dailyescape.net

China restricționează accesul pe Everest din cauza poluării cu gunoaie

Posted: February 18, 2019

SHARE

Așa cum anunțase la finalul anului trecut, China a închis, pe o perioadă nedeterminată, tabăra de la baza vârfului Everest pentru turiștii care nu au permis de alpinism. Motivul invocat de autorități este igienizarea, poluarea cu gunoaie fiind o problemă tot mai serioasă în zonă. Turiștilor li se va permite să ajungă doar până la mănăstirea Rongbuk, aflată la 5.200 de metri altitudine. Numărul vizitatorilor a crescut constant în ultimii ani și pe partea chineză deși ruta cea mai frecventată este cea de pe partea sudică a Nepalului. Tabăra de bază din China, situată în Tibet, este tot mai populară, întrucât este accesibilă cu mașina – în timp ce la tabăra nepaleză se poate ajunge doar pe jos, după o excursie de aproape două săptămâni, sau cu elicopterul.
Decizia Chinei nu îi afectează pe alpiniștii care au permis de urcare pe cel mai înalt vârf din lume. La începutul anului, autoritățile au anunțat, însă, că vor limita la 300 numărul anual de permise acordate pentru escaladare.
Aproximativ 20 de mii de alpiniști din 40 de țări au urcat pe Everest, pornind din Tibet, în ultimii opt ani. Iar potrivit Asociației Montane Chineze 40 000 de turiști au vizitat tabăra de bază în 2015. Pe partea nepaleză, un record de 45 000 de turiști care au ajuns la tabăra de bază s-a înregistrat în 2016, potrivit Ministerului pădurilor și conservării solului.
Ani de zile autoritătile din China și Nepal au plusat pentru atragerea cât mai multor turiști în zonă, fără a impune măsuri suplimentare pentru protejarea mediului. Doar semnalul tras de UNESCO, privind fragilizarea ecosistemului din cauza supra turismului și a gunoaielor le-a făcut pe autorități să-și schimbe strategia.
Potrivit cifrelor oficiale, doar anul trecut 8,4 tone de gunoaie au fost adunate de pe Everest, în timp ce din zonele adiacente au fost strânse peste 330 de tone, în mai multe operațiuni de igienizare. Autoritățile au folosit elicoptere pentru a coborî sacii cu mizerie. Au fost înființate stații de sortare și reciclare a gunoiului de pe munte. Pe partea nepaleză, organizatorii expedițiilor au început să trimită prin alpiniști saci uriași pentru colectarea gunoaielor.

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial
error: Content is protected !!