dailyescape.net

Africa de Sud relaxează legislația privind intrarea în țară cu copii

Posted: November 22, 2018

SHARE

Africa de Sud încearcă să redevină "family friendly" și anunță intenția de a relaxa regulile privind intrarea în țară a copiilor. Din 2015 de când a fost aprobată legislația privind combaterea traficului de ființe umane, familiile cu copii au nevoie de mai multe documente pentru a li se permite accesul în țară. Pentru copiii care călătoresc cu ambii părinți este obligatoriu certificatul de naștere sau o copie legalizată. În cazul în care doar un părinte însoțește copilul este nevoie de consimțământul scris al celui de-al doilea părinte. Iar dacă acesta este decedat sau în imposibilitatea de a-și da acordul, este obligatorie o scrisoare specială din partea autorităților. Mulți turiști au fost descurajați de aceste măsuri, lucru care s-a oglindit în cifrele oficiale. Autoritățile din Africa de Sud derulează de doi ani un program de atragere a turiștilor prin care și-au propus să crească numărul vizitatorilor de la 16 la 21 de milioane într-o perioadă de cinci ani. Lucru care se poticnește în reglementările birocratice. Potrivit reprezentantului Consiliului Turistic este nevoie de modificarea legislației, lucru care ar putea fi luat în discuție până la finalul anului. Potrivit The Telegraph, de trei ani de când s-au înăsprit regulile pentru accesul copiilor, numeroase familii britanice au fost întoarse din drum pentru că nu aveau toate actele cerute.

Sursă: www.telegraph.co.uk

Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial