Te culci în Bruxelles și te trezești în Alpi sau la Veneția. Noua rută feroviară de noapte va fi lansată în februarie 2025 și va traversa Europa de la Marea Nordului la Marea Adriatică. Este anunțată ca rută sezonieră, în perioada vacanțelor școlare, o soluție pentru iubitorii sporturilor de iarnă, pentru city break-uri, dar și pentru cei care vor să ajungă la Carnavalul de la Veneția. Trenul va traversa Belgia, Țările de Jos, Germania, Austria și va avea capăt de linie în Italia. Pe traseu se va opri în Anvers, Rotterdam, Utrecht, Koln, Munchen, Innsbruck, Verona și Veneția.
Primul tren va pleca din Bruxelles pe 5 februarie. Vor fi două trenuri pe săptămână, în lunile februarie și martie. O călătorie Bruxelles-Veneția va dura aproximativ 15 ore. Potrivit reprezentanților companiei, rezervările ar urma să se deschidă în a doua parte a lunii septembrie și tot atunci vor fi anunțate și tarifele.
Ruta este operată de European Sleeper, un operator privat care a introdus din 2023 și traseul de noapte Bruxelles – Amsterdam – Berlin – Praga. Compania pregătește un nou tren de noapte, Amsterdam – Barcelona, un proiect susținut de Comisia Europeană.
Călătoriile feroviare pe timpul nopții au devenit, în ultimii ani, o soluție de transport ce atrage tot mai mulți adepți. Promovate ca o alternativă durabilă pe distanțe lungi la zborurile intracontinentale, trenurile de noapte sunt parte din ambițiosul proiect al UE – Ten-T – rețeaua de transport transeuropean care ar urma să interconecteze toate punctele Europei până la sfârșitul acestui deceniu.
.👉 Mai multe informaţii despre destinaţii şi experienţe de călătorie, AICI
👉 Imagini video cu cele mai spectaculoase experienţe din călătoriile noastre încărcăm periodic pe canalul nostru de YouTube @DailyEscape_stories