Câştigătoare pentru vacanţa de schi de anul acesta a fost Laponia. Laponia finlandeză. Din lista scurtă cu 3 destinaţii de iarnă, copiii au ales-o pe cea extremă. Așa am ajuns în țara cu cei mai fericiți oameni și cu cel mai curat aer. Nu a fost simplu să mă resetez pentru ideea de frig şi să mă documentez/organizez, dar mi-a prins bine, mi-a şi plăcut, în final. Chiar dacă mergeam acasă la Moş Crăciun, nu Moşul a fost în centrul interesului nostru. Am intrat scurt să-l salutăm, dar traseele noastre au încercat să cuprindă cât mai mult din ce are de oferit această parte a lumii, căreia nu-i dădusem prea multă atenţie până acum. Ar fi trebuit să fie “once in a lifetime experience”, dar acum suntem convinşi că ne vom mai întoarce aici. Peisajele, oamenii şi experienţele trăite bat de departe temperaturile uneori complet neprietenoase.

În Laponia am ajuns cu un zbor Ryanair via Bruxelles. Biletele au fost puțin peste 100 de euro de persoană pentru prima săptămână din februarie. Oferte similar erau şi prin Londra.

Am împărţit traseul nostru de 7 zile în 3. Am stat în zone complet diferite: în Rovaniemi ne-am făcut încălzirea, experienţele extreme le-am trăit într-un sat din Parcul Naţional Pyha-Luosto, iar pentru schi şi alte aventuri “icy” ne-am stabilit în Levi, la doi paşi de zona cu cel mai curat aer din lume. Am structurat pe capitole povestea călătorie noastre ca să fie mai ușor de parcurs.
- Informații utile atunci când planifici o călătorie în Laponia
- Cât de sigur e să circuli pe drumurile din Laponia finlandeză
- Acasă la Moș Crăciun, în extrasezon
- Castelul de gheață din Kemi, subțiat de încălzirea globală
- “Gemenele” transfrontaliere Tornio și Haparanda – locul unde Laponia suedeză și cea finlandeză se contopesc
- Experiențe extreme: o noapte într-un iglu din gheață și baie la copcă, la -10 grade
- La ferma cu 80 de câini siberieni. Husky safari, la apus
- La schi în zona cu cel mai curat aer din lume
- Ice karting, o experiență de neratat
- Goana după Aurora Boreală, un vis împlinit
- Topul experiențelor favorite ale băieților
Pentru încălzire, încep cu câteva informaţii-reper despre nordul Finlandei şi despre zona Arctică, în general.
INFORMAŢII UTILE ATUNCI CÂND PLANIFICI O CĂLĂTORIE ÎN LAPONIA
👉 Laponia nu este o ţară, este o regiune ce se întinde pe mai multe țări. Cuprinde zonele nordice ale Finlandei, Suediei, Norvegiei şi Rusiei. Cea mai mare suprafaţă se află deasupra Cercului Polar Arctic
👉 Suprafaţa Laponiei este cât cele ale Belgiei, Olandei şi Elveţiei la un loc
👉 Este o zona puţin populată. Predomină natura arctică şi peisajele sălbatice
👉 Polul Nord nu este în Laponia. Distanța de la Cercul Arctic la Polul Nord este de aproximativ 2600 de km
👉 În Laponia trăieşte populaţia Sami, singura populaţie indigenă din Uniunea Europeană. Comunitatea Sami numără în prezent între 75.000 şi 100.000 de membri (cei mai mulţi, în Norvegia) şi beneficiază de protecţie pentru conservarea culturii şi tradiţiilor proprii. Sunt mai multe dialecte ale limbii Sami, învăţarea nativă a uneia dintre ele reprezintă un criteriu esenţial pentru recunoaşterea apartenenţei
👉 Laponia are steag propriu care, din 1992, este recunoscut la nivel oficial
👉 Vremea oferă un spectacol permanent în Laponia. Între 30 şi 60 de zile pe an sunt aşa numitele nopţi polare, când soarele nu răsare deloc. Iar 73 de zile pe an, sunt nopţi albe sau zile polare, în care soarele este pe cer între 21 şi 24 de ore sau mai mult, continuu. Recordul mondial pentru cea mai lungă perioadă fără noapte a fost stabilit în iulie 2021 în Rovaniemi – 122 de ore în care soarele a strălucit continuu pe cer. Din octombrie până în aprilie spectacolul celest este rezervat Aurorei Boreale. Nu este vizibilă tot timpul şi nici intensitatea ei nu este aceeaşi, de aceea este unul dintre cele mai vânate fenomene naturale
👉 Ursul polar nu trăieşte în Laponia, ci și mai nord, în Oceanul Arctic. În schimb e plin de reni, urşi bruni şi vulpi polare. Populaţia de reni e aproape egală cu numărul locuitorilor
👉 Laponia ocupă o treime din suprafaţa Finlandei. Dar doar 3,6% din populaţie trăieşte în nordul țării
👉 5 aeroporturi sunt in Laponia finlandeză şi cele mai mari parcuri naţionale din ţară
👉 Sunt peste 180.000 de lacuri pe teritoriul finlandez. Inari din Laponia, este municipalitatea cu cele mai multe lacuri din ţară – peste 8000
👉 Conform măsurătorilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în Laponia finlandeză este cel mai curat aer din lume. Mai exact în zona Parcului Naţional Pallas Yllästunturi
👉 Finlanda a fost declarată pentru al șaselea an consecutiv țara cu cei mai fericiți pământeni. Iar fericirea, aici, e molipsitoare. Parol!
CUM SE CIRCULĂ PE DRUMURILE DIN LAPONIA FINLANDEZĂ
Am luat cu oarecare reţinere decizia de a închiria maşină în miezul iernii. O mulţime de întrebări şi temeri am avut, chiar şi eu, copilotul familiei. Dar era singura variantă să reuşim să ne ţinem de traseul stabilit. Distanţele sunt relativ mari, iar transportul în comun nu este o soluţie.

Am citit multe experienţe ale celor care au condus iarna prin Laponia, unele complet panicarde, altele, din contra. Am plecat de la ideea să închiriem 4×4. Până la urmă ne-am convins că nu era atât de necesar. Am rezervat prin Green Motion o Toyota Corolla Cross Hybrid. Pentru 7 zile am plătit 400 de euro şi încă pe atât depozit. Mașina a fost impecabil echipată de iarnă. Nu am avut emoții niciun moment nici pe ger că nu porneşte, nici pe gheaţă sau prin zăpadă că nu ascultă. Iar scaunele și volanul se încălzeau instant, cum pornea motorul – credeți-mă, contează mult când afară sunt -25 de grade sau mai frig. Oricum principalele parcări au sisteme de menținere a motorului cald – prize la care șoferii își pot conecta mașinile atunci când temperaturile o iau razna.

Drumurile au fost ok, atât șoselele principale, cât și cele secundare. Pe traseul nostru am întâlnit doar câteva porțiuni scurte fără semnal, dar nu a fost motiv de panică. Benzinăriile sunt cam rare, așa că e bine să alimentezi din timp. Mai ales că la drum lung nu întâlnești multe mașini – am mers și zeci de km fără să ne intersectăm cu alți șoferi. Benzina costă puțin peste 2 euro.
E bine de știut și că sunt camere radar fixe pe majoritatea drumurilor principale. Oricum viteza legală e mai mult decât suficientă în condiții de iarnă. Noi am folosit waze și s-a descurcat bine inclusiv în pustietate.

Când vă planificați traseul e bine să țineți cont și de orele de lumină. Iarna, ziua este foarte scurtă în acestă zonă. La început de februarie, când am fost noi, soarele a răsărit pe la 9.10 și a apus înainte de 16.00. (în decembrie și ianuarie, ziua e și mai mică). Poziția soarelui este permanent pe la 20-30 de grade fața de orizont, senzația este că stă să apună tot timpul. Iar vremea se schimbă radical pe distanțe mici.
În concluzie, am circulat foarte ok cu mașina și recomand ca variantă celor ce vor să descopere cât mai multe locuri.
ROVANIEMI. ACASĂ LA MOȘ CRĂCIUN, ÎN EXTRASEZON
Rovaniemi este considerat capitala Laponiei. Deși are doar puțin peste 60.000 de locuitori, municipalitatea Rovaniemi se întinde pe mai bine de 8010 km2, motiv pentru care, statistic, figurează drept cel mai mare oraș din Uniunea Europeană, ca suprafață.

Am aterizat pe “aeroportul oficial al Moșului”, la 10.30. Ne-au păcălit cerul senin și razele soarelui. Ne-am revenit însă rapid când am dat cu nasul de cele -15 grade. Am preluat mașina relativ repede. Era mult prea devreme să mergem la hotel, puteam face check-in-ul după 14.00. Așa că am căutat un loc ok unde să mâncăm și apoi ne-am îndreptat spre Santa Claus Village. Cum am mai spus, nu Moșul a fost scopul călătoriei noastre, baieții sunt deja mari. Dar nu ai cum să ajungi în Laponia fără să-i faci o vizită și fără să experimentezi acest loc magic, la care visează copiii din lumea întreagă.
Legenda spune că Moș Crăciun s-ar fi născut undeva în Korvatunturi, o regiune sălbatică aproape de granița cu Rusia, însă locul exact este ținut secret. Din 1985 Moșul are birou în Rovaniemi, iar din 2010 capitala Laponiei a primit statutul de oraș natal al lui Moș Crăciun, căpătând o simbolistică aparte pentru întreaga Planetă.

Satul Moșului se află la 8 km de Rovaniemi și este deschis pe tot parcursul anului. Cu o lună înainte de Crăciun, când se inaugurează oficial sezonul sărbătorilor, locul se umple cu turiști din întreaga lume dornici să trăiască magia Crăciunului chiar la el acasă. Cererea este extrem de mare. Din Marea Britanie, de exemplu, se organizează inclusiv excursii de o zi pentru familiile cu copii care își doresc doar să-l întâlnească pe Moșul, să-i confirme că au fost cuminți și să-i înmâneze personal scrisoarea.

O industrie uriașă s-a format în jurul lui Moș Crăciun, aici, în Rovaniemi, iar în preajma sărbătorilor capătă accente isterice: apar mulți “Moși” ca să facă față cererii, se formează cozi uriașe la toate atracțiile, pachetele cu diverse tururi se vând ca pâinea caldă, indiferent de preț. În perioada dinaintea plecării noastre, am urmărit cu interes multe grupuri pe FB cu turiști care și-au împărtășit experiențele sau care căutau răspunsuri la diverse întrebări – una dintre temele recurente era aspectul Moșului din locul x sau y. De la distanță, pare amuzant… Amuzant a fost și că noi am întâlnit același Moș pe care copiii îl urmăreau live de pe laptop în fiecare an înainte de Crăciun. Și cât sunt ei de găligani acum, tot au tresărit când Moșul le-a zis să se apropie și i-a întrebat de unde vin. 😊

Două ore am alocat Satului lui Moș Crăciun. Nu erau mulți turiști la început de februarie. Biroul Moșului este chiar lângă parcare. Băieții au vrut inițial doar să-l vadă. Dar cum eram singurii turiști în acel moment și Moșul a fost curios să afle de unde suntem, uite cum ne-am așezat până la urmă și la clasica fotografie. Nu există nicio taxă de intrare. Dar nu ai voie să faci poze sau să filmezi în interior. Se fac doar fotografii oficiale, care costă între 30 și 50 de euro bucata, în funcție de dimensiunea dorită. Tot de aici am primit și un certificat care atestă că am pășit peste Cercul Polar Arctic ce trece fix prin Santa Claus Village. 5 euro parcă a costat.


Rovaniemi este considerat poarta de intrare în regiunea Arctică, o zonă unde stresul și graba dispar – așa zic localnicii. Cercul Polar Arctic, una dintre cele 5 paralele principale ale Pământului, marchează limita de sud a zonei Arctice, zonă în care, cel puțin o zi pe an, soarele nu răsare sau nu apune. Este vorba de așa numitele nopți polare, cunoscute drept Kaamos, în timpul iernii sau de soarele de la miezul nopții în perioada solstițiului de vară.

E distracție mare în zona marcată a Cercului Arctic din SCV. E o permanentă competiție de creativitate în rândul turiștilor pentru cele mai expresive și ingenioase fotografii sau filmări. Se poate trece Cercul Arctic și cu snowmobilul, cu sania trasă de huskies sau de reni. S-a inventat chiar și o activitate aici – o ceremonie de trecere în zona Actică cu incantații și legende, în jurul unui foc tradițional. Totul este posibil. În funcție de imaginația și buzunarul fiecăruia.
Cea mai simpatică zonă din Santa Claus Village mi s-a părut oficiul poștal al lui Moș Crăciun. Din 1985, de la înființare, Moșul a primit aici peste 18 milioane de scrisori de la copii din aproape 200 de țări. Băieții au studiat minute bune vitrina cu scrisori selectate pe țări. Habar n-am dacă le-au căutat cu privirea și pe ale lor 😊… Apoi ne-am distrat trimițând vederi acasă. Oficiul poștal este unul real, operat de Posti – serviciul poștal național al Finlandei. Fiecare scrisoare/vedere trimisă de aici primește o ștampilă poștală unică. Un timbru costă în jur de 1 euro indiferent de destinație. Și este chiar o amintire frumoasă.

O mulțime de tururi și activități ai la dispoziție în Santa Claus Village. Totul aici este foarte comercial. Noi n-am mai zăbovit pentru altceva. I-am salutat pe Rudolf și pe frații lui. Pe băieți nu i-a interest plimbarea cu sania trasă de reni, așa că ne-am lipit de un foc cât să ne dezmorțim puțin și am plecat înapoi în Rovaniemi.

Pentru primele 2 nopți de cazare am ales Santasport Resort, la 2 minute de centrul orașului. Nu este cel mai autentic hotel, dar are prețuri corecte și o mulțime de facilități/ activități (piscina, saună, spa, bowling, parc de joacă interior, sala de gimnastică, inchirieri echipamente etc). Timp să ai pentru ele. Pentru o familie cu copii, a fost chiar o alegere inspirată. Noi am rezervat un mini apartament cu bucatărie complet utilată, inclusiv cu uscator de haine foarte util după o zi de schi. Micul dejun a fost foarte ok.
Prin Rovaniemi ne-am fâțăit prea puțin. Suficient cât să mă fascineze contrastul mijloacelor de transport folosite de localnici: la -15, -20 de grade, străzile erau pline de oameni pe bicicletă sau pe schiuri, într-un firesc frapant pentru niște șopârle tropicale, așa ca noi.

N-am avut timp să vizităm tot ce am fi vrut. Dar la Arktikum nu am renunțat. Am bănuit că o să le placă băieților. Chiar au fost fascinați și au învățat o mulțime de lucruri noi.

Arktikum include Centru Arctic al Universității din Laponia și Muzeul regional al Laponiei unde sunt prezentate și explicate înr-un mod interactiv și atractiv natura, cultura și istoria Arcticii. Afli de aici cum este viața în cele mai nordice regiuni ale lumii, cum s-au adaptat oamenii, flora și fauna din Arctica la condițiile meteorologice severe și la diferențele uriașe de lumină între anotimpuri. Am găsit aici toate explicațiile științifice ale fenomenelor “nordului”, dar și detalii despre provocările majore cauzate de schimbările climatice și de globalizare, într-una dintre cele mai vulnerabile regiuni ale Planetei.

Cele trei ore pe care le-am avut la dispoziție au trecut foarte repede. Vă încurajez să vă faceți timp să veniți aici. Biletul de intrare costă 18 euro pentru adulți și 5 euro pentru copiii între 7 și 15 ani. Familiile cu doi copii, plătesc 40 de euro.
Am revenit la Arktikum seara. Pe lacul din fața muzeului este cel mi bun loc din oraș unde poate fi văzută Aurora Boreală, În nopțile în care este o șansă cât de mică să fie vizibilă, lacul se umple de vânători de lumini polare – amatori sau profesioniști. În cea de-a doua seară, ne-am alăturat și noi grupurilor care făceau incantații să se spargă norii. Am stat până am degerat. N-am avut noroc, dar nu ne-am pierdut speranța.
CASTELUL DE GHEAȚĂ DIN KEMI, SUBȚIAT DE ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ
A doua zi am plecat spre Kemi, un orașel mic situat în Golful Botnic, în sudul Laponiei finlandeze. Aproape 120 de km am avut de mers din Rovaniemi. Când am pus pe traseul acest loc am sperat că o să avem timp de o plimbare cu Sampo, renumitul spărgător de gheață ce plimbă turiștii prin Golful Botnic – cel mai nordic braț al Mării Baltice. Salinitatea apei mării este foarte mică aici. Așa se explică de ce marea îngheață pe suprafețe întinse în timpul iernii – un fenomen rar și extrem de spectaculos.

Icebreaker-ul Sampo este vedeta zonei. Vasul, pe vremuri parte din flota națională a Finlandei, pensionat de ani buni, atrage turiști din toate colțurile lumii. Și nouă tare ne-ar fi plăcut să urcăm la bordul acestui muzeu – spun muzeu pentru că interiorul are piesele originale din 1960. Din păcate n-am reușit. Ar fi trebuit să înnoptăm aici, deoarece Sampo pornește devreme pe traseu, iar turul de după amiază era prea târziu pentru noi. În jur de 200 – 270 de euro de persoană costă o croazieră de 3,5 ore și cu o repriză de “ice floating”.

Ne-am mulțumit cu o plimbare scurtă pe marea înghețată. Chiar scurtă, pentru că s-a nimerit să fie ziua cu -25 de grade. Peisajul însă era minunat și ne-a făcut un pic mai rezistenți la ger. Apoi am pornit spre castelul de gheață. Citisem că la Kemi este cel mai mare castel de gheață din lume și mă așteptam la ceva impresionant. Am avut însă o dezamăgire. De fapt, am simțit “la cald” efectele încălzirii globale. Ne-au explicat localnicii că temperaturile blânde din această iarnă și stratul considerabil redus de zăpadă au făcut imposibilă ridicarea unei construcții similare celor din anii precedenți.

Castelul care ne-a întâmpinat pe noi era un labirint din gheață cu ziduri exterioare, un mini teren de curling și o pistă de snow tubing. Alături, SnowExperience365 este un spațiu deschis tot timpul anului – interesant, dar mic. Are câteva sculpturi din gheață (a căror temă se schimbă periodic), un loc de joacă pentru copii și un bar cu mese și scaune din gheață (care era închis când am fost noi). 90.000 de kg de gheață au fost folosite pentru amenajarea interiorului. Temperatura în hală este de -5 grade. Intrare la Snowexperience365 costă 10 euro pentru adulți și 5 euro pentru copii.

Sunt și spații de cazare aici, atât camere clasice, cât și bungalow-uri din sticlă chiar pe malul mării. Așa cum am scris mai sus, recomand o noapte de cazare aici pentru cei care își doresc croaziera cu Sampo.
N-a fost tocmai cum ne-am așteptat la Kemi. După prânz, ne-am continuat drumul spre Tornio, orașul aflat la granița cu Suedia.

“GEMENELE” TRANSFRONTALIERE TORNIO ȘI HAPARANDA – LOCUL UNDE LAPONIA SUEDEZĂ ȘI CEA FINLANDEZĂ SE CONTOPESC

Sunt mai puțin de 30 de km între Kemi și Tornio. Tornio este cea mai veche așezare din regiune. Fondată oficial în peninsula Suensaari, a primit statutul de oraș în 1621, fiind, la acea vreme, cel mai nordic oraș din lume și centrul comercial al Laponiei. Numele îi vine de la râul care îl traversează. Râul Tornio formează de altfel granița dintre Suedia și Finlanda pe jumătate din lungimea sa.

Că a venit vorba de graniță. Teoretic, aici este principalul punct de frontieră între cele două țări. În realitate, este o situație unică în care granițele s-au contopit, iar râul unește, nu desparte două orașe din două țări distincte. Tornio (Finlanda) și Haparanda (Suedia) sunt numite orașe gemene (siameze aș spune eu). Este mai mult decât o înfrățire transfrontalieră. Se promovează împreună, au construit o zonă centrală comună, au plăcute bilingve și mai multe servicii municipale comune, inclusiv transportul public. Orașele împart, de asemenea, un teren de golf, situat chiar lângă graniță. Iar magazinul IKEA din Haparanda are informații în ambele limbi și prețurile atât în euro cât și în coroane suedeze. Zona TornioHaparanda este locul unde peste 30.000 de mii de finlandezi și suedezi își construiesc un drum împreună, locul în care conviețuiesc limbi și culturi distincte, un loc cu un trecut comun și cu planuri îndrăznețe de viitor.


A fost o vreme când întreaga regiune a fost sub stăpânire suedeză. În 1809, Finlanda a fost câștigată de ruși, iar granița a fost stabilită de-a lungul râului Tornio. Cele două orașe aflate de-o parte și de cealaltă a frontierei s-au dezvoltat diferit, însă nu și-au pierdut niciodată unitatea culturală.
De aproape 30 de ani cele două comunități și-au unit forțele și au reușit câteva proiecte foarte interesante – un centru turistic comun, renovarea și actualizarea Muzeului Văii Tornio, Piața Victoria – un spațiu comun de recreere, ce poartă numele Prințesei moștenitoare a Suediei, care, de altfel l-a și inaugurat și o școală primară unde copiii de pe ambele părți ale graniței învață împreună cu profesori bilingvi în spiritul păstrării și trasmiterii următoarelor generații zestrea comună. În zona HaparandaTornio se vorbesc 3 limbi – alături de finlandeză și suedeză, localnicii folosesc și Meänkieli, un dialect vechi finlandez care a primit statul de limbă a minorităților în Suedia.

În mod simbolic, de câțiva ani granița dintre cele două țări este o bancă în formă de inimă. Pe locul din stânga ești în Finlanda, iar dacă stai pe cel din dreapta, te afli în Suedia. Un mesaj atât de simplu și puternic. Recunosc, aceasta imagine m-a convins să batem drumul până aici. Și chiar nu regret.
Cel mai interesant mi s-a părut faptul că cele două orașe gemene au fusuri orare diferite – Finlanda este cu o oră în plus față de Suedia – ce senzație să faci un pas de… o oră sau să te poți întoarce în timp când vrei, cu doar câțiva pași 😊. Îmi imaginez câte confuzii și încurcături a provocat fusul orar, dacă în stația de autobuz sunt ceasuri cu ora pentru ambele țări.
Noi am parcat pe partea finlandeză și ne-am fâțâit puțin prin zona centrală comună, am trecut dintr-o țară în alta de câteva ori, ne-am plimbat printr-un mall finlandez și am mâncat în Suedia…
Acum totul era alb și înghețat, dar am înțeles că pe timpul verii sunt o mulțime de activități de-o parte și de cealaltă a râului Tornio. A fost o experiență scurtă, dar foarte interesantă.
O NOAPTE ÎNTR-UN IGLU DIN GHEAȚĂ ȘI BAIE LA COPCĂ LA – 10 GRADE
Ne-am întors în Rovaniemi unde aveam și cea de-a doua noapte de cazare. Am fugărit puțin Aurora Boreală, tot fără succes. A doua zi ne-am făcut bagajele și am pornit spre nord. După primele două zile de acomodare cu temperaturile și peisajele arctice, urma o experiență laponă autentică. Ne aștepta o noapte într-un iglu din gheață, o repriză de saună tradițională finlandeză și, pentru cei mai curajoși dintre noi, o baie la copcă. A fost unul dintre cele mai așteptate momente ale călătoriei noastre.

Trebuia să ajungem într-un sat din Parcul Național Pyha-Luosto, la două ore și jumătate distanță de Rovaniemi. Drumul până la Lucky Ranch a fost de poveste. Tot ca-ntr-o poveste ne-am simțit și în următoarele aproape 24 de ore. N-am crezut că voi spune asta, dar… chiar a fost o experiență fabuloasă.
Cum e să dormi la -8 grade și ce senzație ai când te scufunzi în apă de 1 grad? Am povestit pe larg aici
Iar aici puteți vedea filmulețul – rezumat al timpului petrecut în Parcul Național Pyha-Luosto
FERMA CU 80 DE CÂINI SIBERIENI. HUSKY SAFARI LA APUS
A patra zi – prima fără un nor pe cer – am pornit și mai spre nord, spre următoarea aventură.

O tură cu sania trasă de husky siberieni este o experiență de neratat în Laponia. Am petrecut mult timp căutând cea mai bună variantă pentru noi din zecile de oferte pe care le-am găsit la o simplă căutare. Poți opta de la trasee cu lungimi începând de la 1 km până la expediții de câteva zile.
Am ales Tundra Huskies, o fermă cu 80 de câini siberieni, afacere de familie, aflată la 12 kilometri de Levi, cea de-a treia noastră oprire. Ni s-a potrivit și ca dată și a întrunit și cerințele băieților – să fie “mushers” adică să-și conducă singuri sania și să aibă timp să drăgălească câinii. Iar pentru mine a fost important să nu fie grupuri mari de turiști în flux continuu și să putem savura pe îndelete experiența.

Am optat pentru traseul de 5 km, dar, sincer, ar fi intrat si unul dublu. Ni s-a făcut instructajul, ne-am împrietenit cu dulăii care erau mai nerăbdători ca noi să plece pe traseu și am pornit în aventură. Băieții au fost deschizători de drum, în prima sanie – și-au schimbat locurile pe traseu ca să conducă amândoi – S-au descurcat de minune, parcă făceau asta de-o viață. Au și primit felicitări la finalul cursei. Traseu a șerpuit puțin prin pădure, apoi a traversat un lac înghețat. Soarele se pregătea de culcare, răspândind o lumină difuză peste marea de alb. Genială imagine!

La finalul traseului am socializat câteva zeci de minute cu cățeii, le-am aflat numele, poreclele, năzbâtiile și am ascultat povești despre personalitatea fiecărui patruped din echipa Tundra. Cosmos, Sipe, Özsi, Grimina, Fanta, Fury, Aatos, Kaia, Kerttu, Cherokee, Flake, Fox , Hypno sunt doar câteva dintre vedetele fermei. Despre câinii husky știam că sunt foarte energici și prietenoși. Atât de prietenoși încât aici la ferma cu 80 de husky siberieni au și doi ciobanești germani care să-i păzească.

Am primit bonus o întâlnire cu cei doi reni ai fermei, Kipina si Liekki, foarte prietenoși și pofticioși. I-am prins în plin sezon de schimbat coarne, prilej să aflăm câteva lucruri interesante despre acest proces anual.

Între activități, ne-am dezghetat într-o kota (cort tradițional lapon), am fript cârnați la focul din mijlocul încăperii și am băut suc cald din fructe de pădure.

Foarte plăcută și autentică după amiaza petrecută aici. Și foarte interesant să vezi cu câtă pasiune și calm se ocupau cei trei membri ai familiei de câini și turiști deopotrivă, toți nerăbdători să plece pe traseu cât mai repede.
LEVI. LA SCHI ÎN ZONA CU CEL MAI CURAT AER DIN LUME
Pentru ultimele patru zile ne-am stabilit tabăra de bază în Levi. Una dintre cele mai cunoscute stațiuni de schi din Laponia finlandeză. Băieții abia așteptau să ajungă pe pârtie, iar eu îmi pusesem toată speranța în acest loc pentru marea întâlnire cu Aurora Boreală.
Din Rovaniemi ajungi în Levi în două ore. Cei care vor să vină direct aici, pot ateriza pe aeroportul din Kittila, aflat la 15 minute distanță.
Levi este o stațiune mică, dar extrem de vie, de activă. Permanent au loc aici evenimente ori concursuri sportive, inclusiv de talie mondială. Cu o săptămână înainte să ajungem, fusese o competiție de hockey, iar cât am stat noi a fost o etapă dintr-un concurs international de schi.

Sunt multe locuri de cazare în stațiune sau primprejur, unele desprinse parcă din basme, altele cu multe stele. De data asta, am ales pragmatic: o cabană din lanțul Levin Alppitalot, aflată fix la baza pârtiilor din nord, la câțiva metri de Zero Point. Foarte mulțumiți am fost cu toții, dar mai ales băieții care plecau direct în clăpari/booti și din doi pași erau în telescaun. Apartamentul nostru avea două dormitoare, living cu șemineu (si lemne la discreție), saună, uscător de haine și o bucătărie super utilată. Locul de parcare asigurat chiar în fața terasei, iar zona de restaurante și magazinele – la câțiva pași de noi. Fix ce ne trebuia.

Cele peste 40 de pârtii din Levi depășesc 200 de km și sunt deservite de 26 de instalații.

Am închiriat tot echipamentul de schi/ snowboard, inclusiv căștile. Se pot rezerva online, e și indicat în plin sezon. Pentru două echipamente de schi și unul de snowboard, pentru 3 zile, am plătit aproximativ 260 de euro. Skipass ul pentru 3 zile costă 130 de euro de persoană (peste 11 ani). Biletul pentru autobuzul care face legătura între pârtiile din zona de nord și cele din sud costă 3 euro pe zi de persoană. Stațiunea are o pagină online actualizată zilnic, de unde poți afla permanent care este starea pârtiilor, ce instalații funcționează și cum este vremea.

Am prins statiunea plină, dar nu era absolut deloc aglomerată. Nu se formau cozi nicăieri… poate doar seara la restaurante.

Au fost 3 zile în care drumul meu s-a despărțit de cel al băieților. Ne mai dădeam întâlnire la un ceai cald sau la masă. Nu, nu m-am plictisit deloc. Levi nu este doar despre schi. Sunt diverse parcuri tematice, peste 700 de lacuri, aproximativ 12.000 de reni, 900 de km de trasee de snowmobil, 60 de km de trasee de hiking și ciclism, dintre care 20 de km accesibili și iarna. Aceste trasee de iarnă sunt bine marcate și întreținute. Și ce peisaje întâlnești pe drum!

Într-una din zile am urcat pe unul dintre vârfurile împădurite ale dealurilor, paralel cu pârtiile nordice, ca să admir și să fotografiez formele bizare ale brazilor cocoșați de stratul de zăpadă înghețată. Nu erau mai puțin de -10 grade, dar vântul mai scădea câteva grade la temperatura resimțită. Aș putea spune că am avut noroc cu vremea, minima istorică din această zonă a fost de – 51.5 grade. Brrrrrr! Peisajele, dar cu siguranță și aerul nu ne-au lăsat să cedăm în fața frigului. Ne aflam la vreo 40 de km de Parcul Național Pallas-Yllastunturi , locul unde, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, a fost măsurat cel mai curat aer din lume.

Într-o altă zi am ales traseul către Samiland, expoziția despre istoria si cultura populatiei Sami, singura populație indigenă recunoscută pe teritoriul Uniunii Europene. Expoziția este parte dintr-un program UNESCO. Nu e mare, dar oferă o imagine detaliată despre trecutul și prezentul populațiilor băștinașe din Laponia. Sunt informații despre stilul lor de viață, despre credință, cultură, despre caracteristicile fiecărui subgrup etnic al populației Sami, despre etapa violentă a asimilării forțate care a dus la pierderea identității lor. Acum mai sunt până într-o sută de mii de membri ai comunității Sami în zona arctică a Rusiei, Finlandei, Norvegiei si Suediei. 9 dialecte Sami au fost identificate în prezent, dar sunt din ce în ce mai puțini cei care mai vorbesc această limbă. Tocmai de aceea, se fac eforturi pentru conservarea culturii, tradiției și a limbii Sami. Sunt școli, aici în nordul Finlandei, care au introdus cursuri de studierea a limbii și a culturii Sami.
Partea exterioară a expoziției SAMILAND era sub nămeți. Abia se distingeau tipurile de locuințe tradiționale. În schimb, renii, omniprezenți în viața băștinașilor Sami din cele mai vechi timpuri, s-au bucurat nespus să mă vadă. Mai ales că venisem pregătită cu delicatese. Cumpărasem de la recepție o pungă cu diverse tipuri de mușchi și licheni care ne-a apropiat din prima clipă 😊. Cum am fost singură cu ei minute bune, ne-am întins la drăgăleală și la poze… până când a apărut o altă pungă cu mușchi la orizont.
Sunt o mulțime de alte locuri și activități interesante în Levi, pe care le aveam pe listă, dar la care nu am apucat să ajungem. Mai puțin la ice karting… pentru care ne-am dat peste cap să-i facem loc…
ICE KARTING. O EXPERIENȚĂ DE NERATAT
În ultima zi, băieții au cedat pauza de masă pentru o tură de karting pe gheață. Au sacrificat prânzul, ca să mai aibă timp și de o ultimă repriză de schi pe nocturnă. Zona de karting se află la 10 minute de centru. Sunt tronsoane prestabilite, cu număr limitat de locuri și rezervarea se face online, din timp. Mai ales că se acceptă și rezervări private pentru grupuri. Era cât pe ce să ratăm… cred că am apucat ultimele bilete. Biletul costă 75 de euro de persoană. Singura restricție pentru acces este înălțimea – cea minimă admisă este 140 cm. Se face instructajul și primești echipament complet. Marc (13 ani) a fost cel mai fericit că s-a putut da cot la cot cu adulții – a suferit tare astă vară la circuitul Yas Marina din Abu Dhabi pentru că nu a avut voie decât pe pista de copii.

Așadar, băieții s-au echipat și au participat la instructaj. Noi ne-am așezat în jurul focului, la punctul de observație de lângă pistă. Sunt 8 karturi simultan pe pista înghețată și doi supraveghetori care îi ajută pe cei care se înfig în mormanele de zăpadă de pe margine. Două grupuri de câte 8 participanți intră alternativ în reprize de 15 minute.
Între reprize se face dezmorțirea la foc, cu suc cald din fructe de pădure. Ai noștri au fost singurii copii din serie și s-au întrecut parcă era o competiție pe viață și pe moarte… Doamne, cât s-au mai distrat! Se vede chiar aici 👇
GOANA DUPĂ AURORA BOREALĂ, UN VIS ÎMPLINIT

Am lăsat la final subiectul cel mai drag mie. Să văd Aurora Boreală a fost cea mai mare dorință a mea când am ales această destinație. Și ce experiență intensă a fost, chiar dacă nu am avut nici cunoștințele și aparatura necesare să o imortalizez într-un mod profesionist și nici disponibilitatea de a o urmări zeci de kilometri. Am oscilat mult dacă să rezervăm una dintre sutele de oferte de grup ale vânătorilor de lumini polare sau să ne încercăm norocul pe cont propriu. Ideea e că nimeni nu-ți garantează cu săptămâni sau luni înainte că vei fi martorul acestui fenomen, fix în cele câteva ore atât cât durează cele mai multe tururi organizate. Și asta, oricât de experimentat ar fi “vânătorul” de aurore care aproape te-a convins cu fotografiile sale. De altfel, cele mai multe companii completează turul cu cel puțin încă o activitate noctură ca să nu-și dezamăgească complet clienții. După ce m-am documentat puțin, am decis să ne încercăm norocul pe cont propriu. Au fost și momente cu nervi, dar și cu mult fun. Am învățat din greșeli. Am trăit intens fiecare clipă. Chiar a meritat!

Despre goana contra cronometru pentru a surprinde dansul luminilor polare am marfă să scriu o grămadă. Încerc să comprim informațiile esențiale. Am plecat de acasă cu 2 aplicații de alertă pentru auroră. După primele două zile aveam deja 5, care bâzâiau și se actualizau în timp real. Nu vă imaginați de câte ori am sărit în haine și am plecat pe urmele ei… De fapt, e principala activitate de noapte pe aici. Ca să fie vizibilă, trebuie să fie îndeplinite simultan mai multe condiții. În primul rând, nivelul indicelui KP – cel ce măsoară intensitatea furtunilor solare – să fie peste 2 (cu cât e mai mare, cu atât cresc șansele pentru o aurora turbată și cu mai multe nuanțe). Se poate estima intensitatea luminilor polare cu câteva zile înainte, fenomenul nu este vizibil imediat, ci la câteva zile din momentul producerii erupțiilor solare. De asemenea, este important ca cerul să fie senin și să te afli într-o zonă întunecată, cu cât mai puțină poluare luminoasă. Vremea este atât de schimbătoare aici, iar viteza norilor poate modifica radical vizibilitatea în doar câteva minute. Cea mai bună perioadă de observarea a aurorei este între orele 19.00 și 2.00. Am avut două șanse mici pe care le-am ratat în primele două nopți din Rovaniemi. Dar mi-au dat încredere previziunile privind indicele KP de pe aplicațiile instalate. Și chiar s-au adeverit.

În cea de-a doua seară petrecută la Levi, s-au întrunit primele două condiții. Au început să curgă alertele și odată cu ele grupuri compacte de turiști echipați au animat drumul spre unul dintre cele mai bune puncte de observație din Levi – lacul Immeljarvi. Cerul nu a fost complet senin, dar aurora a fost vizibilă și spectaculoasă. Chiar cu nuanțe intense de roz, în unele momente. Este important să spun că ochiul nu percepe culorile atât de intens precum sunt redate de lentilele aparatelor foto. Am rezistat câteva ore. Am stat până când am început să tremurăm necontrolat. Și următoarele două nopți Aurora a fost vizibilă în Levi, nu așa de intens, dar suficient cât să ne bucure ochii.
Aici, în Levi, Aurora apare în medie 111 zile pe an, între lunile septembrie și martie. Sezonul acesta a fost unul foarte activ și a generat o mulțime de albume online cu imagini fabuloase.
TOP EXPERIENȚELE FAVORITE ALE BĂIEȚILOR
La final, exercitiul pe care m-am obișnuit să-l fac cu copiii. Ce le-a plăcut cel mai mult și de ce:
Dupa aceste 7 zile petrecut în Laponia nu mai suntem atât de siguri că a fost o vacanță “once in a lifetime”. Ne-am documentat deja despre companiile care aterizeaza pe aeroportul din Kittila, ca să ne continuăm explorarea și mai în nord. Luam în calcul să revenim aici și vara.
👉 Completăm constant experienţele noastre de călătorie din diverse colţuri ale lumii, AICI
👉 Imagini video cu cele mai spectaculoase experienţe din călătoriile noastre încărcăm periodic pe canalul nostru de YouTube @DailyEscape_stories
Călătorii inspirate tuturor! 🌏💚