VIETNAM | Reguli stricte pe “Strada trenului” din Hanoi, odată cu redeschiderea unor cafenele

“Strada trenului” din Hanoi s­-a animat din nou. Unele cafenele de pe faimoasa stradă au primit oficial aprobarea să se redeschidă, asumându-și să respecte regulile stricte de siguranță feroviară, atât ele ca afaceri cât și turiștii care le trec pragul. Mesele și decorurile cafenelelor nu trebuie să blocheze șina de tren și trebuie poziționate păstrând distanța minimă de siguranță, iar vizitatorii sunt obligați să accepte reglementările pentru prevenirea accidentelor, adică să intre în zona de adăpost imediat ce sunt informați că se apropie trenul.

 

Vietnam
Pho Duong Tau, Hanoi, Vietnam | Sursă foto: www.nomadicnotes.com

Măsuri au fost și în trecut însă nu erau respectate, iar valul de turiști era tot mai greu de controlat. În 2022, accesul pe Strada trenului a fost restricționat din motive de securitate, iar cafenelelor din zonele Phung Hung și Cua Nam li s-au suspendat temporar autorizațiile de funcționare. O consecință a numărului tot mai mare de incidente de obstrucționare a trenului, cel mai grav ducând la rănirea unui turist. Au fost montate bariere cu semnul interzis și în zonă au fost puși paznici, însă activitatea unor localuri a continuat clandestin. Autoritățile au schimbat strategia după ce au realizat că zona este un magnet pentru turiști și o mană cerească pentru rezidenți.

 

Vietnam
Pho Duong Tau, Hanoi, Vietnam | Sursa foto: www.nomadicnotes.com

Strada trenului este unul dintre cele mai cunoscute locuri din Hanoi, parte din istoria și farmecul capitalei vietnameze. Se întinde între gara Long Bien și gara centrală și străbate mai multe zone rezidențiale din orașul vechi, segmentul care atrage cei mai mulți vizitatori fiind cel din zona Phung Hung. Călători din toată lumea vin aici pentru spectaculoasele fotografii pe calea ferată, pe care trenurile se strecoară la foarte mică distanță de locuințele oamenilor.  Pentru localnici, faima uliței lor a fost considerată o binecuvântare. S-au înființat mici terase cu câte două – trei scaune cât încăpeau între șine și pereții caselor. Apoi scaunele s-au extins, au apărut și diverse decoruri mobile, odată ce locul a devenit și mai atractiv pentru străini. Spațiul era folosit la maximum. Doar de două – trei ori pe zi, zona se elibera, strict pentru trecerea trenului, ca apoi activitatea să fie reluată. Pentru ei este parte din rutina cotidiană: stau pe şine la povești, tot acolo gătesc și li se joacă copiii, iar când se apropie trenul, se ridică, îşi mută scaunele, bicicletele și așteaptă ca acesta să treacă. Cu mulțimea de turiști însă, lucrurile s-au complicat. Atracția din vechiul Hanoi devenise un real pericol din cauza imposibilității de a controla valul de călători străini obsedați să surprindă cele mai bune unghiuri în fotografii.

👉 Mai multe informaţii despre destinaţii şi experienţe de călătorie, AICI

👉 Imagini video cu cele mai spectaculoase experienţe din călătoriile noastre încărcăm periodic pe canalul nostru de YouTube @DailyEscape_stories

 

 

About Author