dailyescape.net

SLOVENIA | Pino, asistentul personal virtual care te ghidează în regiunea Portoroz-Piran

Posted: September 30, 2019

SHARE

Slovenia a lansat primul chatbot bazat pe inteligență artificială, care îi ajută pe turiști să descopere zona Portoroz-Piran de pe coasta Mării Adriatice. Îl cheamă Pino (@MyFriendPino), deocamdată are propria pagina de Facebook și este gata oricând să-ți răspundă la întrebări prin Facebook Messenger. Pino are cunoștințe excelente despre cazări, știe totul despre activitățile pe care le oferă această destinație îndrăgită din Slovenia și te poate ajuta instant cu informații generale despre vreme, evenimente și tururi ghidate în toată regiunea. Odată ce ai ajuns în zona Portoroz-Piran, din Slovenia, Pino te poate îndruma spre cea mai apropiată parcare, îți poate recomanda chiar locuri unde să-ți bei cafeaua sau unde se găsesc activități prietenoase pentru familiile cu copii. Pentru început, Pino comunică doar în engleză, dar urmează să se perfecționeze în slovenă, italiană și germană. Proiectul folosește tehnologie IBM de ultimă generație - Watson Cognitive Assistant -  integrată în domeniul turismului. Potrivit Consiliului Turistic din Portoroz, s-a acordat multă atenție personalității lui Pino: este un localnic cu rădăcini vechi în această zonă. Rudele lui trăiesc în satele din apropiere și în orașele din partea slovenă a Peninsulei Istria. În prima lună de la lansare 45.000 de localnici și vizitatori au vrut să-l cunoască pe Pino. 300 de persoane i-au cerut ajutorul și au primit peste 1.700 de sfaturi.
Sursă: slovenia.info

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial