ROMÂNIA | Harghita va fi Regiune Gastronomică a Europei, în 2027

Harghita Regiune Gastronomica a Europei 2027

Valoarea patrimoniului gastronomic al județului Harghita a fost recunoscută oficial de Institutul Internațional de Gastronomie, Cultură, Arte și Turism (IGCAT). Județul din inima Transilvaniei va fi, în 2027, un reper gastronomic al Europei, o destinație recomandată la nivel internațional pentru autenticitate, tradiții ce coexistă armonios, dar și pentru efortul comunității locale în direcția turismului durabil.  

Harghita
sursă foto: facebook.com/visitharghita

Concret, experții internaționali care au evaluat candidatura județului Harghita au apreciat bogăția naturii și legătura strânsă a localnicilor cu pământul, calitatea produselor tradiționale (a brânzeturilor artizanale, în mod special) prin utilizarea creativă a plantelor și a mirodeniilor locale. Dezvoltarea și promovarea mărcilor culinare locale au fost, de asemenea, evidențiate – marca „Produs Secuiesc”, de exemplu, recunoaște deja peste 200 de mici producători locali și peste 1400 de produse. Raportul IGCAT remarcă rețeaua agroturistică și Punctele Gastronomice Locale, adică micile bucătării private unde se servesc rețete tradiționale cu ingrediente locale, dar și sistemul de certificare “family friendly” care are deja peste 150 de membri.

sursă foto: facebook.com/visitharghita

Gustă județul Harghita! este sloganul care îi îmbie pe  turiști să-și adauge în bucket list această destinație.  Patrimoniul gastronomic local reflectă întâlnirea tradițiilor maghiare, românești, armene și secuiești, dezvoltate în spiritul sustenabilității și inovației. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Harghita, cea care a inițiat și coordonat candidatura, vrea să creeze un ecosistem alimentar sustenabil care să susțină economia locală, să protejeze valorile culturale și să îmbogățească diversitatea gastronomică europeană.

Ceremonia de atribuire oficială a titlului va avea loc pe 6 februarie 2025, în cadrul unui eveniment organizat în județul Harghita. Iar la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României (20-23 februarie 2025), standul Visit Harghita va include o bucătărie demonstrativă ca punct de atracție.

Titlul de Regiune Gastronomică a Europei recunoaște comunități (orașe, județe, regiuni, insule sau țări) care, prin cooperare comunitară, pun accent pe patrimoniul lor gastronomic, în spiritul dezvoltării durabile. Sicilia va fi Regiune Gastronomică a Europei în 2025, iar în 2026, titulatura va fi împărțită de Gozo (Malta), Creta (Grecia) și Kvarner (Croația).

👉 Mai multe informaţii despre destinaţii şi experienţe de călătorie, AICI

👉 Imagini video cu cele mai spectaculoase experienţe din călătoriile noastre încărcăm periodic pe canalul nostru de YouTube @DailyEscape_stories

About Author