JAMAICA | Însemnări subiective despre două săptămâni spectaculoase

Raluca Finta Jurnalist

Vara aceea făcusem o obsesie pentru Jamaica. Tot dădeam peste diverse pachete all inclusive cu plecare din Germania sau din Marea Britanie. Cam scumpe și nu pe gustul nostru. Așa că am început să mă uit după bilete de avion. Motoarele de căutare prietene nu m-au ajutat, drept pentru care am luat la mână toate companiile care aveau zboruri spre Montego Bay din Europa.  Așa am descoperit o companie mai puțin cunoscută mie, din Belgia, cu flotă nouă și review-uri bune: Jetairfly care, de altfel, un an mai târziu a intrat în portofoliul TUI. Oferta lor: 420 de euro Bruxelles – Mo Bay pentru mijlocul lunii septembrie. N-am stat pe gânduri.

Bilete aveam, a început dansul cazării. Chiar si în extrasezon, nu a fost o sarcină ușoară. Jamaica e a patra insulă ca marime din Caraibe. Trebuia să ne stabilim niște ținte.

7 Mile Beach, Negril. Jamaica

 

Negril, cu a sa 7 Mile Beach, era un “must”. Așa că primele 9 nopți le-am petrecut acolo. Capitala Kingston era destul de departe – 5-6 ore de mers cu mașina de Negril. Deși m-a tentat inițial să mergem, am citit că drumul e foarte prost și orașul nu este foarte “safe”, așa că am renunțat. Pentru partea a doua a vacanței, pe lista scurtă rămăseseră un resort din vestul insulei, cam izolat și departe de aeroport și unul în Montego Bay. L-am ales pe ultimul și bine am făcut. Raportul preț – calitate a fost imbatabil. Și, n-am știut de la început, dar faptul că am optat pentru pachetul all inclusive ne-a fost de mare folos.  O să vedeți de ce.

A fost un zbor de 11 ore cu o escală scurtă în Republica Dominicană. La aterizare am avut ceva emoții. Pista aeroportului din Montego Bay este chiar în buza mării. În acea dupa-amiază erau rafale de vânt foarte puternice și am ratat de două ori aterizarea. 40 de minute ne-am învârtit în aer. Capitanul ne-a anunțat că mai face o încercare și dacă nu reușește, urma să plecam spre Kingston. Slava domnului, am aterizat și am evitat o serie întreagă de încurcături.

Cetățenii români care nu au viză de SUA sau Canada plătesc viză la intrarea în Jamaica. Costă 100 de dolari și poate fi obținută fie de la ambasada din Berlin, fie direct pe aeroport.

Inițial am vrut să închiriem o mașină pentru tot sejurul, dar am renunțat după ce am citit multe comentarii legate de starea proastă a drumurilor și a mașinilor. Nici taxiurile din aeroport nu erau recomandate, așa că am aranjat din timp transferul cu o firmă specializată, găsită pe internet.

De la aeroport spre Negril este un drum de aproape două ore. Se-nserase deja, ploua mărunt și locurile pe unde treceam nu păreau prea prietenoase.

Ajunși în Negril ne-a mai revenit inima. În privința cazării, am avut evident pretenții. Cine mă cunoaște știe că evit cât se poate hotelurile/resort-urile mari și inexpresive, îmi place să simt farmecul zonei, să trăiesc și să mănânc cât mai local posibil.  Aici am căutat o cazare pe plajă, în stil jamaican, cu vegetație cât mai bogată. Locul unde ajunsesem chiar îmi depășea așteptările. Era un hotel boutique mic și cochet în centrul faimoasei plaje 7 Mile, cu o curte verde spectaculoasă și o terasă generoasă care dădea direct pe nisip.

Kuyaba, Negril, Jamaica

8 ore este diferența de fus orar între România și Jamaica. În prima dimineață ne-am trezit la 4.  Răsăritul ne-a prins pe plajă, jucându-ne cu câteva stele de mare. Plaja a început să se anime odată cu apariția soarelui și în scurt timp a devenit extrem de vie: s-au deschis terasele pentru micul dejun, au apărut turiștii, vânzătorii ambulanți și cântăreții care expun neobosiți repertoriul lui Bob Marley, idolul acestui popor. În Jamaica, Bob Marley este o industrie, iar muzica lui te urmărește peste tot. Și să nu-ți placă, tot pleci fredonând-l obsedant.

7 Mile Beach, Negril, Jamaica

 

Sunt câteva ore pe zi în care culoarea mării te hipnotizează.

7 Mile Beach, Negril, Jamaica

 

Pe 7 Mile Beach nu ai cum să te plictisești. Cea mai populară activitate este hoinăreala – turiștii iau plaja la picior să-i descopere toate secretele. Te oprești pentru un Red Stripe rece (n.r. berea lor națională) sau ca să asculți muzică live, mai mergi puțin, mai faci un popas pentru câteva zeci de minute de plajă și baie… și tot așa. Sunt zeci de terase pentru toate gusturile, cu mâncare tradițională – jerk chicken/ pork, cu fructe de mare sau pește proaspăt. Când nu e prohibiție, delicatesa sunt lobsterii proaspeți la grătar – 20 – 25 de dolari bucata. Trei luni pe an, însă, între 1 aprilie și 1 iulie, este interzisă prinderea și comercializarea lor, amenziile fiind usturătoare.

Dacă tot am ajuns la mâncare, să vorbim puțin de prețuri. Pentru cele 9 nopți în Negril, cazarea ne-a costat 736 de dolari. Mâncarea, însă, în zona turistică, te cam arde la buzunar. O masă de patru persoane la o terasă pe plajă sare de 100 de dolari, micul dejun – 50-60 de dolari. Iar copiilor li se făcea foame sau poftă de ceva la fiecare două ore :).  Așa că am părăsit plaja și am explorat împrejurimile, în căutarea unor restaurante locale unde să descoperim adevaratele gusturi și… prețuri jamaicane. Am mers pe recomandări și am mâncat tare bine. Ne-am decis să închiriem o mașină pentru câteva zile, ca să reușim să ajungem peste tot pe unde ne propusesem.

Unul dintre locurile unde am vrut neaparat să ajung este “Just Natural”, un restaurant de familie, undeva la periferia orașului, în pădure. M-au atras pozele și review-urile extrem de bune de pe Tripadvisor. Am nimerit greu, dar nici c-am mai fi plecat. Un bar pitoresc la intrare, o curte imensă cu mese ascunse printre copaci, muzică în surdină, combinată cu sunetul simpaticelor colibri… Pe fiecare masă era câte o tablă de șah rudimentară, cu capace de suc sau bere în loc de piese.

Just Natural, Negril, Jamaica

Totul foarte modest, dar atât de plăcut. Iar mâncarea, senzațională. Frunctele și legumele erau din grădina proprie iar peștele și fructele de mare, proaspete.  Aici am mâncat, în premieră,  ackee&saltfish, o mâncare tradițională jamaicană.

Ackee, the national fruit of Jamaica

 

Ackee este fructul lor național care, gătit, are aspectul și gustul unei omlete.  Un mic dejun costă aici 350 de dolari jamaicani, adică 2,65 dolari; un suc sau o cafea 1,5 dolari; o porție de ton sălbatic 3,6 dolari; caracatița 4.5 dolari…  Și uite așa, am devenit clienți fideli cât am stat în Negril.  La final, le-am completat colecția de bancnote cu niște bani românești și le-am lăsat amintire un tricolor, pe care l-au agățat alături de alte steaguri aduse de turiști. Theresa, Christine și Emile sunt trei prieteni cu care ne-am îmbogățit și la care ne-am întoarce oricând cu drag.

Just Natural, Negril, Jamaica

 

Oraș al contrastelor, Negril are și un relief pe măsură.  Plaja minunată despre care v-am povestit se continuă cu o zonă spectaculoasă de stânci – West End – Cliffs.  Alt relief, același vibe. Zeci de hoteluri, căsuțe și terase se mulează printre stânci și formează un peisaj fantastic. Concursurile de sărituri în apa incredibil de clară sunt o provocare pentru turiști. Aici este și zona preferată de snorkeling. Am testat-o și noi și nu ne-a părut rău.

West End, Negril, Jamaica

 

Ați auzit vreodată de un bar în mijlocul mării? Nici eu! Și mi-a stârnit curiozitatea, citind povestea lui.  Ziua în care am plecat încolo a fost una capricioasă, dar nu a reușit să ne strice cheful.  Am făcut vreo două ore cu mașina până într-un sat apropiat, unde GPS-ul și-a încheiat misiunea.  Presupun că în sezon e mare vânzoleală pe aici, noi, însă, eram singuri. Am bătut la o poartă și am întrebat de unde putem lua o barcă pentru barul lui Floyd – Floyd’s Pelican Bar . În câteva minute a apărut un bărbat cu care am negociat pentru noi patru, dus – întors. Barul este la un kilometru în larg. Am mai luat cu noi în barcă doi pescari cu arbalete, pe care i-am lăsat la treabă.

Floyd’s Pelican Bar, St. Elisabeth, Jamaica

 

Drumul a durat 20 de minute. Ne-a însoțit un nor care se mai scutura din când în când, apoi ieșea puțin soarele și tot așa. În ciuda vremii, locul era animat de turiști veniți în grupuri organizate care socializau fiecare cu un Red Stripe în mână. Într-un colț, niște localnici jucau domino. Câteva capete cu măști de snorkeling se zăreau în apă.

Floyd’s Pelican Bar, Negril, Jamaica

 

Barul este ridicat pe un banc de nisip și este construit exclusiv din bârne și scânduri. În interior, singurele decorațiuni sunt tricouri, șepci, steaguri și alte obiecte lăsate ca amintire de turiști din toata lumea. Pe scânduri sunt gravate numele celor care au trecut pe aici. Floyd nu era, mi-ar fi plăcut să-l cunosc, are o poveste impresionantă. Omul, un sătean din zonă, a avut acest vis, să-și facă un bar în largul mării. A muncit și a reușit.  Prima construcție i-a fost distrusă în 2004 de uraganul Ivan. Vecinii și prietenii au pus mână de la mână și l-au ajutat să-l reconstruiască. Acum barul a devenit faimos și  este mândria întregii comunități locale.

Pe drumul de întoarcere am poposit acasă la crocodili. Black River este al doilea fluviu ca marime din Jamaica și este unul dintre puținele locuri de pe insulă unde există o comunitate mare de crocodili americani.

Black River, Jamaica

 

A fost spectaculoasă plimbarea printre tufele de mangrove și interesantă întâlnirea cu aceste reptile uriașe. Uriașe, da, căci pot atinge peste 6 metri lungime și o tonă în greutate. Ocazie cu care am aflat că acest cocodil, americanul, nu atacă oamenii decât în cazuri extreme, când este agresat sau când simte că îi este în pericol cuibul. În schimb, fură păsări din curțile oamenilor. Copiii au avut ocazia să vadă și pui de crocodil salvați și crescuți în condiții de siguranță la “maternitatea” din apropiere. Crocodilul este specie protejată în Jamaica, cei care îl vânează riscă amendă sau chiar un an de închisoare.

Black River, Jamaica

 

Lăsăm și crocodilii și ne întoarcem spre Negril. Între timp, soțul meu s-a obișnuit și cu volanul pe dreapta, nici drumurile nu-i mai par atât de proaste.

M-aș opri puțin să vorbesc despre oameni, despre jamaicani. Simt că am avut o reținere la început și nu vreau să rămână așa. Pe forumuri ești sfătuit să nu intri în vorbă cu necunoscuți pe plajă, să nu ieși pe stradă noaptea, nici pe plajă după apus, să nu porți bijuterii și să ai grijă de lucrurile personale. Am fost precauți, dar nu ne-am simțit niciun moment în nesiguranță. Am mers cu copiii noaptea prin oraș și nu doar pe străzi principale, pe plajă am interacționat cu mulți localnici tare simpatici, copiii noștri s-au jucat cu copii de acolo, ne-am urcat în barcă cu necunoscuți, am mâncat cot la cot cu ei, am povestit, am râs și i-am pus la punct atunci când săreau calul. Dar, repet, nu ne-am simțit niciodată în pericol. Poate am fost mai rezervați cu cei ce aveau privirea tulbure de la ce sau cât consumaseră.  Căci, da, am ajuns la subiectul marijuana. În Jamaica, ganja ți se oferă la fiecare pas. Se vinde cu sacoșa în mijlocul străzii sau pe plajă, sub diverse forme.

7 Mile Beach, Negril, Jamaica

 

Legea e permisivă, nu mai este incriminată posesia unei cantități mici de drog iar consumul în scop terapeutic sau religios (rastafarieni) este oficial recunoscut. Am făcut un test, într-o zi, în Negril – dintre toți fumătorii pe care i-am întâlnit, un singur indian fuma țigară clasică. Pe lângă ganja, pe plajă se vând la discreție și ciuperci halucinogene… direct de pe meniul teraselor.

7 Mile Beach, Negril, Jamaica

 

Încă un lucru despre localnici. Atenție, sunt obișnuiți să “jupoaie” turiștii atunci când văd că se poate. Nu uitați: totul se negociază. Cu zâmbetul pe buze.

Limba oficială în Jamaica este engleza, însă jamaicanii folosesc în vorbirea curentă Patois, un dialect care sună bizar, pe alocuri chiar caraghios. Este familiar, însă, amatorilor de reggae.

Iată niște exemple:

  • Likkle more – See you later
  • Wah gwaan – What’s going on or what’s up
  • Mi deh yah – I am here
  • Pickney – Child
  • Irie – Feeling good, It-s alright
  • Gyal – Girl
  • Yardie – Jamaican
  • Hail up – Hi, Hello

Nopțile în Negril au un sunet aparte. Sunet, da, ia ascultați:


Și nu sunt trilurile vreunui pluton de păsări talentate, ci orăcăielile broaștelor de copac (tree frogs).

Half Moon Beach, Green Island, Jamaica

 

În drumurile noastre am nimerit la o plajă care merită menționată. Half Moon Beach este cam la 20 de minute de Negril, în Green Island. Un mic golf preluat în concesiune pe 50 de ani de o familie de elvețieni și transformat într-un colț de rai: Șezlonguri, hamace, câteva casuțe pe malul mării un bar la țărm și altul pe o insulă, la 10 minute de mers cu barca.

Half Moon Beach, Green Island, Jamaica

 

Calico Jack, sau Insula Piraților este o stâncă amenajată cool, unde poți petrece toata ziua. Dacă ești amator de snorkeling, locul devine și mai interesant, fiind în mjlocul unui recif de corali protejat și încă plin de viață, cu pești colorați, pisici de mare, stele de mare, crabi și scoici uriașe, plante spectaculoase. Abia am scos copiii din apă.

Half Moon Beach, Green Island, Jamaica

 

Pe insulă ne așteptau mâncarea jamaicană, romul tradițional și hamacele. Iar băieții au încins o partidă de domino cu simpaticul nostru ghid. Un alt loc de unde nu-ți mai vine să pleci și unde am mai ajuns o dată până la finalul sejurului.

Half Moon Beach, Green Island, Jamaica

 

Primele zece zile au trecut cumplit de repede. Abia ne învățasem în Negril, ne făcusem prieteni și prinsesem gustul, că a venit timpul să ne mutăm în Montego Bay. Așa cum am scris la început, am ales aici un resort de familie, de 4 stele, în regim all inclusive. M-a convins prețul – am plătit cu totul 626 de euro pentru 5 nopți, o treime din tariful normal în sezon. A fost excelent și pentru noi și pentru copii. Băieții și-au făcut rapid un grup de prieteni și nu ne mai întâlneam decât la masă sau când veneau să întrebe cum se spune ceva în engleză. În rest, aveau program independent – biliard, fotbal, piscină, ping-pong, înot. Iar noi am avut cinci zile de liniște și relaxare.

Montego Bay, Jamaica

 

Jamaica este o țară unde nu trebuie să vii cu idei preconcepute. Este atât de spectaculoasă, e nevoie doar de timp și dispoziție să o descoperi. Două săptămâni aici e prea puțin, e clar. Am plecat cu regretul că mai erau multe lucruri de văzut. Pe data viitoare.

GOOD TO KNOW:

  • Sezonul uscat: noiembrie – martie, sezonul ploios; aprilie – octombrie
  • Risc de uragane: iunie – noiembrie
  • Taxa viza 100 US $ pentru cetatenii romani
  • Taxa iesire: 35$ (4600 JMD$), pentru turistii care nu au avut nevoie de viză
  • Sistem de condus britanic 

More photos here

Semnează și tu pe harta experiențelor autentice!

Iubești să descoperi oameni și locuri noi? Ești călător amator, blogger sau colinzi lumea prin prisma jobului?
Hai să ne împărtășești experiențele tale de călătorie, exact așa cum le-ai trăit!

Trimite-ne poveștile și recomandările tale pe office@dailyescape.net și intră în comunitatea călătorilor dedicați și informați!

MORE NEWS