dailyescape.net

Ittoqqortoormiit | Micuța comunitate din Groenlanda, dornică de turiști

Posted: November 28, 2018

SHARE

Cineva interesat să testeze unul dintre cele mai îndepărtate hoteluri din lume? Dacă vă încumetați, veți fi cazați gratuit. Orășelul Ittoqqortoormiit din Groenlanda, aflat la marginea Oceanului Arctic, vrea să fie pus pe harta turistică. Deși are doar 450 de locuitori și cea mai apropiată comunitate este la 800 de km distanță, locul are o mulțime de lucruri de oferit vizitatorilor. Turiștii pot participa la expediții cu sănii trase de câini pe ghețari, pe tărâmul urșilor polari, al renilor și al morselor. De asemenea, pot asista la  spectacolul impresionant al Aurorei Boreale, vor testa preparatele delicioase și vor lua parte la tradițiile locale. Campania susținută de Hotels.com a început, iar lista de rezervări este deschisă până pe 31 decembrie.  Călătoria ar urma să aibă loc în luna martie. Turiștii interesați de o vacanță de iarnă altfel vor fi cazați la singurul hotel din Ittoqqortoormiit, "Guest House" într- una dintre cele 7 camere amenajate pentru oaspeți. În sarcina doritorilor rămâne transportul. Drumul în sine până acolo este o aventură: trebuie să schimbi cel puțin două avioane, un elicopter și, la final, te așteaptă o cursă cu ATV-uri pe teren accidentat.

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial
error: Content is protected !!