dailyescape.net

Detectoare de minciuni cu inteligență artificială, testate pe aeroporturi

Posted: November 23, 2018

SHARE

Detectoare de minciuni pe baza de inteligență artificială vor fi amplasate în câteva aeroporturi din Europa, într-un program pilot de testare a acestei tehnologii. "Vameșul virtual" va monitoriza fața persoanei în timpul sesiunii de întrebări, astfel încât să determine dacă aceasta spune sau nu adevarul. Pasagerul ales va fi pus să-și confirme numele, vârsta și data nașterii și i se vor pune întrebări legate despre scopul și sursa de finanțare a călătoriei. Avatarul va deveni "mai sceptic" și își va schimba tonalitatea vocii dacă suspectează că o persoană a mințit. Potrivit CNN, proiectul de 4,5 milioane de euro, denumit iBorderCtrl, va fi testat luna aceasta în aeroporturi din Ungaria, Letonia și Grecia pentru pasagerii care călătoresc din afara Uniunii Europene. Deși, în această primă fază, nu vor fi testate decât persoanele care își dau consimțământul, proiectul este deja criticat vehement. Este o “idee teribilă care face parte dintr-o tendință mai largă de utilizare a sistemelor opace și adesea cu deficiențe , pentru a judeca, evalua și clasifica oamenii” a declarat jurnaliștilor CNN reprezentantul unei companii care se ocupă cu respectarea dreptului la viață privată. Un alt argument al scepticilor este faptul că această tehnologie a fost testată de doar 32 de persoane, iar oamenii de știință care au lucrat la proiect spear să atingă o rată de succes de 85%. Acest sistem va fi supravegheat de angajații de la frontieră care pot vedea modul în care inteligență artificială interpretează testele pe fiecare pasager în parte.

 

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial