mohammed a fost omul nostru de bază întreaga perioadă, inclusiv după ce am predat maşina. Ne-a stat la dispoziţie 24/24, a venit după noi în orice colţ al insulei şi ne-a scos din cele mai mari încurcături. Păi să o luăm cu începutul. Ne-am despărţit pe la 11 noaptea, la benzinăria de lângă aeroport. Hotelul nostru era la 60 de km distanţă, dar timpul estimat până acolo era de o oră patruzeci de minute. Volan pe dreapta, nicio lumină pe străzi… Iată-ne pe la jumătatea drumului că am făcut pană. Era miezul nopţii deja. L-am sunat pe Mohammed şi a venit imediat după noi. Nu a reuşit să desfacă ultimul prezon de la roată, aşa că ne-a dat maşina lui să ne continuăm drumul.  Patru zile mai târziu, într-o duminică după-amiază, am rămas fără frâne în cea mai aglomerată zonă din Zanzibar City. A venit cum l-am sunat, ne-a dat o altă maşină cu care am şi rămas până la final, chiar ne-a lasat-o o zi în plus. Tot el ne-a ajutat cu barcă ca să ajungem în diverse locuri. O singură dată nu l-am ascultat şi am picat în plasa unui poliţist corupt. Din prima seară ne-a cerut să-l sunăm imediat dacă ne opreşte poliţia pentru orice motiv. Nu ne-am gândit la asta când ne-a amendat un poliţist în Stone Town pentru parcare în loc interzis. Mohammed s-a suparat mai tare ca noi pentru cei 20 de dolari pe care i-am plătit degeaba. Ne-a explicat că, în ciuda înăspririi pedepselor pentru corupţie, sunt încă mulţi poliţişti care vânează turişti şi inventează amenzi, în special în Stone Town.

 

Parcare în Stone Town

Predasem deja maşina de câteva zile şi Mohammed ne tot verifica dacă suntem ok. Cu el am organizat şi transferul spre aeroport în ultima zi. Doar că, în banii de transfer, ne-a lăsat maşina lui toată ziua ca să ne mai putem plimba pe insula. Ne-a prins bine ţinând cont că avionul nostru decola aproape de miezul nopţii. Un om de nota 10, pe care, clar, îl recomandăm.

Revenind la drumuri… Nu am regretat nicio secundă că am închiriat maşină. În timpul zilei se circulă decent şi chiar merită să explorezi insula pe cont propriu. Atât doar, să aveţi răbdare şi multă atenţie. Se circulă haotic, nu se semnalizează, indicatoare de circulaţie nu am văzut decât în capitală câteva, trotuare nu există şi pietonii îşi revendică marginile străzilor şi aşa înguste. Ar fi bine însă să nu vă prindă noaptea la volan. La tot ce am înşirat mai devreme, se adaugă lipsa iluminatului stradal, biciclete şi mopede nesemnalizate şi pietoni din care nu zăreşti decât ochii sau dinţii. Se poartă, dar mai rar, câte o lanternă cu lumină chioară după ureche. Am întâlnit şi un biciclist responsabil care mergea cu o lanternă în gură.  O altă zonă de evitat cu maşina este capitala. Haosul în trafic atinge apogeul aici. Nu am scris ca să vă descurajez, doar să ştiţi la ce să vă aşteptaţi. Când ne vom întoarce în Zanzibar, cu siguranţă vom închiria din nou maşină.

***

Peninsula Michamvi

Peninsula Michamvi. Oameni şi locuri care ne-au rămas la suflet

 

Am ales peninsula Michamvi ca primă oprire pe coasta de est. Este o zonă liniştită, aerisită, nu foarte turistică, cu localnici prietenoşi şi peisaje hipnotizante. Primele 7 zile am stat într-un bungalow tradiţional pe spectaculoasa plajă Pingwe. Mnana Beach Bungalows, căci aici ne-am cazat, este un complex de 13 casuţe, cu ieşire directă pe plajă. Locul este foarte plăcut. Amenajat simplu, dar cu mult bun gust. O combinaţie între stilul tradiţional african şi rigoarea germană, căci soţia patronului este nemţoaică. Ne-am simţit tare bine. 

 

Mnana Beach Bungalows, Michamvi Pingwe

Este fascinant să te trezeşti în fiecare dimineaţă în acelaşi loc, dar în peisaje complet diferite. În funcţie de maree. Coasta de est este protejată de o barieră de corali, care împiedică valurile mari să ajungă la mal. Este şi zona cu cea mai mare diferenţă între flux şi reflux. La reflux apa se retrage cu până la 2 kilometri.  Pescarii îşi iau bărcile şi pleacă în larg înainte să scadă nivelul apei. În locul lor apar femeile care se pun pe cules alge, scoici sau alte vietăţi marine de pe fundul mării, dezgolit pentru câteva ore. Un spectacol desavârşit. Sunt însă turişti care evită zona asta a insulei tocmai din cauza mareelor şi merg în nord, acolo unde diferenţa dintre flux şi reflux este mai blândă şi se poate înota toată ziua. E chestie de alegere personală, de aceea e bine să fii informat. Aici pe coasta de est, cam toate hotelurile şi resorturile afişează cu o zi înainte orarul mareelor. Căci, da, nu se păstrează orele de la o zi la alta.  

 

Plaja Pingwe, The Rock

Peninsula Michamvi pare o zonă izolată, dar nu e tocmai aşa. De aici se ajunge în câteva minute cu maşina în Bwejuu, Paje sau Jambiani, unele dintre cele mai populare locuri de pe coasta de est.  Renumita „Laguna albastră„ un loc perfect pentru snorkeling, este la 10 minute distanţă cu barca. Iar restaurantul „The Rock”, una dintre imaginile-simbol ale insulei, se afla la 200 de metri de bungalow-ul nostru. Din poziţia asta am plecat să explorăm insula.

 

Plaja Pingwe

Plajele sunt publice în Zanzibar. Ceea ce înseamnă că sunt accesibile tuturor. Pentru noi, care căutăm să interacţionăm cu localnicii, asta nu reprezenta o problemă. Eram pregătiţi să fim asaltaţi de copii şi de vânzători ambulanţi, ceea ce,  spre surpriza noastră, nu s-a întâmplat. Evident că încercau să te abordeze, dar nu la modul agresiv. Cei mai activi sunt maasaii. Bat plajele în lung şi în lat şi te invită în micile lor magazine cu obiecte tradiţionale.

 

Samuel (Mr Ananas), comunitatea de maasai din Arusha

Nouă ne-a ieşit în cale chiar în prima zi „Mr Ananas”, un maasai dintr-un sat din nordul Tanzaniei, din Arusha. Ne-a cântat, s-a prezentat şi, bineînţeles, ne-a lansat invitaţia să-i vizităm taraba, care era la vreo 50 de metri de cazarea noastră. A doua zi ne-am intersectat iar. Evident că am ajuns să-i vedem produsele şi evident că şi-a încercat norocul cu noi aruncând nişte preţuri nesimţit de mari. N-a avut noroc cu noi, omul meu negociază şi-n somn. De cumpărat, am cumpărat de la el. Din negociere am dat-o în poveşti. Aşa am aflat că era unul dintre maasaii care avusese noroc să meargă la şcoală. Are 8 clase, este cel mai mare dintre cei 8 fraţi şi singurul pentru care familia a avut bani de studii.

 

Samuel (Mr Ananas), comunitatea de maasai din Arusha
Negocieri „la sânge” 😀

Samuel (Mr Ananas), comunitatea de maasai din Arusha
Samuel (Mr Ananas), comunitatea de maasai din Arusha

Am râs de Mr Ananas,  am râs cu Mr Ananas şi am ajuns să ne împrietenim. Numele lui real este Samuel. Ne-am întâlnit aproape zilnic cât am fost cazaţi aici şi din vorbă în vorbă ne-a povestit frânturi din viaţa sa şi din tradiţiile tribului. Am vrut să aflăm cum se împacă cultura Maasai cu vremurile. Povestea cu o aşa pasiune că i-am cerut permisiunea să-l înregistrez. Dacă aveţi răbdare să-l ascultaţi (aici), poveştile sunt fabuloase, iar povestitorul, savuros.

 

Copii din satul Pingwe, peninsula Michamvi

Cine ne-a mai urmărit poveştile din călătorii, ştie deja că obişnuim să luam cu noi mici cadouri pentru copiii din comunităţile în care ajungem, pe care băieţii noştri le oferă celor cu care se împrietenesc.  De data asta, citind experienţele altora şi sfaturile unor străini mutaţi pe insulă, am înţeles că este recomandat să ajuţi şcolile din comunităţi, mai degrabă decât să împarţi direct copiilor. Explicaţiile mi s-au părut de bun simţ: pe de o parte lipsurile sunt atât de multe încât orice donaţie pentru şcoli – rechizite, cărţi, jocuri, echipamente etc  – este binevenită. Pe de altă parte, cum foarte mulţi turişti s-au obişnuit, de milă, să ofere atenţii copiilor de aici, există riscul să se obişnuiască şi să deprindă un comportament nesănătos atunci când cresc. În acest sens, mi s-a părut interesantă recomandarea unei nemţoaice stabilită pe insulă, care sugera ca cei mici să fie angrenaţi în mici activităţi, concursuri, jocuri, iar cadourile să vină ca un fel de recompensă de merit.

 

Şcoala din Michamvi Pingwe
Şcoala din Michamvi Pingwe
Şcoala din Michamvi Pingwe

Într-o dimineaţă mohorâtă ne-am oprit la şcoala din Michamwi, satul în care locuiam. Ne-am dus pur şi simplu şi am bătut la uşă. Aveam o geantă cu diverse rechizite, atât cât am putut să cărăm în geamantanul de cală. Ne-a întâmpinat directorul şcolii. Ne-a mulţumit şi ne-a pus să ne trecem numele într-un caiet cu donaţii. Din tot ce am adus, cel mai tare a părut interesat de cartoanele cu tabla înmulţirii. Din discuţia cu el am dedus că majoritatea donaţiilor sunt pentru cei mici, preşcolari sau din învăţământul primar şi mai puţin pentru elevii mai mari, unde sunt multe lipsuri. Când l-am întrebat, la final, de ce ar mai avea nevoie, mi-a răspuns fără să stea pe gânduri – cărţi în limba engleză pentru bibliotecă. Dar vizitând şcoala am aflat că nu au bani ca să repare acoperişul unor clase în care plouă şi nici pentru cantina pe care ar vrea să o amenajeze în curtea şcolii ca să ofere copiilor o masă caldă. Directorul acestei şcoli ne-a făcut o impresie bună, chiar ni s-a părut un om dedicat.

 

Şcoala din Michamvi Pingwe

Şcoala din Michamvi Pingwe
Şcoala din Michamvi Pingwe
Şcoala din Michamvi Pingwe

Autorităţile din Tanzania încearcă să aducă cât mai mulţi copii la şcoală şi să-i ambiţioneze să urmeze cât mai multe clase. O misiune cu adevărat dificilă în aceste comunităţi dominate de sărăcie extremă. Şcolile din Zanzibar sunt mai mult decât modeste, dar sunt îngrijite. Tare m-au impresionat mesajele motivaţionale despre educaţie şi protejarea mediului care ne-au întâmpinat pe pereţii acestei mici şcoli. Impresionantă şi imaginea elevilor, de la cei mai mici, la cei mari, toţi în uniforme, dar mulţi desculţi. Pentru băieţii noştri a fost o experienţă puternică.

 

***

Blue Lagoon

Blue Lagoon şi tărâmul stelelor de mare

 

Excursiile cu barca sunt cele mai răspândite oferte în Zanzibar. Cele mai multe sunt tururi elaborate care se întind pe jumătate de zi sau o zi întreagă şi costă de la câteva zeci de dolari la peste o sută de dolari de persoană. Noi nu suntem adepţii acestora, cel puţin jumătate din timp e risipit aiurea. Şi oricum nu merită rezervate online, le puteţi găsi la faţa locului la preţuri mai bune. Puteţi de asemenea, să închiriaţi barcă separat ca să mergeţi doar unde vă intersează. O singură excursie am rezervat online despre care voi povesti mai jos. În rest am negociat cu diverşi „căpitani” care ne-au dus fix unde aveam nevoie. Unul dintre aceste locuri a fost Blue Lagoon. Am avut noroc să fie la cel mult 10 minute de plaja Pingwe.

 

Plaja Pingwe
În drum spre Blue Lagoon

O excursie aici costă prin agenţii între 50 şi 70 de dolari de persoană, în funcţie de timpul petrecut şi de alte opriri. Noi am dat 35 dolari toţi 4 pentru un tur de snorkeling privat, fără limită de timp. Pe lângă Blue Lagoon, care merită, într-adevăr, ne-am mai oprit într-o altă lagună aflată spre vârful peninsulei.  Nu i-am reţinut numele, dar noi am botezat-o „tărâmul stelelor de mare”.

 

Peninsula Michamvi Pingwe
Peninsula Michamvi Pingwe

Cred că am stat aici mai mult decât la snorkeling. Am văzut multe stele de mare prin călătoriile noastre, dar niciodată sute de exemplare la un loc. Practic ajunsesem la ele acasă.  Nişte imagini incredibile. Greu ne-am săturat.

 

***

Plaja Pingwe

Unde mănânci în Zanzibar

 

O problemă atunci când iei în calcul o vacanţă pe cont propriu în Zanzibar este costul meselor. S-a dus vestea că mâncarea este foarte scumpă pe insulă. O astfel de informaţie te cam descurajează… Haideţi să vă spun cum stă treaba în Zanzibar, la fel ca în oricare altă destinaţie la modă.  Preţurile sunt umflate în apropierea resorturilor sau a zonelor ultraturistice. În rest, găseşti destule terase sau restaurante unde să mănânci bine, la preţuri decente.

Noi ne ajutăm mult de Tripadvisor si nu-mi amintesc să fi dat greş de multe ori. Dar, da, contează mult să ai cu ce să te deplasezi. Ca un reper, noi, 4 persoane, am plătit în medie între 40 şi 50 de dolari la o masă. Cu menţiunea că suntem mari amatori de peşte şi fructe de mare, iar mesele noastre erau variaţiuni pe această temă.  Găseai însă să mănânci şi mai ieftin, dar şi exagerat de scump.  

La modă pentru turiştii care vin în Zanzibar este restaurantul The Rock, a cărui imagine e ca o carte de vizită pentru această destinaţie. Se fac rezervări cu săptămâni înainte ca să poţi prinde o masă la cârciuma de pe stâncă, iar preţurile sunt pe măsură. O porţie de mâncare costă între 20 şi 30 de dolari. Dacă vrei neapărat să bifezi experienţa poţi încerca să prinzi o masă pentru o cafea sau un vin.

 

The Rock, plaja Pingwe (reflux)

The Rock, plaja Pingwe (flux)

Restaurantul e simpatic poziţionat pe plaja Pingwe. La reflux poţi ajunge pe jos, pe nisip, dar în timpul fluxului ai nevoie de barcă. Noi n-am simţit nevoia să ne dăm peste cap pentru o rezervare aici, poate şi pentru că ni s-a părut supraevaluată, poate şi pentru că avusesem ocazia să ajungem în Jamaica la un bar aflat pe o limbă de nisip la un kilometru în largul mării, o experienţă cu adevărat spectaculoasă… Dar, recunosc, am profitat că era la o aruncătură de băţ de cazarea noastră şi i-am făcut poze din toate unghiurile şi în toate momentele zilei 😀  Iar cu patronii italieni am avut ocazia să vedem împreună finala Campionatului European de Fotbal, căci singurul televizor din zonă era la noi la restaurant. O seară în care s-au strâns laolaltă peste 20 de europeni rezidenţi în acest mic sat african. Toţi cu business-uri în zona de turism, dar implicaţi şi în proiecte sociale pentru comunitatea din Michamwi Pingwe.

 

***

Ţestoasă Aldabra, Prison Island

Merită sau nu Prison Island

 

Din cauza pandemiei am ratat vacanţa planificată în 2020 în Seychelles, pe care băieţii o aşteptau în special ca să se întâlnească cu ţestoasele Aldabra. Evident că, în momentul în care ne-am decis să venim în Zanzibar, am luat în calcul să ajungem pe insula Changuu, cunoscută drept Prison Island, dar şi mai cunoscută pentru ţestoasele gigant care locuiesc aici.

Acum mai bine de 100 de ani autorităţile din Seychelles au trimis în dar 4 exemplare de ţestoase gigant Aldabra, o specie endemică pe insula cu acelaşi nume. S-au acomodat bine pe acest petic de pământ, la peste 1800 de km distanţă de habitatul lor natural. S-au înmulţit, astfel că, 50 de ani mai târziu, erau mai bine de 200 de exemplare. A urmat o perioadă nefastă pentru bietele animale, au început să fie vândute sau folosite ca hrană şi numărul lor a scăzut dramatic. În ultimul moment a devenit specie protejată şi abuzurile, nu ştiu dacă au încetat, dar măcar s-au diminuat. Acum sunt peste 100 de exemplare pe insula Changuu. Decana de vârstă şi vedeta rezervaţiei era acum (iulie 2021) o ţestoasă de 196 de ani. Este singura supravieţuitoare dintre cele 4 exemplare primite cadou acum 100 de ani. Copiii s-au bucurat tare că au putut să le mângâie şi să le hrănească. Eu personal am plecat cu inima strânsă de acolo, nu mi se pare că sunt îngrijite sau că au condiţii satisfăcătoare şi nici nu sunt foarte convinsă că acest loc nu alimentează nişte afaceri subterane. (o părere personală).

 

Prison Island

În afară de ţestoase, pe insula Changuu se mai poate vizita fosta închisoare de sclavi, transformată, în timp, în hotel. Funcţional acum părea să fie doar barul din curtea interioară. Povestea locului este interesantă, păcat că totul e lăsat în paragină.

Prison Island se află la 6 km de Stone Town. Orice agenţie locală de turism oferă excursii aici.  Preţul este în jur de 45 de dolari de persoană, dacă mergi în grup organizat. Noi am închiriat o barcă cu 50 de dolari, sumă în care au fost incluse şi biletele de intrare la ţestoase (4 dolari de persoană). Barcagiul ne-a fost recomandat de Mohammed, omul de la care am închiriat maşina, însă am fi găsit şi dacă mergeam direct în portul din Stone Town.

 

***

Stone Town

 

Stone Town – Oraşul din piatră de coral şi povestea fascinantă a uşilor zanzibareze

 

În mod evident, vizita la Prison Island merită legată de o plimbare prin Stone Town. Măcar o jumătate de zi, dacă nu ţi-ai planificat o cazare aici. Am avut de gând să o luăm la picior de capul nostru prin oraşul vechi şi tare neinspiraţi am fi fost. Nu aveam la dispoziţie timpul necesar ca să-l descoperim singuri şi am fi regretat.  Am acceptat în ultimul moment un ghid care ne-a fost recomandat şi cu care ne-am cufundat preţ de câteva ore in istoria şi cultura acestui loc fabulos, inclus în patrimoniul UNESCO. Omul, plăcut şi extrem de pasionat, a reuşit să-i captiveze şi pe băieţi cu poveştile locului.

După documentarea de acasă, cel mai tare m-a prins povestea uşilor care au scris istorie în Stone Town. Abia aşteptam să le văd şi să le aflu secretele. Şi am găsit în ghidul nostru arab (din păcate nu i-am reţinut numele) un interlocutor excelent.

 

Stone Town
Stone Town

S-au păstrat aproximativ 500 de uși tradiţionale, sculptate în lemn masiv, aici în Zanzibar City, majoritatea în Stone Town. Arta uşilor zanzibareze datează de la sfârşitul secolului 17 şi începutul secolui al 18 lea. Cele mai multe dintre cele care au rezistat au o vechime de peste un secol.  

 

Stone Town

Sunt trei stiluri distincte de arhitectură prin care se deosebesc.  Uşile indiene sau Gurajati sunt lucrate în special în lemn de tec birmanez, au arcade generoase şi sculpturi migăloase. Cele de influenţă arabă au basoreliefuri rectangulare ample, sculptate cu mesaje din Coran. Iar cele mai vechi şi mai modeste sunt porţile stil Swahili.

 

Stone Town

Ce rol important aveau uşile în arhitectura socială din acea perioadă? Suficient să vă spun că era primul element comandat atunci când se construiau locuinţele. Practic, casele se ridicau în jurul acestor uşi. Incontestabil, fiecare în parte este o operă de artă. Nu există două identice. Orice simbol încrustat în lemn îţi dezvăluie câte ceva despre proprietar şi despre familia lui: origini, statut social, meserie, religie, chiar şi pasiuni. 

Sunt câteva simboluri frecvent folosite pe faţadele uşilor:  ​​peștii reprezintă simbolul fertilităţii, florile de lotus semnifică puterea de reproducere, apa reprezintă viaţa, palmierul înseamnă abundență şi tămâia, bogăție. Vița de vie, ananasul, florile sau solzii de pește, indicau profesiile proprietarilor originali, iar floarea rozetă de obicei arăta câte familii locuiesc sau au trăit de-a lungul timpului în interiorul clădirii.

Multe astfel de uşi au dispărut în timp, devenind marfă valoroasă pe piaţa neagră a obiectelor de artă. De când Stone Town a fost inclus în patrimoniul UNESCO, porţile zanzibareze se bucură de protecţie.

Vechi şi pline de mister, deteriorate şi inscripţionate cu graffiti, recondiţionate şi puse în valoare sau exemplare noi care duc tradiţia mai departe – pe toate le întâlniţi dacă vă încumetaţi să pătrundeţi în măruntaiele „Oraşului de piatră”. 

 

Stone Town

Am recunoscut deja că uşile zanzibareze m-au impresionat cel mai tare. Dar Stone Town are mult mai multe experienţe de oferit. O bucurie să mergi la pas şi să le descoperi. Pentru mine a fost la fel de fascinant ca atunci când am explorat Havana. Ce mai poţi vedea în Stone Town, citeşte aici.

 

***

Lipstick fuit

Paradisul condimentelor

 

Pe insula mirodeniilor nu ai cum să ratezi tocmai o astfel de experienţă. Cele mai multe ferme de condimente sunt în apropierea capitalei. Noi am nimerit la Big Body with Tatata Spice Farm din Kizimbani. Pe plantaţia lui Sandu Negru 😀, mai exact. Un localnic bine făcut, extrem de simpatic, care ştia o mulţime de cuvinte şi expresii în limba română, inclusiv glume şi jocuri şugubeţe de cuvinte. De altfel el ne-a fost ghid. A avut şi un ajutor, pe care nu putea să-l prezinte altfel decât… Săndel.

 

Sandu şi Săndel, Big Body with Tatata Spice Farm
Sandu şi Săndel, Big Body with Tatata Spice Farm

Ne-am petrecut mai bine de o oră şi jumătate cu Sandu Negru şi Săndel, am râs copios şi am învăţat o mulţime de lucruri interesante despre diverse mirodenii – pe unele le ştiam sub formă de praf, dar n-avem idee cum arată, despre altele nu ştiam că au atâtea întrebuinţări, au fost şi fructe pe care acolo le-am întâlnit prima oară.

 

Annatto (lipstick fruit)
Annatto (lipstick fruit)

Da, supriza a fost annatto (achiote) sau lipstick fruit. Este un fruct care seamănă cu lychee la exterior, iar în interior are bobiţe ca de rodie. Zdrobite, bobiţele lasă o pastă roşie care, local, este folosită de femei pe post de ruj natural, iar războinicii Masaai o folosesc ca să îşi vopsească părul şi faţa. Ca şi condiment este folosit în toate combinaţiile de masala.

Am povestit despre nucşoara şi cuişoare. Am aflat cum se polenizează manual orhideea de vanilie. Am văzut cum arată planta de ghimbir şi am descoperit că piperul e o plantă agăţătoare. Am învăţat că de la arborele de scorţişoară se folosesc şi frunzele şi rădăcina, nu doar scoarţa. Am confundat Jack Fruit cu Durian – mare greşeală …

Nu vă mai spun că am plecat şi parfumaţi… cu Chanel no 0, aşa cum le place zanzibarezilor să numească esenţa locală făcută din florile de ylang-ylang.

Nu am plătit intrare în fermă, însă am dat câte ceva fiecărui personaj inclus în traseul nostru. Am cumpărat condimente şi diverse consmetice făcute de comunitatea locală. Şi, la final, am fost invitaţi la o degustare de fructe. Per total, o experienţă tare plăcută.

 

***

Red Colobus, Jozani Forest

Jozani Forest. Prima întâlnire cu simpaticele maimuţe Red Colobus

 

Zanzibar este este singurul loc unde poţi întâlni maimuţele Red Colobus. Acum sunt specie protejată şi incluse înr-un program de conservare. A durat ceva timp ca localnicii să le accepte şi să încerce să convieţuiască cu ele. Populaţia de red colobus a fost decimată în trecut, acum 20 de ani erau chiar în pericol de dispariţie. Localnicii omorau maimuţele pentru că le atacau plantaţiile şi le distrugeau recoltele. Ca să detensioneze situaţia şi să evite extincţia speciei autorităţile au creat un program de protejare a animalelor în interiorul unicei rezervaţii naturale de pe insulă. O parte din banii strânşi din taxa de intrare ajunge direct la comunităţile din zonă, ca o compensare a pagubelor.  Acesta a fost motivul pentru care chiar am vrut să plătim intrarea şi să facem un tur prin pădurea Jozani. Vă spun sincer, pe maimuţe le întâlneşti şi în afara rezervaţiei, îţi sar în faţa maşinii sau ţopăie prin copacii de pe marginea drumului.

 

Jozani National Park

Evident, eu recomand să veniţi pe cont propriu. Cu maşina se ajunge foarte uşor, iar taxa de intrare în rezervaţie e undeva la 8 dolari de persoană, pentru varianta scurtă a turului, ce durează aproximativ o oră (cu ghid inclus). Dacă eşti pasionat şi ai timp, poţi opta pentru traseul lung, de 5-6 ore, o incursiune în adâncul pădurii Jozani, timp în care ai vreme să studiezi pe îndelete plantele şi vieţuitoarele dintr-o serie de ecosisteme care se întrepătrund. Este important să ai încălţări adecvate unui traseu prin pădure. Iar pentru turul lung sunt obligatorii cizmele de cauciuc (le primeşti la intrare).

 

Jozani Forest

Pădurea Jozani, cunoscută sub numele de Parcul Național Jozani Chwaka Bay, este singura rezervaţie de pe insulă şi ar putea fi inclusă în curând în patrimoniul UNESCO. Are doar 50 de kilometri pătrați, dar o floră şi o faună atât de diverse şi spectaculoase. Peste 100 de tipuri de arbori, 2 specii de maimuţe, antilope, bush babies, şopârle, zeci de specii de fluturi şi păsări, dar şi o specie de leopard legendară pe aceste meleaguri, despre care locuitorii spun că ar mai exista doar câteva exemplare.

 

Sykes Monkey

Turul începe cu un traseu pe o alee imaginară, prin desişul de arbori tropicali cu înălţimi copleşitoare. Afli că fiecare plantă din pădure are o întrebuinţare în cultura locală. Îţi testezi atenţia distributivă – stai cu ochii pe jos să depăşeşti cu bine obstacolele formate de uriaşele rădăcini care ies din pământ, atent la explicaţiile ghidului, dar cu urechile ciulite şi la sunetele provocate de maimuţele extrem de active la etajele superioare.  Câteva mii de exemplare de red colobus trăiesc în pădurea Jozani, alături de o altă specie de maimuţe, cu gâtul alb – Sykes. Bineînţeles, cel mai aşteptat moment este întâlnirea cu ele. În mod evident ghidul le atrage cumva într-o zonă cu pomi mai puţin înalţi. Ne trezim înconjuraţi de câteva familii cu membri din toate generaţiile. Spre deosebire de alte specii de maimuţe, red colobus sunt mai sociabile, mai puţin hoaţe şi complet dezinteresate de banane sau alte momeli alimentare. Se hrănesc cu diverse frunze, inclusiv de mangrove şi cu fructe verzi. Am avut timp suficient să le studiem în partea a doua a vacanţei noastre când le-am avut vecine de resort. Aici, în pădure, a fost doar o primă şedinţă foto.

 

Pădurea de mangrove

În ultima parte a turului am schimbat complet peisajul. Tot în Parcul Naţional Jozani am descoperit pădurea de mangrove, o barieră cu rol crucial în prevenirea eroziunii de coastă. 3 specii de mangrove complet diferite îşi împletesc rădăcinile în această zonă mlăştinoasă, rezultatul vizual fiind de-a dreptul spectaculos. Accesul se face pe o pasarelă din lemn, ce pătrunde adânc în interiorul pădurii şi permite vizitatorilor să observe de aproape detalii ale acestui ecosistem. 

 

***

Reef & Beach Resort Jambiani

Jambiani Reef & Beach Resort. Relaxare printre maimuţe şi galagos

 

Tocmai maimuţele red colobus au fost unul dintre motivele pentru care am ales să ne cazăm în partea a doua a călătoriei la Jambiani Reef & Beach resort, undeva spre colţul sudic al insulei. Câteva familii de roşcovane trăiesc în mini-pădurea de mangrove din curtea resortului. Complet dezinteresate de turişti, pe alocuri nesimţit de relaxate, le întâlneai peste tot, iar când îşi făceau siesta chiar trebuia să le ocoleşti. Parcă-ţi  venea să le ceri scuze că le tulburi liniştea.

 

Red Colobus, Reef & Beach Resort Jambiani
Red Colobus, Reef & Beach Resort Jambiani
Red Colobus, Reef & Beach Resort Jambiani

Nu am exagerat cu nimic când am spus că nici nu se uită la banane, mango sau alte delicatese cu care le momeau turiştii. Dacă aveau chef stateau de bunăvoie la poze, chiar te lăsau să le mângâi, altfel te ignorau cu graţie.

 

Bush baby (galagos)
Bush baby (galagos)

Cerşetorii resortului erau însă alţii. Cum apunea soarele, micuţii galagos (bush babies) se activau. Îşi făceau apariţia pe alee şi, dacă aveai ceva bun la vedere, se serveau direct din mână. 

 

Reef & beach Resort Jambiani
Reef & Beach Resort Jambiani

În rest hotelul nu era foarte animat. Este un loc excelent de relaxare, cu peisaje spectaculoase în jur. E adevărat că am fost în plină pandemie. Aşa lejer a fost tare bine. Mai ales că băieţii şi-au făcut repede prieteni şi aveau program complet separat de noi.

Resortul funcţionează în pricipal în sistem all inclusive. Nu merită decât dacă vrei să-ţi iei de pe cap grija mâncării pentru câteva zile, aşa ca noi. Predasem maşina şi aveam de gând să lenevim puţin, după turul de forţă pe care îl făcusem. Mâncarea este decentă, dar  nu are nicio legătură cu AI la care vă gândiţi cu toţii. Citisem multe review-uri şi ştiam ce vom găsi. De altfel, mi se pare absolut firesc să se reducă risipa alimentară în general, mai ales în această parte a lumii. Deci pentru noi a fost ok, dar am observat că cei mai mulţi turişti asta reproşează.

Din punct de vedere al cazării, am primit două camere spaţioase, recent renovate, decorate în stil african. Mărturisesc că mi-aş fi dorit bungalourile din primul rând. Nu le-am mai prins, dar am tot tras cu coada ochiului la ele. 

 

Reef & Beach Resort Jambiani

Ca în orice resort există o grămadă de facilităţi şi activităţi, inclusiv animatori şi spectacole tematice în fiecare seară. Nu sunt genul nostru aşa că nu mă pronunţ. Al nostru, al adulţilor… că băieţii nu cred că au ratat vreo activitate sportivă cât am stat acolo. 😀

 

Reef & Beach Resort Jambiani
Reef & Beach Resort Jambiani
Reef & Beach Resort Jambiani
Reef & Beach Resort Jambiani
Reef & Beach Resort Jambiani

Vă povesteam cât de spectaculos e peisajul din zonă.  Peisajele de fapt, căci între flux şi reflux decorul se schimbă radical. La reflux oceanul se retrage mai mult de un kilometru dezvelind micuţele plantaţii de alge ale localnicilor.  Cel mai bun loc de contemplat panorama este, fără dubii, barul de pe ponton.  Aici ne-am făcut de lucru cea mai mare parte a timpului. Şi tot aici ne-am jucat puţin şi cu drona în diverse momente ale zilei. Iată ce a ieşit:

https://www.youtube.com/watch?v=9kylAXhClVw&t=203s

 

***

Festivalul Mwaka Kogwa, Makunduchi, iulie 2021

 

În mijlocul localnicilor la festivalul Mwaka Kogwa, în Makunduchi

 

Oriunde am ajunge prin călătoriile noastre, mă bucur tare dacă nimerim în perioada vreunui eveniment sau festival local. Am trăit nişte experienţe foarte faine, mai ales că noi căutăm tot timpul să interacţionam cu localnicii şi să le descoperim tradiţiile. În Zanzibar s-a nimerit să ajungem chiar la Mwaka Kogwa, unul dintre cele mai vechi si mai importante festivaluri tradiţionale din arhipelag.  Are loc în fiecare an, în luna iulie. Este momentul în care localnicii celebrează trecerea în noul an persan. Tradiţia s-a păstrat cel mai bine în sudul insulei Unguja, în satul Makunduchi (la 10 minute distanţă de cea de-a doua cazare a noastră).

Festivalul Mwaka Kogwa, iulie 2021
Festivalul Mwaka Kogwa, iulie 2021

Mwaka Kogwa înseamnă “sărbatoarea anului”. Durează 4 zile şi cuprinde diverse ritualuri care să aducă noroc în noul an şi să alunge relele din trecut. Momentul cheie este chiar la început. O bătaie generală între bărbaţi, ce simbolizează eliminarea conflictelor din comunitate, aşa încât noul an să înceapă în armonie. Iniţial am crezut că simulează, ulterior am aflat că e chiar pe bune. În trecut foloseau diverse arme. Acum se înarmeză cu „bâte” din tulpini de banan, pentru că sunt mai puţin periculoase. Poliţia şi Crucea Roşie au avut reprezentanţi acolo, dar, cât am stat noi, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Două televiziuni locale au transmis live evenimentul. Vă asigur că nu am fost niciun moment în pericol, chiar dacă unele imagini par înspăimântătoare. Mai multe fotografii şi detalii despre povestea acestei sărbători, AICI.

 

***

Insula Tumbatu

Cum am semnat în caietul de oaspeţi pe Insula Tumbatu

 

Tribul Watumbatu este una dintre cele mai vechi şi mai conservatoare comunităţi din Zanzibar. Membrii tribului locuiesc pe insula Tumbatu, a treia insulă populată din arhipelag. Nu sunt peisajele fermecătoare de pe insula principală, care ne hipnotizează pe toţi. Dar am avut parte de o experienţă 100% autentică. Exact ce am căutat. Dar să o iau cu începutul…

 

Spre insula Tumbatu
Insula Tumbatu
Nefiind zonă turistică, am apelat la un ghid local ca să ajungem aici. A fost singura excursie pe care am rezervat-o de acasă, după o documentare de câteva zile. Am mers cu un ghid privat de la o agenţie locală la care am ajuns prin Afriktrip, o platformă gen booking, cu oferte decente de excursii în diverse destinaţii de pe continentul african. Am plătit 244 de dolari pentru toti 4, aproape jumătate faţă de ofertele altor agenţii. Plata am făcut-o online, iar cu ghidul nostru am ţinut legătura pe whatsapp.

 

 

 

Spre insula Tumbatu

Când am citit că pe insulă eşti primit doar dacă îşi dă acceptul „şeful satului”, adică cel mai în vârstă localnic din comunitate, vă spun sincer, am fost convinsă că este doar o strategie de marketing. Apoi am primit o listă cu câteva indicaţii despre cum trebuie să fim îmbrăcaţi şi cum să ne comportăm odată ajunşi acolo. Ghidul ne-a povestit ulterior că nu doar turiştii trebuie să ceară voie ca să păşească pe insula Tumbatu, ci oricine, inclusiv ceilalţi locuitori ai arhipelagului.

 Deşi se află la 2 kilometri de insula principală, sunt mulţi localnici din Tumbatu care nu şi-au părăsit niciodată satul. Membrii comunităţii Watumbatu sunt percepuţi ca retraşi şi deloc sociabili.

Şi insula în sine, deşi aproape, este izolată printr-o barieră de corali. În timpul refluxului accesul este greoi şi  necesită un ocol considerabil.

Traseul la dus a fost o aventură în sine. Am plecat cu o barcă mică pescărească, iar pe drum ne-a prins o ploaie zdravănă. Ne-am panicat puţin când ne-am trezit ascunşi sub o prelată, în bătaia valurilor. Cam jumătate din zi am petrecut-o între reprize de soare şi nori scuturaţi. Am reuşit totuşi să ne ţinem de drum şi de program.

Locuitorii din Tumbatu trăiesc din pescuit. Sunt recunoscuţi drept cei mai iscusiţi pescari din arhipelag. O ciudăţenie mi s-a părut că ei nu mănâncă peşte, aproape tot ce prind vând în piaţa din Mkokotoni cea mai apropiată de pe insula principală. Mare parte din zi însă o petrec pe mare în bărcuţele lor tradiţionale – dhow – şi cu scule rudimentare. Am oprit şi noi câteva minute lângă barca unui pescar şi l-am privit cum mânuia capcana împletită pe care o scufunda şi o dirija în speranţa unei capturi bogate. Apoi ne-am îndreptat către insulă.

 

Insula Tumbatu
Barca ne-a lăsat la câţiva metri de mal, într-o zonă stâncoasă, complet sălbatică. Primii localnici care ne-au ieşit în cale au fost nişte copii. Unul dintre ei ducea mândru o sfoară pe care erau înşiraţi mai mulţi peşti proaspăt prinşi.

Conform cutumei, orice străin care păşeşte pe insula Tumbatu trebuie să treacă mai întâi pe la cel mai vârstnic membru al comunităţii. Încolo ne-am îndreptat şi noi. Trebuia sa-l salutam si să semnăm în condica de musafiri.

Pe larg despre peripeţiile noastre pe insula Tumbatu, citiţi aici.

***

Mă opresc aici. Am scris mult. Aş mai avea de povestit. Sunt multe locuri unde nu am ajuns deşi am fi vrut. Deci, probabil ne vom întoarce. Dacă ar fi să trag linie, Zanzibar e safe şi merită mai mult decât tururile clasice.

Hakuna Matata!

 

👉 Completăm constant experienţele noastre de călătorie din diverse colţuri ale lumii, AICI 

👉 Imagini video din călătoriile noastre încărcăm periodic pe canalul nostru de YouTube @DailyEscape_stories

 

Călătorii inspirate tuturor!  🌏💚