Palawan și Boracay sunt, de departe, cele mai faimoase destinații aici. Faima vine, însă, la pachet cu aglomerația sufocantă și, de ce să nu o spunem, și cu multă poluare. Noi am ales, pentru o primă experiență în Filipine, o zonă mai puțin renumită: insulele Cebu – Olango – Malapascua, aflate în Marea Visayan. Sigur vreți să știți cum am ajuns aici… Micuța insulă Malapascua mi-a fost recomandată de un prieten-călător. Am citit puțin despre ea și mi-a fost clar că voi ajunge cândva acolo.
Zborul Londra – Cebu a durat 15 ore, inclusiv o escală de o oră și jumătate în Hong Kong. De aceea, am ales ca primele două zile să le petrecem pe o insulă aflată la o distanță rezonabilă de aeroport. Pentru că toți patru suntem fascinați de viața subacvatică și împătimiți ai snorkelingului, am ales insula Nalusuan, aflată în rezervația naturală Olango. Este un petic de uscat, cu 17 bungalouri, ridicat pe un banc de nisip, cam la jumatate de oră de mers cu barca de insula principală, Cebu.
În timpul refluxului, în spatele insulei apare o imensă plajă de nisip alb, presărată cu stele de mare colorate și cu sand dollars. După prânz, plaja devine o întindere de apă turcoaz. O minunăție.
În timpul zilei insula se aglomerează. Zeci de bărci aduc turiști pentru câteva ore de snorkeling la “piciorul podului”. Citisem despre asta pe forumuri dar pe noi nu ne-a deranjat defel.
Să vă spun două vorbe despre bărcile filipinezilor. Se numesc bangka și arată ca niște păianjeni. Sunt construite din lemn și au două stabilizatoare laterale făcute din bambus – mai elaborate sau extrem de simple, în funcție de dimensiunea și destinația bărcii.
Malapascua este o insulă mică, în jur de 2 km pătrați, liniștită, un paradis pentru iubitorii de scufundări din toată lumea. Este printre puținele locuri din lume unde poți întâlni, constant, o specie rară de rechin – thresher shark și poți înota oricând cu uriașele manta rays. Din păcate, reciful de corali din apropierea insulei a fost distrus în poporție de peste 90% de taifunul Yolanda, în 2013, iar regenerare este extrem de lentă.
Bangka a acostat pe plaja principală, Bounty Beach, chiar în fața resortului ales pentru prima parte a șederii noastre. De-a lungul fâșiei de nisip sunt aliniate terase cu perne și hamace. Centrele de scufundări, hotelurile și terasele și-au făcut loc printre casele băștinașilor, într-o armonie totală. Prima impresie: atmosferă chill, turiști mișto și localnici extrem de prietenoși.
Ce m-a impresionat în mod deosebit este faptul că localnicii, deși extrem de săraci, sunt decenți, nu se agață de turiști, nu sunt insistenți, nu încearcă să “te facă”, cum se întâmplă în alte părți. Chiar și copiii, trimiși să vândă diverse nimicuri, odată refuzați, nu încearcă să-ți intre pe sub piele. Noi am venit pregătiți cu diverse jucării și rechizite pe care băieții noștri le-au dăruit copiilor de acolo. S-a legat o prietenie atât de frumoasă între ei, au comunicat în limbajul universal al copiilor, au stat împreună timp de 10 zile, iar despărțirea a fost aproape în lacrimi.
Ca turist, viața pe insulă nu este deloc scumpă: o bere costă în jur de 1 dolar, o masă la restaurantele locale nu este mai mult de 5 dolari de persoană, iar la terasele de pe plajă, 8-12 dolari în medie. Peștele și fructele de mare sunt printre cele mai ieftine feluri de mâncare. Sunt considerate inferioare puiului și porcului cu care te îmbie fiecare local. Spre exemplu, o porție de calamar în sos de roșii cu legume la grătar costa 1,4 dolari la unul dintre cele mai bine cotate restaurante locale, 1.5 dolari o porție de ton la grătar cu legume, iar o porție de noodles cu pui sau porc 1,2 dolari. Doua vorbe și despre fructe: cel mai bun mango și cel mai gustos ananas pe care le-am mâncat vreodată.
Închirierea unei bărci pentru trei ore costă 1000 de pesos, aproximativ 18 dolari. Ca să nu vă spun de masaj: 8 dolari ora … divin!
În Malapascua toate drumurile sunt de nisip sau pământ. Nu există mașini, doar scutere. Nu există poliție, farmacie sau ATM-uri. Câteva magazine cu “de toate”, 2-3 cu suveniruri și multe terase. Și o școală îngrijită – așa cum au fost toate școlile pe care le-am zărit pe drum – cu elevi în uniforme care arătau impecabil. Principala limbă folosită este cebuana, urmată de filipineză, dar cei mai mulți localnici cunosc engleza la nivel conversațional. Doar depind direct de interacțiunea cu turiștii. Filipinezii sunt pasionați de lupte de cocoși – în fiecare curte există câteva păsări, la loc de cinste. Ca sporturi, sunt mari amatori de baschet și biliard. De altfel, biliardul se predă la școală.
Filipinezii au o înclinație puternică spre cultură și tradiție. Numeroase festivaluri și serbări au loc de-a lungul anului. Cel mai renumit festival al lor este Sinulog. Este organizat în orașul Cebu, într-unul dintre primele weekend-uri ale anului. Sinulog este o sărbătoare religioasă, simbolizează devotamentul filipinezilor față de Santo Nino. Însă, faima internațională este dată de uriașa paradă de costume care încheie procesiunile. Replici ale festivalului Sinulog au loc în mai multe regiuni din țară, la scară mult mai mică, evident. Noi am fost norocoși să prindem o astfel de paradă în Malapascua. În ziua evenimentului toată insula a fost în sărbătoare. Grupati pe triburi și îmbrăcați în costume spectaculoase, copiii de pe insulă au defilat și au dansat pe plajă și s-au întrecut în diverse probe, sub privirile încântate ale turiștilor și localnicilor.
Mai multe fotografii de la festivalul Sinulog din Malapascua – aici
Video de la parada Sinulog din Malapascua – aici
Populația din Malapascua crește constant. Pe lângă cei aproape 10000 de băștinași, micuța insulă a devenit casă pentru alte câteva sute de străini care s-au îndrăgostit iremediabil de aceste locuri; cei mai mulți, francezi, italieni, nemți și americani. Exemplele care îmi vin la îndemână sunt cele doua gazde ale noastre. Primul hotel la care am stat aparține unui belgian stabilit pe insulă în 2007. A pornit cu câteva căsuțe pe plajă, iar acum are un complex cu 20 de camere, bar, restaurant, o școală de scuba diving și una de kitesurfing.
Aceeași rețetă a fost urmată și de o familie de italieni, ea corporatistă, el om de afaceri. În 2003 au venit în vacanță în Malapascua. 5 ani mai târziu își deschideau aici un resort cu câteva căsuțe eco, construite exclusiv cu materiale de pe insulă. Între timp s-au dezvoltat și acum se implică într-un nou proiect – caută soluții pentru regenerarea coralilor.
Ce poți să faci în Malapascua? Scufundări și snorkeling, excursii cu barca, plimbări prin cele câteva sate de pe insulă ca să interacționezi cu localnicii, sau, pur și simplu, te relaxezi pe plajă la umbra palmierilor.
Serile sunt la fel de chill. Nu există cluburi sau discoteci, o singură terasă are muzică live de două ori pe săptămână. În rest, la lumina lunii se deapană povești, se leagă prietenii, iar scafandrii își împărtășesc experiențele de peste zi.
Au fost și câteva lucruri care nu mi-au plăcut în Malapascua. În primul rând poluarea începe să afecteze și această insulă. În apă și pe plajă, în zonele neamenajate, sunt destul de multe peturi și resturi menajere. Plaja principală, Bounty Beach, este sufocată de numărul mare de bărci care acostează aici. Tot la minusuri aș pune și curenții puternici din mare și vremea capricioasă și impredictibilă.
Vă mai spun doar atât: numele Malapascua înseamnă în cebuană “Crăciun rău”. Legenda spune că insula a fost botezată așa de niște exploratori spanioli care ar fi naufragiat aici în anul 1520 chiar de Crăciun. Vremea urâtă i-ar fi blocat pe insulă mai multe zile. Numele Malapascua s-a impus, în timp, în special în rândul turiștilor. Localnicii numesc insula Logon.
Mai multe vă las pe voi să descoperiți.