dailyescape.net

Concerte live în timpul zborului, pentru pasagerii mileniali

Posted: January 10, 2019

SHARE

Garuda, compania aviatică națională a Indoneziei, a lansat un program de muzică live pe zborurile interne, ca parte din strategia care urmărește atragerea de noi clienți. Vizați sunt în special tinerii din generația Y, milenialii, cei care au gusturi și obiceiuri de consum diferite, după care se reorientează acum principalii actori din turism. Pasagerii care călătoresc pe anumite rute din Indonezia pot asista, așadar, în timpul zborurilor la concerte susţinute la o altitudine de 10.000 de metri. Primul astfel de concert a avut loc în această săptămână, pe o cursă între Jakarta și Denpasar, Bali. Concertele sunt prevăzute să dureze între zece şi cincisprezece minute. Potrivit reprezentanților companiei, vor fi invitați la bord să susțină aceste mini reprezentații tineri soliști indonezieni, care astfel au o șansă de promovare.

Sursă foto: @IndonesiaGaruda


Deşi pentru unii poate fi o experienţă de neuitat, alţi pasageri pot întâmpina cu reticenţă astfel de inițiative. În 2017, decizia companiei aeriene americane Southwest de a organiza concerte în timpul zborurilor sale a provocat reacţii diferite, unii pasageri declarând că preferă să nu fie deranjaţi şi că doresc să profite de timpul petrecut în aeronave pentru a dormi sau a citi.
Indonezia, un arhipelag format din aproximativ 17.000 de insule, are una dintre pieţele de servicii de transport aerian cu cea mai rapidă creştere. Sunt, însă, și îngrijorări legate de siguranță, după prăbuşirea unei aeronave a companiei Lion Air în luna octombrie, accident în urma căruia şi-au pierdut viaţa 189 de persoane. Garuda a dat asigurări că au fost luate toate măsurile de precauţie necesare pentru ca evenimentele live să nu prezinte riscuri, precizând că toți însoţitorii de zbor au fost instruiți în acest sens.

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial